ȘALĂU², șalăi, s. m. Veche monedă de aramă care a circulat și în Moldova, având o valoare egală cu (aproximativ) a patra parte dintr-un ban vechi. – Cf. pol. szalawa.

ȘALĂU¹, șalăi, s. m. Pește răpitor de apă dulce, lung de 30-70 cm, cu greutatea de 1-3 kg, corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți de culoare cenușie și cu gura mare cu dinți ascuțiți (Stizostedion lucioperca). – Din magh. süllö.

salău sm [At: KLEIN, D. 416 / V: săl~ / Pl: ~ăi / E: mg szálló] Persoană aflată în trecere care înnoptează ori stă câtva timp la cineva sau undeva Si: (Trs) chiriaș (1).

sălău sm vz salău

șalău⁵ s [At: H IV, 199 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Dreptar folosit în zidărie.

șalău⁴ s [At: COMAN, GL. / Pl: ? / E: ns cf ștalău] (Reg) Grajd (1) mare.

șalău³ sn [At: ALR II/I, 3 816/316 / Pl: ~lauă / E: mg zsalu] (Reg) Oblon (la fereastră).

șalău² sm [At: VARLAAM, C. 27 / Pl: ~ăi / E: pn szalag] (Înv) Monedă de aramă din Moldova, cu valoarea egală cu (aproximativ) a patra parte dintr-un ban vechi.

șalău¹ sm [At: KLEIN, D. 425 / V: (înv) ceal~, (reg) ~lâu, șel (îrg) șuleu / Pl: ~ăi / E: mg süllö] 1 Pește de apă dulce, răpitor, lung de 30-70 cm, de 1-3 kg, cu capul ascuțit și cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mici și tari, cu gura mare și dinți ascuțiți Si: (reg) guran (2), smuge, suduc (Stizostedion lucioperca) 2 (Îc) ~ de-mare Șalău¹ (1) cu corpul alungit, cu capul subțire și îngust, care trăiește în Marea Neagră (Stizostedion marinum). 3 (Îc) ~-vărgat (sau, Mun, armenesc) Șalău¹ (1) cu corpul puțin alungit, cu dungi transversale de culoare brună (Stizostedion volgense).

șalâu sm vz șalău¹

șelău sm vz șalău¹

șuleu² sm vz șalău¹

ȘALĂU¹, șalăi, s. m. Pește răpitor de apă dulce, lung de 30-70 cm și având greutatea de 1-3 kg, cu corpul fusiform, acoperit cu solzi mărunți de culoare cenușie și cu gura mare cu dinți ascuțiți (Stizostedion lucioperca). – Din magh. süllő.

ȘALĂU², șalăi, s. m. Veche monedă de aramă care a circulat în Moldova, având o valoare egală cu (aproximativ) a patra parte dintr-un ban vechi. – Cf. pol. szalawa.

SALĂU, salăi, s. m. (Maghiarism în Transilv.) Oaspete. De asear’ din scăpătat, Greu un salău mi-a picat. BIBICESCU, P. P. 294.

ȘALĂU², șalăi, s. m. Veche monedă care valora ¹/₄ dintr-un ban vechi; ban roșu (v. ban¹). Făcea șalăi de aramă, carii numai aice în țară îmbla 4 șalăi la un ban bun. La HEM 2418.

ȘALĂU¹, șalăi, s. m. Pește răpitor de apă dulce (foarte răspîndit în apele curgătoare și stătătoare de la noi), cu capul ascuțit și cu corpul lunguieț, acoperit cu solzi mici și tari, de culoare cenușie (Lucioperca sandra). Dedesubt, reci și lipicioși, pescuiți în amurg, crapi, șalăi. DUMITRIU, N. 232.

ȘALĂU¹ ~i m. Pește dulcicol răpitor de talie medie, cu corpul alungit, de culoare cenușie având gură largă, cu dinții ascuțiți. /cf. ung. süllő

ȘALĂU² ~i m. (în Moldova medievală) Monedă măruntă de aramă (având o valoare egală cu a patra parte dintr-un ban). /cf. pol. szalawa, szalag

șalău m. pește cenușiu bătând în verde sau galben, bun de mâncare (Lucioperca sandra). [Turc. ȘALY].

