SAS¹, sași, s. m. Persoană care făcea parte din populația germană colonizată, în sec. XII-XIII, în unele părți ale Transilvaniei – Cf. magh. szász.

sas¹ sn [At: MDT / Pl: ~uri / E: fr sas] 1 Încăpere sau compartiment dintr-un sistem tehnic, dintr-o instalație, dintr-o hală, care separă sectoare cu regim climatic sau tehnologic diferit și care poate comunica alternativ cu fiecare dintre aceste sectoare ori cu exteriorul. 2 (Rar) Încăpere mică situată între două sau mai multe camere ale unui apartament. 3 Tub de oțel al unui cheson pneumatic pentru executarea fundațiilor, care leagă camera de lucru de celula de aer.

sas², ~ă smf [At: GCR I, 178/3 / V: (reg) sașă sf, șas sm / Pl: sași, sașe, (îrg) sasi, (înv) șași / E: ns cf mg szàsz] 1 (Rar) Persoană care face parte din populația germană originară din Flandra, din regiunile Rinului și ale Mosellei și din Saxonia, colonizată în Transilvania în sec. XII și XIII. 2 (Lpl) Populație alcătuită din sași² (1). 3 (Mun) Epitet dat unui om care mănâncă mult.

SAS¹, sași, s. m. Persoană care face parte din populația germană colonizată, între sec. XII și XIII, în unele părți ale Transilvaniei. – Cf. magh. szász.

SAS, sași, s. m. Persoană făcînd parte dintr-o populație germană stabilită în secolul XIII-XIV în unele regiuni ale Transilvaniei. Trec pe lîngă un grup de sași. BART, S. M. 34. – Formă gramaticală: (rar) sasă (TEODORESCU, P. P. 19) s. f.

SAS s.n. (Tehn.) Parte a unui canal între cele două porți ale unei ecluze. ♦ Compartiment dintr-un sistem tehnic care poate comunica alternativ cu alte compartimente sau cu exteriorul. [< fr. sas].

SAS s. n. 1. parte a unui canal între cele două porți ale unei ecluze. 2. compartiment dintr-un sistem tehnic sau dintr-o instalație, situat între două spații închise ori între un spațiu închis și exterior, putând comunica alternativ cu acestea. ◊ tub de oțel sau al unui cheson (3) pneumatic care leagă camera de lucru cu celula de aer. (< fr. sas)

Sas, Sáscă și Săsoáĭcă s., pl. Sașĭ, Saște și Săsoaĭce (germ. Sachse, Saxon; vsl. Sasĭnu, Sasu, pol. ceh. Sas, ung. Szasz. Cp. cu Rus, Ruscă). German din Transilvania: Sașiĭ aŭ fost adușĭ de la Rin de regiĭ ungureștĭ în ținutu Sibiuluĭ și țara Bîrseĭ între aniĭ 1141 și 1235.

sașă sf vz sas²

șaș sm [At: ALR I, 1052/305 / Pl: ~i / E: mg sas] (Trs) Vultur.

șăș sm vz șoș

șeș¹ sm vz șoș

șoaș sm vz șoș

șorș sm vz șoș

șos sm vz șoș

șoș sm [At: LB / V: (reg) șăș, șeș, șoaș, șorș, șos / Pl: -i / E: mg sas(fa)] 1 (Reg) Stâlp. 2 (Reg) Bârnă¹ (1). 3 (Reg) Grindă (1). 4 (Trs) Proptea de lemn. 5 (Reg) Scândură groasă folosită în construcții.

Sas-Sebeș n. numele unguresc și vechiu românesc al orașului Sebeș.

Sasul m. 1. fiul lui Dragoș-Vodă și predecesorul lui Bogdan I, a domnit pe la 1360; 2. V. Iancu.

Sași m. pl. coloniști germani din Saxonia, aduși de regii unguri (1141-1235) în ținutul Sibiului și în țara Bârsei, acordându-le diferite privilegii. Ei numără vr’o 240.000 de suflete.

așáșĭ adv. (așa și -șĭ ca’n acelașĭ). Est. Vechĭ. Tot așa, asemenea: așașĭ aŭ perit. Chear: așașĭ acolo. – Și așeaș (așĭaș), așeșĭ, așășĭ. Azĭ în Bucov. așaș și șaș (rar). Chear la Al. așîșĭ.

șaș adv. V. așașĭ.

sas² (nume etnic) s. m., pl. sași

sas¹ (încăpere) s. n., pl. sasuri

sas¹ (persoană) s. m., pl. sași

sas² (încăpere) s. n., pl. sasuri

sas (încăpere) s. n., pl. sásuri

sas (persoană) s. m., pl. sași

șoș s. m., pl. șoși

SAS adj. v. săsesc. (Populație ~.)

SAS adj. săsesc. (Populație ~.)

BARBA-SÁSULUI s. v. barba-ursului, coada-calului.

