SAS¹, sași, s. m. Persoană care făcea parte din populația germană colonizată, în sec. XII-XIII, în unele părți ale Transilvaniei – Cf. magh. szász.

ȘASE num. card. Număr având în numărătoare locul între cinci și șapte și care se indică prin cifra 6 sau VI. ◊ (Adjectival) Șase vagoane. ◊ (Substantivat) Scrie un șase. (Cu valoare de num. ord.) Etajul șase. (în componența numeralului adverbial corespunzător) Repetă de șase ori. (în componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șase ori pe atâta. ◊ (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le oferă câte șase cărți. [Var.: șese num. card.] – Lat. *sess (= sex).

ȘOSEA, șosele, s. f. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată; p. restr. stradă largă, de acces într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. Șosea națională = șosea care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. ♦ (Înv.) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. – Din fr. chaussée.

sas², ~ă smf [At: GCR I, 178/3 / V: (reg) sașă sf, șas sm / Pl: sași, sașe, (îrg) sasi, (înv) șași / E: ns cf mg szàsz] 1 (Rar) Persoană care face parte din populația germană originară din Flandra, din regiunile Rinului și ale Mosellei și din Saxonia, colonizată în Transilvania în sec. XII și XIII. 2 (Lpl) Populație alcătuită din sași² (1). 3 (Mun) Epitet dat unui om care mănâncă mult.

sașă sf vz sas²

sosea sf vz șosea

sușea sf vz șosea

șasă nc vz șase

șase [At: (cca 1550-1600) GCR I, 9/13 / V: (reg) ~să, (îrg) șea~, (pop) șese / E: ml sex] 1 nc Număr care, în numărătoare, are locul între cinci și șapte. 2-3 sm, a (Semn grafic) care reprezintă numărul șase (1). 4 nc (Precedat de pp „de” și urmat de „ori”) Intră în componența numeralului adverbial corespunzător (De șase ori). 5 nc (Precedat de pp „de” și urmat de „ori”) Intră în componența numeralului multiplicativ corespunzător Si: înșesit (De șase ori pe atâta.). 6 nc (Precedat de „câte”) Intră în componența numeralului distributiv corespunzător (Le dă câte șase pâini.). 7 nc (Pop; îe) Două și cu trei fac ~ Se spune la lucruri nepotrivite. 8 sm Nota șase (1). 9 Șesar. 10 sn (Rar) Echipă de volei sau de gimnastică alcătuită din șase (1) persoane. 11-12 sn, i (Rep; arg) Șest² (1-2).

șâșa sf vz șosea

șease nc vz șase

șes, șeasă [At: PSALT. HUR. 53^v/9 / V: (reg) ~t, șeț, șez sn, a, ~c, ~tru, șeș sn / Pl: șeși, ~e a, ~uri sn, (înv) ~ure a / E: ml sessus (Par: al lui sedere „a ședea”)] 1 a (Rar; d. pământ, regiuni) Care este plan Si: drept (34), întins, neted, (rar) șesos. 2 a (Îvr; d. obiecte) Plat. 3 a (Gmt; îvr; îs) Triunghi șeț Triunghi plan. 4 sn Întindere vastă de pământ, fără diferențe (mari) de nivel, situată la mică altitudine Si: câmpie (1), (reg) pustă, șestină¹ (1), (înv) șesime² (1). 5 sn Suprafață plană de pământ situată într-o depresiune Si: (reg) șestină¹ (2), zăpodie. 6 sn (Pop) Platou (pe munte sau pe deal) Si: (reg) șestină¹ (3). 7 sn (Îvr; pex) Suprafață plană a obiectelor. 8 sn (Îvr) Parte a corpului patrupedelor cuprinsă între șolduri¹ (2) și coaste.

șese nc vz șase

șose sf vz șosea

șosea sf [At: BULETIN, F. (1833), 146²/21 / V: (reg) so~, soșe, sușea, șâșa, ~se, ~uă, ~ee, șoșea, șusă, șușauă, șușea / Pl: ~ele / E: fr chaussée] 1 Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată. 2 (Prc) Stradă largă, frumos amenajată, la intrarea într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. 3 (Îs) ~ națională Șosea (1) care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. 4 (Îs) ~ comunală Șosea (1) care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. 5 (Pop; pex) Șleau² (1). 6 Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. 7 (Înv; sst; sens etimologic) Dig (1). 8 (Îrg) Muncă obligatorie pe care administrația comunală o pretindea de la țărani pentru construirea sau repararea șoselelor (4). 9 (Olt; Mun; înv) Impozit prin care se asigura întreținerea șoselelor (1, 4).

