scăfiță sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) scaf~, scof~ / Pl: ~țe, ~ți / E: scafă + -iță] 1-4 (Șhp) Scafă (1, 5) (mică) Si: (reg) scăfică (1-4). 5-6 Conținutul unei scăfițe (1-2) (folosit, uneori, ca unitate de măsură) Si: (reg) scăfică (5-6). 7 Conținutul împreună cu vasul Si: (reg) scăfică (7). 8 Căuș mic de lemn cu care se scoate apa din luntre Cf scafă (10). 9 (Reg) Sertar mic de masă. 10 (Olt) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 11 (Într-un descântec; csnp) Articulație (1). 12-13 (Bot; reg) Ciupercă necomestibilă, mică, cu corpul aproape cilindric, de culoare galbenă-brună, și cu pălăria galbenă sau portocalie, care crește, de obicei, pe lemnele putrede din păduri (Cyathus striatus sau crucibulum). 14 (Bot; reg) Ciupercă necomestibilă, mică, cu corpul de formă cilindrică, de culoare albă-cenușie sau albă-gălbuie, care crește pe lemne putrede (Nidularia granulifera).

SCĂFIȚĂ, scăfițe, s. f. Diminutiv al lui scafă. Curăți mai multe căciulii de usturoi, pisezi cățeii într-o scăfiță. SADOVEANU, Î. A. 83. Voia la d-voastră, domnișorule, răspunse moșneagul, scoțînd din niște desagi... o căpiță de usturoi și pregătindu-se a-i ucide cățeii într-o scăfiță de lemn. HOGAȘ, M. N. 66.

scăfíță V. scafă.

scafiță sf vz scăfiță

scofiță sf vz scăfiță

scăfiță s. f., g.-d. art. scăfiței; pl. scăfițe

scăfiță s. f., g.-d. art. scăfiței; pl. scăfițe

scăfiță s. f., g.-d. art. scăfiței; pl. scăfițe

SCĂFIȚĂ s. v. căuș, ispol.

scăfiță s. v. CĂUȘ. ISPOL.

scăfiță, scăfițe și scăfiți, s.f. (reg.) 1. vas de lemn în formă de cupă sau de ceașcă de mici dimensiuni, din care se bea. 2. (înv.) scafă mică; scăfiță (v.). 3. conținutul unei scăfițe; conținutul cu vasul respectiv. 4. căuș mic de lemn cu care se scoate apa din luntre. 5. sertar mic de masă; sertăraș. 6. o parte a morii de apă. 7. articulație. 8. numele a două specii de ciuperci necomestibile.