1) șalăŭ m. (ung. süllö, d. germ. schill, șalăŭ). Un fel de pește cu solzĭ, alb, de mărimea crapuluĭ, foarte gustos ca răsol saŭ prăjit (luciopérca sándra). – În Trans. și șuléŭ. În nord suduc.

2) șalăŭ m. (pol. szalawa, infl. de șalăŭ 1). Un fel de ban mic de aramă moldovenesc din timpu luĭ Eŭstratie Dabija (1661) în valoare de un sfert de ban și numit și „ban răŭ” saŭ „prost” (Iorga, Negoț. 42). V. burlinc 2.

șuléŭ, V. șalăŭ 1.

șalău (pește; (înv.) monedă) s. m., art. șalăul; pl. șalăi, art. șalăii

șalău (pește, monedă veche) s. m., art. șalăul; pl. șalăi, art. șalăii

șalău (pește; monedă veche) s. m., art. șalăul; pl. șalăi, art. șalăii

șalău, -lăi.

salău (-ăi), s. m. – Oaspete, invitat. Mag. szálló (Tiktin; Gáldi, Dict., 159).

șalău (-ăi), s. m. – Monedă veche de cupru (Mold., sec. XVII). Pol. szalawa (Bogrea, Anuarul Inst. Istorie națională, III, 517; Candrea).

șalău (-ăi), s. m. – Pește (Lucioperca sandra). Mag. süllő (Cihac, II, 527; Tiktin; Gáldi, Dict., 159).

ȘALĂU, I. (Buc), < subst.; Șalov, (Dm).

SALĂU s. v. chiriaș, locatar.

ȘALĂU s. (IHT.) 1. (Stizostedion lucioperca) (reg.) guran, smuge, suduc, (Mold.) sudac. 2. șalău-de-mare (Morone labrax) = lavrac, lup-de-mare.

salău s. v. CHIRIAȘ. LOCATAR.

ȘALĂU s. (IHT.) 1. (Stizostedion lucioperca) (reg.) guran, smuge, suduc, (Mold.) sudac. 2. șalău-de-mare (Morone labrax) = lavrac, lup-de-mare.

ȘALĂU s.m. (Mold.) Veche monedă de aramă. A: Tu de ierți greșala altuia, dai un șalău, iară Dumnedzău de iartă greșala ta, îț iartă o mie de zloți. VARLAAM. Direptului toată lumea cu aveare, iară necredinciosului nice un șalău. DP, 12^v. Era bănărie în cetatea Sucevei . . . și făcea șalăi de aramă, carii numai aice în țară îmbla, 4 șalăi la un ban bun. PSEUDO-MUSTE. // C: Si au pus pre dînșii dajde cîte un șalău de plug. IR 1757, 23^v. Etimologie: cf. pol. szalag, szalawa.

șalău², șalauă, s.n. (reg.) oblon (la fereastră).

șalău⁴ s.n. (reg.) dreptar folosit în zidărie.

șalău³ s.n. (reg.) grajd mare.

salắu, salăi, s.m. (reg.) Oaspete: „Da, vă primesc, da' să nu vă temeț, că am niște salăi care dorm” (Bilțiu, 2007: 108). – Din magh. szálló (Galdi, după DER).

șalắu, șalăi, s.m. (reg.; înv.) Monedă veche de aramă, care a circulat în Moldova (sec. XVII), având valoarea de a patra parte dintr-un ban vechi: „Asară pă scăpătat / De greu șalău mni-o pticat: / Nouă buț o deșertat” (Papahagi, 1925: 261). – Din pol. szalawa (Candrea, după DER; DEX); din pol. szalag (MDA).

șalău, șalăi, s.m. – (reg.; înv.) Monedă veche de aramă, care a circulat în Moldova (sec. XVII), având valoarea de a patra parte dintr-un ban vechi: „Asară pă scăpătat / De greu șalău mni-o pticat: / Nouă buț o deșertat” (Papahagi, 1925: 261). – Din pol. szalawa (Scriban; Bogrea, Candrea, cf. DER; DEX); din pol. szalag (MDA).

șalău, șalăi, s.m. – Monedă veche de aramă, care a circulat în Moldova (sec. XVII), având valoarea de a patra parte dintr-un ban vechi: „Asară pă scăpătat / De greu șalău mni-o pticat: / Nouă buț o deșertat” (Papahagi 1925: 261). – Din pol. szalawa (DER, DEX).