șoseauă sf vz șosea

șosee sf vz șosea

șoșea sf vz șosea

șusă sf vz șosea

șușauă sf vz șosea

șușea sf vz șosea

SAS¹, sași, s. m. Persoană care face parte din populația germană colonizată, între sec. XII și XIII, în unele părți ale Transilvaniei. – Cf. magh. szász.

ȘASE num. card. Număr având în numărătoare locul între cinci și șapte și care se indică prin cifra 6 sau VI. ◊ (Adjectival) Șase vagoane. ◊ (Substantivat) Scrie un șase. ◊ (Cu valoare de num. ord.) Etajul șase. (În componența numeralului adverbial corespunzător) Repetă de șase ori. ◊ (În componența numeralului multiplicativ corespunzător) De șase ori pe atâta. (În componența numeralului distributiv corespunzător) Le oferă câte șase cărți. [Var.: șese num. card.] – Lat. *sess (= sex).

ȘOSEA, șosele, s. f. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată; p. restr. stradă largă, frumos amenajată, la intrarea într-un oraș, care continuă căile de comunicație interurbane. ◊ Șosea națională = șosea care leagă între ele centrele importante ale țării și a cărei îngrijire se află în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, fiind îngrijită de comunele respective. ♦ (Înv.) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. – Din fr. chaussée.

SAS, sași, s. m. Persoană făcînd parte dintr-o populație germană stabilită în secolul XIII-XIV în unele regiuni ale Transilvaniei. Trec pe lîngă un grup de sași. BART, S. M. 34. – Formă gramaticală: (rar) sasă (TEODORESCU, P. P. 19) s. f.

ȘASE num. card. Numărul care, în numărătoare, are locul între cinci și șapte. Șase și cu șase fac doisprezece. ◊ (Adjectival) Locomotiva... trăgea încet șase vagoane. DUMITRIU, N. 5. Agapia aducea șase răzăși, fruntașii celor două sate. SADOVEANU, N. P. 192. ◊ (Indicînd ora) În cameră era frig și întunerec. Se făcuse ceasurile șase. REBREANU, R. I 62. (Eliptic) Unde ai fost marți la șase? Trebuie să-ți aduci aminte. BARANGA, I. 188. Dimineața, cu trenul de șase, Alexandru Vardaru și Radu Comșa urmau să plece. C. PETRESCU, Î. I 20. ◊ (Familiar cu valoare de num. ord.) Și multe încă nu s-ar întîmpla Colo, prin orizontul șase sau șapte, Unde noaptea e ziuă și amiaza e noapte. DEȘLIU, G. 46. ♦ (Substantivat) a) Cifra care marchează acest număr.Scriu un șase pe tablă. b) Cartea de joc, zarul etc. marcate cu acest număr de puncte. Am un șase de caro. – Variantă: șese (SBIERA, P. 319, ȘEZ. II 64, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 266) num. card.

ȘES², ȘEASĂ, șese, adj. (Despre pămînturi, locuri, regiuni etc.) Neted, plan, întins. Au picat în coarnele unui țap care păștea pe un cîmp șes, foarte frumos. SBIERA, P. 166. Nilul mișcă valuri blonde pe cîmpii cuprinși de maur, Peste el cerul d-Egipet desfăcut în foc și aur; Pe-a lui maluri gălbii, șese, stuful crește din adînc. EMINESCU, O. I 43. – Variantă: (învechit și regional) șeț, șeață (ODOBESCU, S. A. 83, TEODORESCU, P. P. 111) adj.

ȘEȚ, ȘEAȚĂ adj. v. șes².

