2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

scânteind, ~ă a [At: HELIADE, O. I, 231 / V: schin~ / Pl: ~nzi, ~e / E: scânteia] (Înv) Scânteietor (2).

SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

SCÂNTEIÁ, pers. 3 scânteiază, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scânteie; a sclipi, a străluci, a luci. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic). 2. A împrăștia scântei. [Pr.: -te-ia] – Din scânteie.

scânteia [At: CANTEMIR, I. I. I, 41 / P: ~te-ia / V: (îvr) schin~ / Pzi: 3 ~ză, scânteie (A și: (rar) scânteie) / E: scânteie] 1 vi A produce sau a împrăștia scântei (1). 2 vr (Reg; îf schinteia) A se arde (2). 3 vi (Mai ales d. surse de lumină) A produce o lumină puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie (1) Si: a licări, a luci. 4 vi A produce o lumină vie, strălucitoare Si: a străluci, a sclipi (1), a scăpăra1 (15). 5 vi (D. ochi, privire) A avea o strălucire specifică, vie, care trădează un sentiment puternic Si: a luci, a sclipi, a scăpăra1 (20). 6 vi (D. oameni) A privi pătrunzător.

SCÎNTEIÁ, scînteiez, vb. I. Intranz. 1. A licări ca o scînteie (care apare și dispare), a străluci, a luci, a sclipi. Privirea lui s-a dus mai departe, spre oglinzile rîului, care scînteiau printre lunci și spre munții încununați de cețuri albăstrii. SADOVEANU, N. P. 8. Pe frunzele pomilor scînteiau ca niște pietre scumpe picăturile de apă. SANDU-ALDEA, U. P. 195. ◊ Tranz. (Rar) S-au pierdut spre Balcanii, pe care în zilele cu cer limpede, dacă mă sui pe măgură, îi văd lucind, scînteind în lumină spinări gheboase, pietroase. STANCU, D. 193. ♦ (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic); a luci, a sclipi. Un gol, deodată, se făcu în jurul bătrînului zburlit și furios, care aștepta gata să lovească, la pîndă, cu ochii scînteind ca o fiară încolțită. BART, E. 301. Cînele se uită, îi scînteiază ochii. DELAVRANCEA, H. T. 266. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul, ai căruia ochi scînteiară ca un fulger. NEGRUZZI, S. I 139. ◊ (Poetic) Umbra feței străvezii E albă ca de ceară – Un mort frumos cu ochii vii Ce scînteie-n afară. EMINESCU, O. I 88. 2. A împrăștia scîntei. Ard nuielele trăsnind, Crește para scînteind. ALECSANDRI, P. II 106. ◊ (Poetic) Luceafărul de ziuă scînteia, parc-ar fi fost scos din foc. SANDU-ALDEA, U. P. 128. – Prez. ind. pers. 3 și: scîntéie (EMINESCU, O. I 209). – Variantă: schinteia (MACEDONSKI, O. I 29) vb. I.

A SCÂNTEIÁ pers. 3 ~iáză intranz. 1) (despre aștri și despre alte surse de lumină) A răspândi o lumină slabă tremurândă; a licări ca o scânteie. Stelele ~iază. 2) A luci, reflectând emanația unei alte surse de lumină; a sclipi. Picăturile de rouă scânteiau în lumina soarelui. 3) (despre ochi) A avea o strălucire deosebită (din cauza unei emoții puternice); a sticli; a sclipi; a luci. 4) A împrăștia scântei. Rugul ~iază. /Din scânteie

scânteià v. 1. a da scântei, a arunca o lumină vie: stelele scânteiază; 2. fig. a străluci de mânie: îi scânteiază ochii.

scînteĭéz v. intr. (d. scînteĭe). Strălucesc foarte viŭ, sclipesc: stelele scînteĭaŭ, ochiĭ lupuluĭ scînteĭaŭ în întuneric. Fig. Mă manifest viŭ, scapăr: acest copil scînteĭază de inteligență, această femeĭe scînteĭază de frumuseță. – Pers III scînteĭe, îld. scînteĭază (Em.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

scânteiá (a ~) vb., ind. prez. 3 scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 să scânteiéze; ger. scânteínd

scânteiá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. scânteiáză, 1 pl. scânteiém; conj. prez. 3 sg. și pl. scânteiéze; ger. scânteínd

scînteia (ind. prez. 3 sg. și pl. scînteiază, 1 pl. scînteiem)

scânteiez, -teiază 3, -teieze 3 conj., -teiam 1 imp., -teia inf., -teietor adj. v.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SCÂNTEÍND adj. v. licăritor, lucitor, scânteietor, sclipitor.

