SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m., adj. 1. S. m. Persoană care face parte din populația Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia ori la sârbi; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din sb. srb.

sărba v vz serba

sărbi v vz serba

sârb, ~ă [At: CORESI, ap. GCR I, 25/24 / V: (rar) serb, (înv) sirb / Pl: ~i, ~e / E: srb srb] 1-2 smf (Îvr) Persoană care face parte din populația de bază a Serbiei sau care este originară de acolo Si: sârbac. 3 smp Populație care trăiește în Serbia. 4 smf (Pgn) Iugoslav. 5-9 a Sârbesc (1-5). 10 sf Limba vorbită de sârbi (1). 11 sf (Adesea art) Dans popular românesc, cu ritm vioi, jucat de obicei cu dansatorii prinși în cerc Si: sârbeasa (11), sârboaica (3). 12 sf Melodia pe care se execută sârba (11) Si: sârbeasca (12). 13 sm (Mun; Olt; imp) Bulgar (1). 14 sf (Reg) Vestă. 15-16 smf, a (Pop) (Oaie sau rasă de oi) cu coarne mari crescute în sus sau, răsucite în spirală și cu lâna scurtă, de culoare cenușie-roșcată sau neagră. 17 sm Numele popular al stelei Alcor din constelația Ursa Mare. 18 sf (Reg) Floare nedefintă mai îndeaproape. corectat(ă)

serba vtrp [At: PSALT. 151 / V: (îrg) săr~, (înv) sărbi, (reg) ~rva, sirva / Pzi: ~bez / E: ml servare] 1-2 (C. i. evenimente, persoane etc.) A (se) cinsti printr-o întrunire cu caracter solemn, festiv etc. Si: a aniversa, a celebra, a comemora. 3-4 (C. i. evenimente sau personalități religioase) A (i se) închina o sărbătoare (1) Si: a prăznui (1), proslăvi (2), ține (5). 5-6 (Rar; fig) A (se) omagia. 7-8 (Înv) A (se) oficia.

serva¹ v vz serba

sirb, ~ă smf, a vz sârb

sirva v vz serba

SÂRB, -Ă, sârbi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Serbiei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau populației ei, privitor la Serbia sau la populația ei; sârbesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba sârbă. – Din scr. srb.

SERBA, serbez, vb. I. Tranz. (Complementul indică un fapt însemnat, un eveniment memorabil etc.) A sărbători. Lîngă lacul care-n tremur somnoros și lin se bate, Vezi o masă mare-ntinsă cu făclii prea luminate, Căci din patru părți a lumii împărați și-mpărătese Au venit ca să serbeze nunta gingașei mirese. EMINESCU, O. I 85. Potoski dă poruncă să-mpartă vin pe la soldați, pentru ca să serbeze victoria noastră. ALECSANDRI, T. II 37. (Cu pronunțare regională) Găsim într-un jurnal aducerea-aminte a adunării de la Blaj, ziua cea mare de 15 mai 1848, sărbată de pribegii din Principate la Paris la 15 mai 1851. RUSSO, S. 67. ♦ Fig. A omagia, a cinsti. Cînd privesc la tine, scumpa mea iubită, Ca o liră dulce inima-mi trezită Cîntă și serbează bunurile vieții, Farmecul iubirii și a tinereții. ALECSANDRI, P. II 27. Ciocîrlia cea voioasă în văzduh se legăna Și-nturnarea primăverii prin dulci ciripiri serba. NEGRUZZI, S. I 115. ♦ (În limbajul bisericesc) A ține sărbătoare, a prăznui.

SÎRB, -Ă, sîrbi, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Iugoslaviei sau originară de acolo. Nimeni nu-l auzea, Decît fecioraș de sîrb. ȘEZ. III 65.

SÎRBĂ, sîrbe, s. f. (Mai ales în forma articulată) Dans popular romînesc, cu ritm foarte vioi, care se joacă cu dansatorii prinși de obicei în cerc; melodia după care se joacă. Pîn’și popa-i trage sîrba Cu creștinii laolaltă. IOSIF, PATR. 28. ◊ Fig. Jucau sîrba porumbeii, Că e jocul lor. COȘBUC, P. II 37.

SÂRB² ~ă (~i,~e) Care aparține Serbiei sau populației ei; din Serbia. /<sb. srb

SÂRB¹ ~ă (~i,~e) m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Serbiei sau este originară din Serbia. /<sb. srb

SÂRBĂ ~e f. 1) mai ales art. Dans popular executat într-un tempo foarte vioi, mai ales, în cerc, dansatorii ținându-se de umeri. ~a fetelor. 2) Melodie după care se execută acest dans. [G.-D. sârbei] /<sb. srb

A SERBA ~ez 1. tranz. (evenimente importante, zile memorabile) A marca printr-o solemnitate; a sărbători; a celebra. 2. intranz. A ține sărbătoare; a prăznui. /<lat. servare

sărb m. locuitor din Serbia. [Serb. SRB]. ║ a. sărbesc: limba sărbă.

sărba f. horă țărănească, importată din Serbia.

serbà v. a sărbători: cântă și serbează bunurile vieții AL. [Lat. SERVARE].

sărbéz, a -á v. intr. (din serbez, forma vestică, rară și ĭa, d. lat. servare, a conserva, a păstra; it. serbare, pv. vcat. vsp. servar. V. con-serv). Țin o sărbătoare: a sărba învierea Domnuluĭ.

serbéz V. sărbez.

sîrbă f., pl. e (d. Sîrb). Un fel de cîntec și dans pop. pe măsura 2 4. V. horă.