ȘOSEA, șosele, s. f. 1. Cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată. V. drum, cale. Urcînd șoseaua cea mare șerpuită peste Stînișoara, Vitoria și Gheorghiță auziră glasul puhoaielor. SADOVEANU, B. 203. Șoseaua care leagă orașul cu portul aleargă înainte, dreaptă ca o fîșie albă. SAHIA, N. 43. Bălțătești!... O improvizare de bilei pe șoseaua care vine de la Piatra. IBRĂILEANU, A. 7. Șosea națională = șosea care leagă centrele importante ale țării și a cărei îngrijire este în seama administrației centrale. Șosea comunală = șosea care leagă mai multe comune între ele, îngrijirea ei fiind în seama comunelor respective. 2. Stradă largă, de obicei plantată cu pomi, care continuă la marginea orașelor mari căile de comunicație interurbane. ♦ (Învechit) Partea carosabilă a unei străzi, cuprinsă între trotuare. Prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, sîntem în risc să ne prăpădim. NEGRUZZI, S. I 194.

ȘOSEA s.f. 1. Cale de comunicație pietruită sau asfaltată care leagă mai multe localități. 2. Stradă (periferică) largă și frumos amenajată, de obicei plantată cu pomi. [< fr. chaussée].

ȘOSEA s. f. 1. cale de comunicație interurbană, pietruită sau asfaltată. 2. stradă largă și frumos amenajată, de obicei cu pomi. (< fr. chaussée)

ȘASE¹ num. card. Cinci plus unu. ~ mese. /<lat. sex

ȘASE² m. 1) Număr constând din șase unități. Împărțiți ~ la doi. 2) Cifra 6 sau VI. 3) Obiect marcat cu această cifră. /<lat. sex

ȘES² șeasă (șeși, șese) rar (despre forme de relief) Care este întins și neted; plat. Câmp ~. /<lat. sessus, ~a, ~um

ȘOSEA ~ele f. 1) Drum special amenajat (pietruit, pavat, asfaltat), care unește două sau mai multe localități. 2) Stradă largă la intrarea într-un oraș, reprezentând continuarea unei căi de comunicație interurbane. ~ națională. [G.-D. șoselei] /<fr. chaussée

Sasul m. 1. fiul lui Dragoș-Vodă și predecesorul lui Bogdan I, a domnit pe la 1360; 2. V. Iancu.

Sași m. pl. coloniști germani din Saxonia, aduși de regii unguri (1141-1235) în ținutul Sibiului și în țara Bârsei, acordându-le diferite privilegii. Ei numără vr’o 240.000 de suflete.

șase num. de două ori trei. [Mold. Tr. șese = lat. SEX (influențat de SEPTEM)].

șes a. neted, fără înălțimi, vorbind de suprafețe: teren șes. [Lat. (LOCUS) SESSUS]. ║ n. 1. suprafață netedă; 2. mare întindere de pământ într’o țară: șesul Bărăganului.

șese num. Mold. Tr. V. șase.

șeț a. șes: câmpia șeață OD.

șosea f. 1. partea centrală a unei căi sau strade, în opozițiune cu trotoar: șosele au început a se face la noi numai dela 1830 înainte; 2. ridicătură de pământ la marginea unei ape: poduri și șosele (= fr. chaussée).

Sas, Sáscă și Săsoáĭcă s., pl. Sașĭ, Saște și Săsoaĭce (germ. Sachse, Saxon; vsl. Sasĭnu, Sasu, pol. ceh. Sas, ung. Szasz. Cp. cu Rus, Ruscă). German din Transilvania: Sașiĭ aŭ fost adușĭ de la Rin de regiĭ ungureștĭ în ținutu Sibiuluĭ și țara Bîrseĭ între aniĭ 1141 și 1235.

șáse num. cardinal (lat. sĕx, pop. *sess, și [infl. de cinque, *septe] *sesse; vgr. ῾ex, scr. shash, got. saihs, germ. sex; it. sei, fr. six, pv. sp. pg. seis). Vest. Cincĭ plus unu saŭ de doŭă orĭ treĭ. S. m. Număru saŭ cifra 6: un 6, doĭ 6 saŭ doĭ de 6. – În est lit. șese, pop. șăsî.

șes, șeasă adj., pl. șeșĭ, șese (lat. sessus, așezat, part d. sidere, a se pune, a se așeza, și d. sedére, a ședea; it. pg. sesso, vfr. ses, sp. siesso, șezut, dos; alb. šeš, șes, cîmp). Neted, plan: loc șes, regiune șeasă. S. n., pl. urĭ. Cîmp, cîmpie: șesu Bărăganuluĭ. – Și șeț (pron. și șăț) în Olt. Argeș și aĭurea în Munt.

