2 intrări

28 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SANCȚIONÁRE, sancționări, s. f. Acțiunea de a sancționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa.

SANCȚIONÁRE, sancționări, s. f. Acțiunea de a sancționa și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. sancționa.

sancționare sf [At: NEGULICI / P: ~ți-o~ / V: (înv) ~iun~ / Pl: ~nări / E: sancționa] 1 Ratificare a unei legi, a unei decizii, a unei stări de fapt. 2 Aplicare a unei sancțiuni (6) Si: pedepsire. 3 (Pex) Dezaprobare (a cuiva sau a ceva).

SANCȚIONÁRE, sancționări, s. f. Acțiunea de a sancționa. 1. Confirmare, aprobare, consfințire a unei legi, a unei dispoziții, a unui act. 2. Aplicare a unei pedepse; pedepsire.

SANCȚIONÁRE s.f. Acțiunea de a sancționa și rezultatul ei; confirmare, pedepsire, sancțiune. [< sancționa].

SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner.

SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. gener. a încuviința, a statornici, a consfinți. 2. A aplica o sancțiune (2); a pedepsi. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. sanctionner.

sancționa vt [At: AR (1829), 1472/32 / V: (înv) ~iuna, ~nț ~, ~ni[1] / Pzi: ~nez / E: fr sanctionner] 1 A confirma printr-o sancțiune (1). 2 A da un caracter legal sau oficial. 3 (Pgn) A recunoaște drept valabil, adevărat, just etc. 4 A conferi un caracter durabil. 5 A consacra (5). 6 (Și prin lărgirea sensului) A aplica o sancțiune (6) Si: a pedepsi. 7 (Pex) A dezaproba (1).

  1. Referința încrucișată recomandă această variantă în forma: sanționi LauraGellner

sanționi[1] v vz sancționa

  1. În definiția principală, această variantă este tipărită: sancționi LauraGellner

SANCȚIONÁ, sancționez, vb. I. Tranz. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție, un act printr-o semnătură autorizată, pentru a-i da valabilitate; p. ext. a încuviința, a statornici, a consfinți. În urma unei cereri formale a unei deciziuni a Consiliului de Miniștri sancționate de domn. KOGĂLNICEANU, S. A. 159. 2. A aplica o pedeapsă, a pedepsi. – Pronunțat: -ți-o-.

SANCȚIONÁ vb. I. tr. 1. A aproba, a confirma, a întări o lege, o dispoziție etc. printr-o semnătură autorizată. 2. A pedepsi. [< fr. sanctionner].

SANCȚIONÁ vb. tr. 1. a confirma, a întări o lege, o dispoziție printr-o semnătură autorizată; a ratifica. 2. a aplica o sancțiune (2). (< fr. santionner)

A SANCȚIONÁ ~éz tranz. 1) (legi, dispoziții, acte etc.) A confirma printr-o semnătură; a aproba; a ratifica. 2) (persoane) A pedepsi, aplicând o sancțiune. [Sil. -sanc-ți-o-na] /<fr. sanctionner

sancționà v. a da sancțiune, a confirma.

* sancționéz v. tr. (d. sancțiune; fr. sanctionner). Daŭ sancțiune, confirm, întăresc: a sancționa o lege. Pedepsesc, aplic o sancțiune: l-a sancționat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

sancționáre (sanc-ți-o-) s. f., g.-d. art. sancționắrii; pl. sancționắri

sancționáre s. f. (sil. sanc-ți-o-), g.-d. art. sancționării; pl. sancționări

sancționá (a ~) (sanc-ți-o-) vb., ind. prez. 3 sancționeáză

sancționá vb. (sil. sanc-ți-o-), ind. prez. 1 sg. sancționéz, 3 sg. și pl. sancționeáză

arată toate definițiile

Intrare: sancționare
sancționare substantiv feminin
  • silabație: sanc-ți-o- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • sancționare
  • sancționarea
plural
  • sancționări
  • sancționările
genitiv-dativ singular
  • sancționări
  • sancționării
plural
  • sancționări
  • sancționărilor
vocativ singular
plural
sancțiunare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: sancționa
  • silabație: sanc-ți-o-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • sancționa
  • sancționare
  • sancționat
  • sancționatu‑
  • sancționând
  • sancționându‑
singular plural
  • sancționea
  • sancționați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • sancționez
(să)
  • sancționez
  • sancționam
  • sancționai
  • sancționasem
a II-a (tu)
  • sancționezi
(să)
  • sancționezi
  • sancționai
  • sancționași
  • sancționaseși
a III-a (el, ea)
  • sancționea
(să)
  • sancționeze
  • sancționa
  • sancționă
  • sancționase
plural I (noi)
  • sancționăm
(să)
  • sancționăm
  • sancționam
  • sancționarăm
  • sancționaserăm
  • sancționasem
a II-a (voi)
  • sancționați
(să)
  • sancționați
  • sancționați
  • sancționarăți
  • sancționaserăți
  • sancționaseți
a III-a (ei, ele)
  • sancționea
(să)
  • sancționeze
  • sancționau
  • sancționa
  • sancționaseră
sancțiuna
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
sanționa
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

sancționare sancțiunare

etimologie:

  • vezi sancționa
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

sancționa sancțiuna sanționa

etimologie: