salahór m. (turc. salahor, pop. îld. serahor, d. pers. ser, șef, și ahor, grajd. La lusuf d. pers. silah-šor, d. silah, arme. V. ser-dar, sileaf). Vechĭ. Trimes împărătesc orĭ domnesc. Țăran scutit de dărĭ și însărcinat cu repararea cetăților turceștĭ și cu întreținerea drumurilor. Azĭ. Lucrător care cară material la zidirĭ: un Țigan salahor. A munci ca un salahor, a munci din greŭ. – Vechĭ și sarahor și sarahol. V. ziler.