șése, V. șase.

șeț, V. șes.

*șoseá f., pl. ele (fr. chaussée, d. lat pop. calciata, subînț. via, adică „cale încălțată, îmbrăcată saŭ acoperită”). Drum pavat afară din oraș: o șosea care străbate satu și ajunge la oraș. Mijlocu stradeĭ cuprins între trotuare. Școală de podurĭ și șosele, școală inginerească de podurĭ, șosele și căĭ ferate.

sas² (nume etnic) s. m., pl. sași

+șase¹ (cifră; notă) s. m., art. șasele; pl. șase (A scris din greșeală doi de șase. La teze a luat doi de șase.)

șase² num. invar.; 6/VI

!șes¹ (pop.) adj. m. (+ s. n.: pământ ~); f. șeasă (regiune ~), pl. șese

șosea s. f., art. șoseaua, g.-d. art. șoselei; pl. șosele; abr. șos.

sas¹ (persoană) s. m., pl. sași

șase num.; 6/VI

șes¹ (pop.) adj. m.; f. șasă, pl. șese

șosea s. f., art. șoseaua, g.-d. art. șoselei; pl. șosele, art. șoselele; abr. șos.

sas (persoană) s. m., pl. sași

șase num.

șes adj. n., f. șasă; pl. n. și f. șese

șosea s. f., art. șoseaua, g.-d. art. șoselei; pl. șosele

șase

șosea

șosea, -sele.

sas (sași), s. m. – Saxon din Transilvania. Sl. sasŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 327), din v. germ. sahso › germ. Sachse, cf. pol., ceh. sas, mag. szász (Gáldi, Dict., 96). – Der. săsoiacă (var. sască), s. f. (saxonă); săsesc, adj. (saxon); săsește, adv. (în dialectul sașilor); săsime, s. f. (comunitate de saxoni); sasău (var. saschiu, sasîu), s. m. (Trans., cununiță, Vinca minor), din mag. szászfu „floarea sasului” (Tiktin; Drăganu, Dacor., VI, 274), a cărui relație cu sb. sasa „anemonă”pare indoielnică (Cihac, II, 327).

ȘASE num. card. ~ 2. (Argou, cu valoare de interjecție) Atenție! alertă! (din lat. sex; cf. fr. vingt-deux = atenție! și rom. zexe)

șase num. – 1. Numărul de după cinci. – 2. (Arg.) Atenție, ai grijă! – Var. Mold. șese. Mr. șase, megl. șasi, istr. șǫse. Lat. sex (Tiktin, ZRPh., XII, 456; Pușcariu 1529; REW 7885; Pascu, Arhiva, XV, 447), cf. it. sei (v. mil. sexe), prov. sieis, fr. six, cat. sis, sp., port. seis. Fonetismul este greu de explicat. E final se consideră de obicei analogic, ca în cinque, septem; dar există și posibilitatea unui e epentetic, comun în gr. din Italia de Sud (cf. Kapsmann, Byz. Z., XLVI). În compunere, șase se reduce de obicei la șai- (șaisprezece, șaizeci, în loc de șasesprezece, sașezeci, care nu se folosesc). Acest rezultat a fost considerat identic cu cel din it. (Tiktin), sau produs prin analogie cu doisprezece, treisprezece (Pușcariu), sau ca rezultat normal a lui sex (Pascu). Pare mai curînd efectul unei disimilări: șesesprezece › *șaesprezece, datorat repeziciunii cu care se numără, ca în patrusprezece < paisprezece (unde disimilarea se produce între tr și pr, cf. patruzeci, care nu are formă abreviată), ca și in limbajul familiar din Munt., treispece, paispce, cinspce etc. În fine, uzul argotic este greu de explicat, dar cf. fr. vingt-deux „atenție la” și rom. zexe „ei, ași!” din germ. sechs „șase”. Pentru această der. cf. Iordan, BL, VI, 170 (după Vasiliu, de la șest, v. aici). – Der. șesime, s. f. (a șasea parte).

