16 definiții pentru scârțâitură scârțiitură scârțăitură scorțăitură


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SCÂRȚÂITÚRĂ, scârțâituri, s. f. Scârțâit1. [Pr.: -țâ-i-.Var.: scârțiitúră s. f.] – Scârțâi + suf. -tură.

SCÂRȚÂITÚRĂ, scârțâituri, s. f. Scârțâit1. [Pr.: -țâ-i-.Var.: scârțiitúră s. f.] – Scârțâi + suf. -tură.

scârțâitu sf [At: I. GOLESCU, C. / P: ~țâ-i / V: (reg) scăr~, ~țăi~, ~ții~, / Pl: ~ri / E: scârțâi + -tură] 1 Scârțâit1 (1). 2 (Fam; dep) Sunet (nearmonios, strident) sau serie de sunete (nearmonioase, stridente) emise de un instrument muzical cu coarde Si: scârțâit1 (3). 3 (Rar) Sunet ascuțit produs de alunecarea (apăsată) a peniței pe hârtie.

SCÂRȚIITÚRĂ s. f. v. scârțâitură.

SCÂRȚIITÚRĂ s. f. v. scârțâitură.

scărțăitu[1] sf vz scârțâitură

  1. În definiția principală, această variantă este tipărită: scărțâitu LauraGellner

scârțăitu sf vz scârțâitură

scârțiitu sf vz scârțâitură

scorțăitu[1] sf vz scârțâitură

  1. Variantă lipsă în original, dar venită totuși din lista de cuvinte OCR; posibil să fie vorba de varianta scărțâitu greșit tipărită, pentru care nu există în MDA2 o referință încrucișată — LauraGellner

SCÎRȚĂITÚRĂ s. f. v. scîrțîitură.

SCÎRȚIITÚRĂ s. f. v. scîrțîitură.

SCÎRȚÎITÚRĂ, scîrțîituri, s. f. Scîrțîit. Podurile rulante i se par acum imense și orice scîrțîitură a lor, cînd lanțurile se încurcă la cîrlige, face să-i tresară inima. SAHIA, N. 35. – Variante: scîrțăitură (DAN, U. 259), scîrțiitúră (SLAVICI, N. I 33) s. f.

scârțăitură f. scârțăit prelungit.

scîrțîitúră f., pl. ĭ. Huĭetu produs o dată de lucrurile care scîrțîĭe: la prima scîrțîitură a ușiĭ am deschis ochiĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scârțâitúră (-țâ-i-) s. f., g.-d. art. scârțâitúrii; pl. scârțâitúri

scârțâitúră s. f. (sil. -țâ-i-), g.-d. art. scârțâitúrii; pl. scârțâitúri


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCÂRȚÂITÚRĂ s. v. scârțâit.

SCÎRȚÎITU s. scîrțîială, scîrțîit. (~ dușumelii.)

Intrare: scârțâitură
scârțâitură substantiv feminin
  • silabație: -țâ-i-
substantiv feminin (F43)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârțâitu
  • scârțâitura
plural
  • scârțâituri
  • scârțâiturile
genitiv-dativ singular
  • scârțâituri
  • scârțâiturii
plural
  • scârțâituri
  • scârțâiturilor
vocativ singular
plural
scârțiitură substantiv feminin
substantiv feminin (F43)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scârțiitu
  • scârțiitura
plural
  • scârțiituri
  • scârțiiturile
genitiv-dativ singular
  • scârțiituri
  • scârțiiturii
plural
  • scârțiituri
  • scârțiiturilor
vocativ singular
plural
scârțăitură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
scorțăitură
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.