12 definiții pentru salahor salaor

SALAHÓR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc.; (în Evul Mediu, în Țările Române) țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaór s. m.] – Din tc. salahor.

SALAHÓR, salahori, s. m. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc., (în trecut) țăran scutit de dări, pus de domnie la dispoziția Porții Otomane pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. [Var.: (pop.) salaór s. m.] – Din tc. salahor.

SALAHÓR, salahori, s. m. 1. Muncitor necalificat, plătit cu ziua, care lucrează mai ales la construcții de case, de șosele etc.; (în trecut) țăran pus de domnie la dispoziția Porții pentru repararea cetăților turcești, întreținerea drumurilor și pentru alte munci grele. Se îmbulzeau amarnic... boccegii, salahori, rîșnițari și jupînese. C. PETRESCU, A. R. 7. Primăvara se alcătuiesc schelele, se urcă zidarii și salahorii, se ridică zidurile. SLAVICI, N. I 346. Mîine-l trimite [pe țăran] la salahori, Unde-l primește ca pe un cîine. BOLLIAC, O. 137. 2. (Învechit) Boier pămîntean, avînd în grija lui grajdurile domnești; comis. Careta mergea în pasul cailor, ocolită de ciohodari, iar după dînsa venea restul alaiului, compus din... sacagii domnești și salahori cu bețele în mîni. FILIMON, C. 346. – Variantă: salaór (ODOBESCU, S. II 265, MAT. FOLK. 148) s. m.

salahór s. m., pl. salahóri

salahór s. m., pl. salahóri

salahór (salahóri), s. m.1. (Înv.) Slujbaș la curte. – 2. (Înv.) Țăran scutit de dări, care avea drept unică obligație întreținerea anumitor cetăți sau drumuri. – 3. Ziler, muncitor cu ziua. Tc. (per.) salahor „scutier” (Șeineanu, II, 409; Lokotsch 1841), cf. ngr. σαραχόριδες. – Der. salahori, vb. (a munci din greu, a trudi); salahorie, s. f. (muncă de salahor); salahoresc, adj. (de salahor).

SALAHÓR ~i m. Lucrător necalificat, plătit cu ziua, care îndeplinește munci grele, mai ales la construcții. /<turc. salahor

salahor m. od., săteni scutiți de dări și însărcinați cu repararea cetăților turcești și cu întreținerea drumurilor: sacagii domnești și salahorii cu bețele în mâini FIL.; 2. azi, muncitor cu ziua, mai ales la clădiri și la șosele: spoitori și salahori la ziduri GHICA. [Vechiu-rom. salahor, comis (împărătesc sau domnesc) = turc. SALAHOR, lit. capul grajdului: vorba desemna mai întâi o demnitate militară, străină și pământeană, apoi pe subalternii săi, la urmă țăranii scutelnici cari îngrijiau de meremetul forturilor și în cele din urmă pe lucrători la ziduri].

salahór m. (turc. salahor, pop. îld. serahor, d. pers. ser, șef, și ahor, grajd. La lusuf d. pers. silah-šor, d. silah, arme. V. ser-dar, sileaf). Vechĭ. Trimes împărătesc orĭ domnesc. Țăran scutit de dărĭ și însărcinat cu repararea cetăților turceștĭ și cu întreținerea drumurilor. Azĭ. Lucrător care cară material la zidirĭ: un Țigan salahor. A munci ca un salahor, a munci din greŭ. – Vechĭ și sarahor și sarahol. V. ziler.

SALAÓR s. m. v. salahor.

SALAÓR s. m. v. salahor.

Intrare: salahor

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular salahor salahorul
plural salahori salahorii
genitiv-dativ singular salahor salahorului
plural salahori salahorilor
vocativ singular
plural
salaor
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular salaor salaorul
plural salaori salaorii
genitiv-dativ singular salaor salaorului
plural salaori salaorilor
vocativ singular
plural