șes (-easă), adj. – Plan, neted. – Var. șeț. Lat. sĕssus (Pușcariu 1586; REW 7882), cf. alb. šeš (după REW rom. ar proveni din alb., opinie nefondată); cf. și ședea. – Der. șeș, s. n. (cîmpie); șest, s. n. (parte netedă a unui obiect; Banat, șes), a cărui explicație pare dificilă (după Candrea, dintr-un lat. *sĕssĭtum); șestină (var. șeștină), s. f. (Olt., Trans., șes, cîmpie).

șosea (-ele), s. f. – Drum interurban asfaltat. Fr. chaussée. – Der. șoselui, vb. (a construi o șosea; a asfalta).

Grupul celor șase, grupare reunind șase tineri compozitori francezi în jurul compozitorului de generație mai vârstnică, Erik Satie (1866-1925). A luat naștere în 1918 (după primul război mondial) în urma reprezentațiilor din 1917 de la Baletele ruse*, cu baletul Parade (realizat de: Jean Cocteau – libretul; Pablo Picasso – decorurile și costumele; Massine – coregrafia; Erik Satie – muzica), care au provocat scandaluri teribile, atrăgând artiștii tineri de partea noutăților surprinzătoare care rupeau în mod deliberat cu ceea ce fusese până atunci expresie sensibilă (Debussy, Ravel), aducând un aer proaspăt, naiv, provocator, introducând cu dezinvoltură „licența muzicală”. Astfel muzica se apropia de revelația artelor produsă de Apollinaire și Picasso. Cei șase tineri compozitori se numeau: Georges Auric, Louis Durey, Arthur Honegger, Germaine Tailleferre, Darius Milhaud și Francis Poulenc. La început au fost cunoscuți sub denumirea de Nouveaux jeunes și își prezentau ideile novatoare și muzica în cadrul „întâlnirilor muzicale de la Vieux-Colombier”, a lui Jacques Cocteau, organizate de cântăreața Jane Bathori (descoperitoare de noi talente). Personalitățile lor erau foarte diverse, ca și gusturile, estetica și muzica însăși. Țelul însă comun: de a scăpa din închisoarea impresionismului* și a unor desfășurări post-wagneriene, militând pentru o muzică descătușată de vechile idei, orientată, pe de altă parte, spre restaurarea sentimentului clasic (în special al celui fr.), iar pe de altă parte spre exaltarea realului. Jean Cocteau este acela care, la Le coq et l’arlequin, scrie manifestul acestei orientări revoluționare, muzicale și artistice. Numele de g. apare pentru prima dată în articolul Les cinq Russes, les Six Français et M. Erik Satie, semnat de un redactor muzical al ziarului Comoedia. Grupul însă se destramă curând. Lucrarea care le reunește numele într-o creație comună este Les mariés de la Tour Eiffel (Jean Cocteau – libretul; Jean Hugo – decorurile și costumele; Georges Auric a compus Uvertura; Francis Poulenc – discursurile generalului; Germaine Tailleferre – un duadrille; Darius Milhaud – un marș nupțial; Arthur Honegger – un marș funebru). Deși nu reprezintă cu fidelitate spiritul g., lucrarea degajă totuși un aer de familie, o tinerețe a unei epoci, o extraordinară dăruire către mișcare, pe un ton primitiv, naiv, amabil și turbulent. El se mai întâlnește în lucrările lui G. Auric, ale lui Fr. Poulenc (scrise între 1918-1925), în opera Le boeuf sur le toit de D. Milhaud, dar mai ales în muzica lui E. Satie, care desemnează o „epocă de întoarcere la simplitate”, la o estetică de căutare a purității esențiale.

SASA Makino et Shibata, BAMBUS PITIC, fam. Gramineae. Gen originar din Asia de E, cca 58 specii, cu rizom tîrîtor. Tulpină cilindrică, articulată, fistuloasă pînă la înaltă, cu 1-2 lăstari din fiecare nod. Frunza în verticil spre vîrful ramurilor laterale. Flori dispuse în panicul rar.

CORNUL LUI SAS, localit. în Moldova. Aici, Ștefan Tomșa, domnul Moldovei, a înfrînt în iul. 1612 pe Constantin Movilă, care încerca să reocupe tronul țării cu sprijinul polonilor și al cazacilor. Azi com. Popricani, jud. Iași.

