salahori vi [At: GANE, N. I, 189 / Pzi: ~resc / E: salahor] 1 A munci ca un salahor (4). 2 (Pgn) A munci din greu Si: a trudi.

SALAHORI, salahoresc, vb. IV. Intranz. A munci ca salahor; p. ext. a munci din greu. Nu erați deprinși decît să salahoriți prin tîrguri. GANE, la TDRG.

A SALAHORI ~esc intranz. 1) A fi salahor. 2) fig. A face muncă de salahor; a munci din greu. /Din salahor

salahorì v. a munci ca un salahor.

SALAHOR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc.; (în Evul Mediu, în Țările Române) țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaor s. m.] – Din tc. salahor.

salahor sm [At: ȘIO II₁, 309 / V: (pop) ~aor, (înv) sarahol, sara~, saraol, saraor, sera~, sereor, (reg) sălăh~, sărăh~, sărăor / Pl: ~i / E: tc salahur, serahur] 1 Demnitar al Imperiului Otoman care avea grijă de grajdurile împărătești și care, uneori, era însărcinat cu instalarea noului domn în țările române. 2 Boier sau slujbaș din țările române aflat sub ordinele rahitivanului, care avea grijă de grajdurile domnești și însoțea alaiurile cu un fel de baston în mână Vz comis. 3 Țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. 4 Muncitor necalificat, angajat și plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, șosele etc. Vz zilier. 5 (Pgn) Muncitor (care prestează munci fizice grele). 6 Persoană care muncește din greu, care face partea cea mai neplăcută, mai brută a unei acțiuni.

salaor sm vz salahor

sarahol sm vz salahor

sarahor sm vz salahor

saraol sm vz salahor

saraor sm vz salahor

sălăhor sm vz salahor

sărăhor sm vz salahor

sărăor sm vz salahor

serahor sm vz salahor

sereor sm vz salahor

SALAHOR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc., (în trecut) țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaor s. m.] – Din tc. salahor.

SALAHOR, salahori, s. m. 1. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc.; (în trecut) țăran pus de domnie la dispoziția Porții pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. Se îmbulzeau amarnic... boccegii, salahori, rîșnițari și jupînese. C. PETRESCU, A. R. 7. Primăvara se alcătuiesc schelele, se urcă zidarii și salahorii, se ridică zidurile. SLAVICI, N. I 346. Mîine-l trimite [pe țăran] la salahori, Unde-l primește ca pe un cîine. BOLLIAC, O. 137. 2. (Învechit) Boier pămîntean, avînd în grija lui grajdurile domnești; comis. Careta mergea în pasul cailor, ocolită de ciohodari, iar după dînsa venea restul alaiului, compus din... sacagii domnești și salahori cu bețele în mîni. FILIMON, C. 346. – Variantă: salaor (ODOBESCU, S. II 265, MAT. FOLK. 148) s. m.

SALAHOR ~i m. Lucrător necalificat, plătit cu ziua, care îndeplinește munci grele, mai ales la construcții. /<turc. salahor

salahor m. od., săteni scutiți de dări și însărcinați cu repararea cetăților turcești și cu întreținerea drumurilor: sacagii domnești și salahorii cu bețele în mâini FIL.; 2. azi, muncitor cu ziua, mai ales la clădiri și la șosele: spoitori și salahori la ziduri GHICA. [Vechiu-rom. salahor, comis (împărătesc sau domnesc) = turc. SALAHOR, lit. capul grajdului: vorba desemna mai întâi o demnitate militară, străină și pământeană, apoi pe subalternii săi, la urmă țăranii scutelnici cari îngrijiau de meremetul forturilor și în cele din urmă pe lucrători la ziduri].

salahór m. (turc. salahor, pop. îld. serahor, d. pers. ser, șef, și ahor, grajd. La lusuf d. pers. silah-šor, d. silah, arme. V. ser-dar, sileaf). Vechĭ. Trimes împărătesc orĭ domnesc. Țăran scutit de dărĭ și însărcinat cu repararea cetăților turceștĭ și cu întreținerea drumurilor. Azĭ. Lucrător care cară material la zidirĭ: un Țigan salahor. A munci ca un salahor, a munci din greŭ. – Vechĭ și sarahor și sarahol. V. ziler.

2) salahorésc v. intr. (d. salahor). Muncesc ca salahor: toată vara a salahorit.

sarahól și -ór V. salahor.

salahori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahoresc, 3 sg. salahorește, imperf. 1 salahoream; conj. prez. 1 sg. să salahoresc, 3 să salahorească

salahori (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahoresc, imperf. 3 sg. salahorea; conj. prez. 3 să salahorească

salahori vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. salahoresc, imperf. 3 sg. salahorea; conj. prez. 3 sg. și pl. salahorească

salahor s. m., pl. salahori

salahor s. m., pl. salahori

salahor s. m., pl. salahori

salahor.

salahor (salahori), s. m. – 1. (Înv.) Slujbaș la curte. – 2. (Înv.) Țăran scutit de dări, care avea drept unică obligație întreținerea anumitor cetăți sau drumuri. – 3. Ziler, muncitor cu ziua. Tc. (per.) salahor „scutier” (Șeineanu, II, 409; Lokotsch 1841), cf. ngr. σαραχόριδες. – Der. salahori, vb. (a munci din greu, a trudi); salahorie, s. f. (muncă de salahor); salahoresc, adj. (de salahor).