sacal sn vz saca

SACA, sacale, s. f. Butoi așezat pe un suport cu două sau cu patru roți, cu care în trecut se transporta apa de la fântână sau de la râu. – Din tc. saka „sacagiu”.

ciacal sm vz șacal

saca sf [At: NECULCE, L. 244 / V: (înv) ~l sn / Pl: ~le (reg) săcăli / E: tc saka] 1 Butoi de lemn (sau alt recipient) montat pe un cadru de căruță (de obicei cu două roți), cu care în trecut se transporta apa (de băut). 2 (Îs) Dop de ~ Om scund și îndesat, om bondoc. 3 (Îe) A-l călca (pe cineva) ~ua A păți un necaz. 4 (Îae) A fi slab, plăpând. 5 (Reg) Vas în care se păstrează apa de băut. 6 (Reg) Putină de varză. 7 Pompă de incendiu. 8 (Înv) Recipient folosit de vidanjori.

șacal sm [At: ALECSANDRI, O. P. 337 / V: (înv) cea~ / Pl: ~i / E: fr chacal] 1 Mamifer carnivor sălbatic din Africa, Asia și sud-estul Europei, asemănător cu câinele, care trăiește în haite și se hrănește cu animale mici și cu hoituri (Canis aureus). 2 (Fig; dep) Persoană rapace, josnică.

SACA, sacale, s. f. Butoi așezat pe un cadru cu două sau cu patru roți, cu care în trecut se transporta apa de la fântână sau de la râu. – Din tc. saka „sacagiu”.

SACA, sacale, s. f. Butoi așezat pe un cadru de căruță cu două sau cu patru roți, în care se aduce apă de la fîntînă sau de la rîu. Copiii boierului... l-au înhămat la saca, alături cu măgarul curții. GALACTION, O. I 86. Sînt și două sacale în curte, una de adus, dacă e de trebuință, apă din Dîmbovița, alta, bine ținută, aduce apă bună. CAMIL PETRESCU, O. I 261. Vînătorul întinse arcul și, cînd zbură săgeata, provoli fiara sălbatecă, din gura căreia gîlgîia sîngele ca dintr-o saca. ISPIRESCU, L. 140. ◊ Expr. (Mare) cît un dop de saca v. dop. – Pl. și: (Mold.) săcăli (C. PETRESCU, A. R. 9).

ȘACAL, șacali, s. m. Mamifer carnivor sălbatic prezentînd unele asemănări cu vulpea și cu lupul; trăiește în haite în Africa, în Asia și în sud-estul Europei, hrănindu-se cu animale mici și cu hoituri (Canis Aureus). Vîntul a trecut pe lîngă cușca șacalilor și a hienelor. ANGHEL, PR. 114. Pe vechile ruine șacalul cobitor Unea cu vijelia un gemet plin de dor. BOLINTINEANU, O. 242.

ȘACAL s.m. Animal sălbatic carnivor care trăiește în haite în Africa, în Asia și în Caucaz, hrănindu-se mai ales cu hoituri. [< fr. chacal, cf. tc. çakal].

ȘACAL s. m. 1. mamifer carnivor, asemănător cu lupul, care trăiește în haite în Africa, Asia meridională și Caucaz, hrănindu-se cu hoituri. 2. (fig.) om rapace, josnic. (< fr. chacal)

SACA ~le f. înv. Butoi instalat pe o căruță, cu care se cară apă. [Art. sacaua] /<turc. saka

ȘACAL ~i m. 1) Mamifer sălbatic asemănător cu lupul, dar de talie mai mică, care se hrănește, în special, cu hoituri. 2) fig. Persoană avida, rapace și josnică. /<fr. chacal

sacà f. butoiu pe două roate tras de un cal pentru cărat apă (dela vad sau dela o cișmea): aducea apă cu sacaua dela Filaret; dop de saca, bondoc. [Turc. SAKA, sacagiu (românește s’a substituit numelui de agent vasul ce-l mână)].

șacal m. un fel de câine sălbatic din Orient, care noaptea urlă trist și nesuferit.

sacá f. (turc. [d. ar.] saka, îld. sak-ka, care duce apă; sîrb. rut. saka; sp. azacaya., conduct de apă, d. ar. as-saqqâ, sacagiŭ). Putină saŭ butoĭ pus pe doŭă saŭ patru roate trase de un cal saŭ doĭ și care servește la dus apă. Fig. Iron. Dop de saca, om scund și gros.

*șacál m., pl. lĭ (fr. chacal, d. turc. çakal, care vine d. pers. šaghal). Un animal carnivor sălbatic (mijlociŭ între cîne și vulpe) care umblă noaptea în cete, atacă vitele micĭ și mănîncă și mortăcĭunĭ. (Trăĭește pin Africa și Orient și chear pînă la Dunăre). – La Cant. ceacal (d. turc.).

saca s. f., art. sacaua, g.-d. art. sacalei; pl. sacale

șacal s. m., pl. șacali

saca s. f., art. sacaua, g.-d. art. sacalei; pl. sacale, art. sacalele

șacal s. m., pl. șacali

saca s. f., art. sacaua, g.-d. art. sacalei; pl. sacale

șacal s. m., pl. șacali

șacal, -li.

saca (sacale), s. f. – 1. Butoi pe două roți, pentru transportat apa. – 2. (Arg.) Trăsură de închiriat. Tc. (arab.) saka „sacagiu” (Roesler; Șeineanu, II, 304; Ronzevalle 99), cf. sb. saka, ngr. σαϰϰᾶς, sp. azacán. – Der. sacagiu, s. m. (apar); sacabaș, s. m. (șeful sacagiilor), din tc. saka bași.

șacal (șacali), s. m. – Mamifer carnivor sălbatic, asemănător cu lupul (Canis aureus). – Var. înv. ceacal. Fr. chacal, var. (sec. XVIII) direct din tc. çakal.

SACA 1. Vârf în m-ții Gurghiu (rest al unui con vulcanic), alcătuit din andezite, piroclastite și curgeri de lavă, reprezentând alt. max. a acestora (1.777 m). 2. Munte din Parcul Național Rodna, la N de Anieș; pe versantul său estic, la 1.600 m alt., se află o poiană cu narcise, declarată rezervație naturală.

șacal, șacali s. m. 1. (intl.) polițist. 2. persoană rapace / josnică.