GRUPUL CELOR ȘASE, grupare fundată, în 1918, de compozitorii francezi G. Auric, A. Honegger, D. Milhaud, F. Poulenc, L. Durey și G. Tailleferre, cu caracter antitradiționalist, promovând înnoirea limbajului muzical prin reinstaurarea unui spirit clasic, de esență franceză, și prin sinceritatea și puritatea expresiei. Gruparea a jucat un rol important în dezvoltarea artei moderne franceze.

IANCU SASUL, domn al Moldovei (1579-1582). Fiu nelegitim al lui Petru Rareș. A dus o politică fiscală excesivă, introducând, în 1581, zeciuiala din boi, ceea ce a provocat o răscoală în ținutul Lăpușnei. Mazilit de Poarta Otomană la cererea marilor boieri, s-a refugiat în Polonia, dar a fost ucis la Lvov.

SAS, domn al Moldovei (c. 1354-c. 1358). Fiul și urmașul lui Dragoș.

SAS² (< saxon, din n. pr. Saxonia; cf. magh. szász) s. m. Persoană aparținând populației germane originare din Flandra (flandrensi), din părțile Rinului și ale Mosellei, din Saxonia și colonizată în Transilvania, locuită de români, de către regii Ungariei Geza II (1141-1162), Bela III (1172-1196) și Andrei II (1205-1235). Prin colonizarea acestei populații regalitatea ungară urmărea consolidarea și extinderea stăpânirii în Transilvania, exploatarea ei sistematică, precum și asigurarea pazei sudice. În schimbul unor obligații financiare și militare față de regii Ungariei, aceștia din urmă au acordat s. importante privilegii (de ex. Andreanum, din 1224). Majoritatea urmașilor de azi ai acestor coloniști sunt etnicii germani, organizați în Forumul Democrat al Germanilor din România.

Sasa disticha Camus (syn. Pleioblastus disticha Nakai; Bambusa disticha Mitf; Bambusa nana hort.). Specie cu frunze așezate în 2 rînduri, pînă la 6 cm lungime, 8 mm lățime, lanceolate, verzi-închis pe ambele fețe. Plantă pînă la 60 cm înălțime, tulpină verde.

Sasa pygmaea Camus (syn. Bambusa pygmaea Miq.; Arundinaria variabilis-pygmaea Mak.). Specie cu frunze pînă la 12 cm lungime și cm lățime, pe partea superioară verzi-proaspăt, pe cea inferioară glauce. Plantă pînă la 30 cm înălțime, tulpină subțire, purpurie, ramificată, noduri cu inel albăstrui.

a da cu sasu’ expr. (intl.) a evada; a dezerta.

a sta de șase / de șest expr. (intl.) a sta la pândă pentru a observa în timp util apariția unei persoane inoportune.

a ține de șase expr. a sta la pândă pentru a preveni apariția inopinată a unei persoane nedorite.

a-i da sas expr. a pleca pe furiș; a pleca în grabă.

mere de șosea expr. (glum.) balegă de cal.

NOTA ȘASE nouă cu coada-n sus, nouă-ntors, umflat.

șase! interj. atenție!, păzea!

șase-șase interj. v. șase!

SAS adj. v. săsesc. (Populație ~.)

ȘASE interj. v. atenție.

ȘASE s. șesar. (Un ~ de treflă.)

ȘES s., adj. 1. s. v. câmpie. 2. adj. v. drept. 3. adj. întins, neted, plan. (Un platou ~.)

ȘOSEA s. (reg.) șleau.

SAS adj. săsesc. (Populație ~.)

șase interj. v. ATENȚIE.

ȘASE s. șesar. (Un ~ de treflă.)

ȘES s., adj. 1. s. (GEOGR.) cîmp, cîmpie, (reg.) cohalm. (Regiune de ~.) 2. adj. drept, neted, plan, plat, (pop.) oblu, (reg.) șesos, (Olt. și Ban.) polejnic, (înv.) tins, tocmai, (fig.) ras, șters. (Un loc ~; o suprafață ~.) 3. adj. întins, neted, plan. (Un platou ~.)

ȘOSEA s. (reg.) șleau.

șeț s.n. (reg.) împletitură de nuiele care formează fundul lesei de prins pește.

sas, sași, s.m. – Persoană care face parte din populația germană colonizată. Sasul, curs de apă care contribuie la formarea pârâului Botiza, afluent al Izei. – Din magh. szász.