SAMARITEAN, -Ă, samariteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană aparținând unei populații din provincia palestiniană Samaria, provenită din amestecul israeliților cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni, și care a constituit principalul nucleu etnic al statului antic Israel. 2. S. m. și f. Om milos; binefăcător. 3. Adj. Care aparține Samariei sau samaritenilor (1), referitor la Samaria ori la samariteni. [Var.: samarinean, -ă s. m. și f., adj.] – Din fr. samaritain.

samaritean, ~ă [At: VALIAN, V. / V: (înv) săm~ / Pl: ~eni, ~ene / E: fr samaritaine] 1 smf Persoană care locuia, în Antichitate, în provincia palestiniană Samaria și care provenea din amestecul evreilor antici cu coloniști aduși de cuceritorii asirieni Si: samarinean (1). 2 smf Om bun, milostiv Si: samarinean (2). 3-4 a Care aparține Samariei sau samaritenilor (1) Si: samarinean (3-4), (înv) samareanesc (1-2). 5-6 a Privitor la Samaria sau la samariteni Si: samarinean (5-6), (înv) samareanesc (3-4). corectat(ă)

SAMARITEAN, -Ă adj., s. m. f. 1. (locuitor) din Samaria (Palestina). 2. om săritor, milos, gata de a ajuta; filantrop. ◊ (s. f.) limbă vorbită de samariteni (1). (< fr. samaritain)

SAMARINEAN, -Ă s. m. și f., adj. v. samaritean.

samarean, ~ă smf, a vz samarinean

samarenină sf vz samarinean

samarinean, ~ă smf, a [At: CORESI, EV. 151 / V: ~nian, (înv) ~rean, ~reanin / Pl: ~eni, ~ene / E: slv самарꙗнинъ] 1-2 smf Samaritean (1-2). 3-6 a Samaritean (3-6)

samarinian, ~ă smf, a vz samarinean

samaritean (desp. -tean) adj. m., s. m., pl. samariteni; adj. f., s. f. samariteană, pl. samaritene

!samaritean (-tean) adj. m., s. m., pl. samariteni; adj. f., s. f. samariteană, pl. samaritene

SAMARITEAN s., adj. samarinean.

SAMARITEAN s., adj. samarinean.

SAMARINEAN s., adj. v. samaritean.

SAMARINEAN s., adj. samaritean.