șárbă și șearbă f., pl. șerbe (lat. sĕrva). Vechĭ. Femeĭa unuĭ șerb.

sârb adj. m., s. m., pl. sârbi; adj. f. sârbă, pl. sârbe

sârbă² (limbă) s. f., g.-d. art. sârbei

sârbă¹ (dans) s. f., g.-d. art. sârbei; pl. sârbe

serba (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. serbez, 3 serbează; conj. prez. 1 sg. să serbez, 3 să serbeze

sârb adj. m., s. m., pl. sârbi; adj. f. sârbă, pl. sârbe

sârbă² (limbă) s. f., g.-d. art. sârbei

sârbă¹ (dans) s. f., g.-d. art. sârbei; pl. sârbe

serba (a ~) vb., ind. prez. 3 serbează

șarbă (înv.) s. f., g.-d. art. șerbei; pl. șerbe

sârb (persoana) s. m., adj. m., pl. sârbi; f. sg. sârbă, g.-d. art. sârbei, pl. sârbe

sârba (dans) s. f., art.

sârbă (limba) s. f., g.-d. art. sârbei

serba vb., ind. prez. 1 sg. serbez, 3 sg. și pl. serbează

șarbă s. f., g.-d. art. șarbei; pl. șerbe

serba

serbez.

serba (-bez, -at), A celebra, a comemora, a sărbători. – Var. sărba. Lat. servāre (Pușcariu 1582; REW 7872), cf. it. serbare, prov., cat., v. sp. servar. – Der. serbare, s. f. (festivitate, petrecere); sărbătoare (mr. sărbătoare, megl. sîrbătoare), s. f. (zi festivă, petrecere), din participiul serbat cu suf. -oare ca scăldătoare, cîntători etc. (după Pascu, I, 151 și Densusianu, GS, II, 310, din lat. *servatoria); sărbători, vb. (a celebra); sărbătoresc, adj. (festiv).

sîrb (-bi), s. m. – Locuitor din Serbia. Sl. srŭbinŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 46), cf. șerb. – Der. sîrbă, s. f. (varietate de oi; dans popular); sîrboaică, s. f. (femeie din Serbia); sîrbesc, adj. (propriu sîrbilor); sîrbește, adv. (în limba sîrbă; ca sîrbii).

sârba, joc* popular românesc, cu ritm binar*, răspândit în toată țara cu diverse variante și denumiri (în trei ciocane*, la bătaie etc.). Este cunoscut și de bulgari și sârbi, care îl denumesc „joc românesc”. S. se joacă în formație de semicerc, cu brațele pe umeri. Are o desfășurare vioaie, rapidă, în ocolire sau pe loc, cu pași săltați și încrucișați.

SÂRB, -Ă (< scr.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. (La m. pl.) Popor care s-a constituit ca națiune pe terit. Serbiei. Mai trăiesc în Bosnia și Herțegovina, Croația, România (îndeosebi în Banat), S.U.A., Franța, Canada ș.a. De religie creștină (în majoritate ortodocși). ♦ Persoană care aparține acestui popor sau este originară din Serbia. Uneori în România termenul s. (adesea și cu sens de „legumicultor”) s-a extins și asupra bulgarilor stabiliți în satele din C. Română ca grădinari. ♦ Limbă oficială în Serbia-Muntenegru și e comunicare interetnică pe terit. fostei Iugoslavii. Este o limbă indo-europeană, din familia slavă, grupul meridional. Inițial, a folosit cu precădere alfabetul chirilic, adoptând, ulterior, în paralel, și alfabetul latin. Limba literară sârbă s-a format pe baza dialectului štokavian (numit așa după forma što a pronumelui interogativ „ce”). Prima gramatică (1814) și primul dicționar (1818) îi aparțin lui Vuk Karadžič. 2. Adj. Care aparține Serbiei sau sârbilor (1), privitor la Serbia sau la sârbi; sârbesc.

Sărb/a, -ea -uel v. Sîrb 3, 4.

Șarb/a, -an, -iva v. Șerb II 1, 5, 8.

SÂRB adj. v. sârbesc.

SÂRBĂ s. (reg.) sârbeasca (art.), sârbsca (art.). (Joacă o ~.)

SERBA vb. 1. a aniversa, a celebra, a prăznui, a sărbători, a ține, (înv. și reg.) a prăznici. (~ 25 de ani de la căsătorie.) 2. a comemora, a sărbători. (~ un mare eveniment.)

SERBA vb. 1. a aniversa, a celebra, a prăznui, a sărbători, a ține, (înv. și reg.) a prăznici. (~ 25 de ani de la căsătorie.) 2. a comemora, a sărbători. (~ un mare eveniment.)

SÎRB adj. sîrbesc.

SÎRBĂ s. (reg.) sîrbeasca (art.), sîrbsca (art.). (Joacă o ~.)