SCÂNTEIÁ vb. 1. v. sclipi. 2. v. lumina. 3. v. străluci. 4. a luci, a sclipi, a străluci, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.)

SCÎNTEIA vb. 1. a clipi, a licări, a luci, a scăpăra, a sclipi, a străfulgera. (Luminițe ~ în noapte.) 2. a lumina, a sclipi, a străluci. (Candelabre ~ în salon.) 3. a licări, a luci, a scăpăra, a sclipi, a sticli, a străluci. (Ochii îi ~.) 4. a luci, a sclipi, a străluci, (rar) a strălumina. (Albe coifuri ~.)

scînteind adj. v. LICĂRITOR. LUCITOR. SCÎNTEIETOR. SCLIPITOR.

Intrare: scânteind
scânteind adjectiv
adjectiv (A3)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • scânteind
  • scânteindul
  • scânteindu‑
  • scânteindă
  • scânteinda
plural
  • scânteinzi
  • scânteinzii
  • scânteinde
  • scânteindele
genitiv-dativ singular
  • scânteind
  • scânteindului
  • scânteinde
  • scânteindei
plural
  • scânteinzi
  • scânteinzilor
  • scânteinde
  • scânteindelor
vocativ singular
plural
Intrare: scânteia
verb (V213)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • scânteia
  • scânteiere
  • scânteiat
  • scânteiatu‑
  • scânteind
  • scânteindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • scânteia
(să)
  • scânteieze
  • scânteia
  • scânteie
  • scânteiase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • scânteia
(să)
  • scânteieze
  • scânteiau
  • scânteia
  • scânteiaseră
verb (V213)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • schinteia
  • schinteiere
  • schinteiat
  • schinteiatu‑
  • schinteind
  • schinteindu‑
singular plural
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
  • schinteia
(să)
  • schinteieze
  • schinteia
  • schinteie
  • schinteiase
plural I (noi)
a II-a (voi)
a III-a (ei, ele)
  • schinteia
(să)
  • schinteieze
  • schinteiau
  • schinteia
  • schinteiaseră
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

scânteia schinteia

  • 1. A licări ca o scânteie.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC sinonime: luci (vb.) sclipi străluci attach_file 3 exemple
    exemple
    • Privirea lui s-a dus mai departe, spre oglinzile rîului, care scînteiau printre lunci și spre munții încununați de cețuri albăstrii. SADOVEANU, N. P. 8.
      surse: DLRLC
    • Pe frunzele pomilor scînteiau ca niște pietre scumpe picăturile de apă. SANDU-ALDEA, U. P. 195.
      surse: DLRLC
    • tranzitiv rar S-au pierdut spre Balcanii, pe care în zilele cu cer limpede, dacă mă sui pe măgură, îi văd lucind, scînteind în lumină spinări gheboase, pietroase. STANCU, D. 193.
      surse: DLRLC
    • 1.1. (Despre ochi) A privi viu, pătrunzător (sub impresia unui sentiment puternic).
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 4 exemple
      exemple
      • Un gol, deodată, se făcu în jurul bătrînului zburlit și furios, care aștepta gata să lovească, la pîndă, cu ochii scînteind ca o fiară încolțită. BART, E. 301.
        surse: DLRLC
      • Cînele se uită, îi scînteiază ochii. DELAVRANCEA, H. T. 266.
        surse: DLRLC
      • Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau, răspunse Lăpușneanul, ai căruia ochi scînteiară ca un fulger. NEGRUZZI, S. I 139.
        surse: DLRLC
      • poetic Umbra feței străvezii E albă ca de ceară – Un mort frumos cu ochii vii Ce scînteie-n afară. EMINESCU, O. I 88.
        surse: DLRLC
  • 2. A împrăștia scântei.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC attach_file 2 exemple
    exemple
    • Ard nuielele trăsnind, Crește para scînteind. ALECSANDRI, P. II 106.
      surse: DLRLC
    • poetic Luceafărul de ziuă scînteia, parc-ar fi fost scos din foc. SANDU-ALDEA, U. P. 128.
      surse: DLRLC
  • comentariu Prezent indicativ și: scînteie.
    surse: DLRLC

etimologie:

  • scânteie
    surse: DEX '09 DEX '98