ȘAȘ s. v. vultur.

ȘOȘ s. v. bârnă, grindă, pop, proptea, reazem, sprijin, stâlp, susținere.

barba-sasului s. v. BARBA-URSULUI. COADA-CALULUI.

șaș s. v. VULTUR.

șoș s. v. BÎRNĂ. GRINDĂ. POP. PROPTEA. REAZEM. SPRIJIN. STÎLP. SUSȚINERE.

sas (sáși), s. m. – Saxon din Transilvania. Sl. sasŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 327), din v. germ. sahso › germ. Sachse, cf. pol., ceh. sas, mag. szász (Gáldi, Dict., 96). – Der. săsoiacă (var. sască), s. f. (saxonă); săsesc, adj. (saxon); săsește, adv. (în dialectul sașilor); săsime, s. f. (comunitate de saxoni); sasău (var. saschiu, sasîu), s. m. (Trans., cununiță, Vinca minor), din mag. szászfu „floarea sasului” (Tiktin; Drăganu, Dacor., VI, 274), a cărui relație cu sb. sasa „anemonă”pare indoielnică (Cihac, II, 327).

sas, sași, s.m. – Persoană care face parte din populația germană colonizată. Sasul, curs de apă care contribuie la formarea pârâului Botiza, afluent al Izei. – Din magh. szász.

șoș, s.m. – v. șeș („stâlp, bârnă, grindă”).

șoș, -i, (șeș), s.m. – Stâlp, bârnă, grindă. – Din magh. sas(fa) (MDA).

SAS² (< saxon, din n. pr. Saxonia; cf. magh. szász) s. m. Persoană aparținând populației germane originare din Flandra (flandrensi), din părțile Rinului și ale Mosellei, din Saxonia și colonizată în Transilvania, locuită de români, de către regii Ungariei Geza II (1141-1162), Bela III (1172-1196) și Andrei II (1205-1235). Prin colonizarea acestei populații regalitatea ungară urmărea consolidarea și extinderea stăpânirii în Transilvania, exploatarea ei sistematică, precum și asigurarea pazei sudice. În schimbul unor obligații financiare și militare față de regii Ungariei, aceștia din urmă au acordat s. importante privilegii (de ex. Andreanum, din 1224). Majoritatea urmașilor de azi ai acestor coloniști sunt etnicii germani, organizați în Forumul Democrat al Germanilor din România.

SAS, domn al Moldovei (c. 1354-c. 1358). Fiul și urmașul lui Dragoș.

SAS¹ (< fr.) s. n. Încăpere de mici dimensiuni prin care se comunică cu altă încăpere sau cu exteriorul. ◊ (TEHN.) Încăpere sau compartiment din interiorul unei hale sau al unei instalații, care separă sectoarele cu regim climatic sau tehnologic diferit prin intermediul căreia se poate face alternativ legătura cu oricare dintre acestea sau cu exteriorul. ♦ Tubul de oțel al unui cheson pneumatic pentru execuția fundațiilor, care face legătura între celula de aer și camera de lucru.

SAS etnic, < germ. Sachse „sas, saxon”, luat mai întîi ca prenume, devine nume de familie; rar indică originea etnică. 1. Sas Vvd, fiul lui Dragoș-Vodă; Sas pren. (Dm; Ard; 17 B I 312); Sas din Văcărești r. Roșiorii de Vede (16 B VI 94); – din Dudești (17 B IV 48); – Iancu Sasul Vvd (1579-1583) bastardul lui Petru Rareș cu o săsoaică. 2. Sasu fam.; -l (Buc); -l Cîrstea 1599 (Glos); Săs/eni, -ești, -eani (Dm), Sas/a, -ova ss. 41. 3. + suf. -cu, -ca + Sascu, și, pentru femei. Sasca prenume f. (Dm; Ștef; 16 A I 327, II 143; 16 B I 39); – Radul (AO XIX 135). 4. Săscio/ri, -aia ss. 5. Sascina f., olt. (Sd V 394); – sau Satina, nepoata Albului (Vit B 10).

CORNUL LUI SAS, localit. în Moldova. Aici, Ștefan Tomșa, domnul Moldovei, a înfrînt în iul. 1612 pe Constantin Movilă, care încerca să reocupe tronul țării cu sprijinul polonilor și al cazacilor. Azi com. Popricani, jud. Iași.

IANCU SASUL, domn al Moldovei (1579-1582). Fiu nelegitim al lui Petru Rareș. A dus o politică fiscală excesivă, introducând, în 1581, zeciuiala din boi, ceea ce a provocat o răscoală în ținutul Lăpușnei. Mazilit de Poarta Otomană la cererea marilor boieri, s-a refugiat în Polonia, dar a fost ucis la Lvov.

a da cu sasu’ expr. (intl.) a evada; a dezerta.

a-i da sas expr. a pleca pe furiș; a pleca în grabă.