SAMARITEAN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. S. m. și f. Om milos; binefăcător. 3. Adj. Care aparține Samariei sau samaritenilor (1), referitor la Samaria ori la samariteni. [Var.: samarinean, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. samaritain.

samaritean, ~ă [At: VALIAN, V. / V: (înv) săm~ / Pl: ~eni, ~ene / E: fr samaritaine] 1 smf Persoană care locuia, în Antichitate, în provincia palestiniană Samaria și care provenea din amestecul evreilor antici cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni Si: samarinean (1). 2 smf Om bun, milostiv Si: samarinean (2). 3-4 a Care aparține Samariei sau samaritenilor (1) Si: samarinean (3-4), (înv) samareanesc (1-2). 5-6 a Privitor la Samaria sau la samariteni Si: samarinean (5-6), (înv) samareanesc (3-4). corectat(ă)

SAMARITEAN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f. 1. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul evreilor antici cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. Om milos; binefăcător. [Var.: samarinean, -ă s. m. și f.] – Din fr. samaritain.

SAMARITEAN, -Ă adj., s. m. f. 1. (locuitor) din Samaria (Palestina). 2. om săritor, milos, gata de a ajuta; filantrop. ◊ (s. f.) limbă vorbită de samariteni (1). (< fr. samaritain)

SAMARINEAN, -Ă s. m. și f., adj. v. samaritean.

samarean, ~ă smf, a vz samarinean

samarenină sf vz samarinean

samarinean, ~ă smf, a [At: CORESI, EV. 151 / V: ~nian, (înv) ~rean, ~reanin / Pl: ~eni, ~ene / E: slv самарꙗнинъ] 1-2 smf Samaritean (1-2). 3-6 a Samaritean (3-6)

samarinian, ~ă smf, a vz samarinean

sămaritean sm vz samaritean

SAMARINEAN, -Ă s. m. și f. v. samaritean.

samaritean (desp. -tean) adj. m., s. m., pl. samariteni; adj. f., s. f. samariteană, pl. samaritene

!samaritean (-tean) adj. m., s. m., pl. samariteni; adj. f., s. f. samariteană, pl. samaritene

samaritean s. m. (sil. -tean), pl. samariteni

SAMARITEAN s., adj. samarinean.

SAMARITEAN s., adj. samarinean.

SAMARINEAN s., adj. v. samaritean.

SAMARINEAN s., adj. samaritean.

samarinean (-eni), s. m. – Samaritean, persoană din Samaria. – Var. samarit(e)an. Sl. samarjaninŭ, var. din fr. samaritain.

SAMARITEÁN (SAMARINEÁN) (< fr.; {s} n. pr. Samaria) s. m. Locuitor din Samaria (2), aparținând unei comunități etnice-religioase provenite din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni (721 î. Hr.). În timpul domniei împăratului bizantin Justin II (565-578) autonomia de care se bucurau a fost lichidată. În prezent, există două mici comunități de s., care vorbesc araba și se roagă în ebraică, la Nablus (Iordania) și Holon (Israel). Desconsiderați de iudei, apar ca exemple pozitive în „Noul Testament” (pilda bunului samaritean, care îl ajută pe cel aflat în nevoie, femeia samariteancă cu credință în puterea lui Iisus).