SÂNEÁȚĂ, sânețe, s. f. Pușcă primitivă cu cremene. [Var.: săneáță s. f., sânéț s. n.] – Din sl. svinĭcĭ „plumb”.

SÂNEÁȚĂ, sânețe, s. f. Pușcă primitivă cu cremene. [Var.: săneáță s. f., sânéț s. n.] – Din sl. svinĩcĩ „plumb”.

săneață sf vz sâneață^[1] corectată

săneț sm vz sâneață

sâneț² sn vz sâneață

SĂNEÁȚĂ s. f. v. sîneață.

SÎNEÁȚĂ, sînețe, s. f. (Învechit și arhaizant; și în forma sineață) Pușcă primitivă cu cremene. Ici-colo, un bănuț cu pajura ștearsă, vrun pieptene ori un vîrf de sineață, mîncat de rugină. C. PETRESCU, A. 23. Fiecare avea cîte o sineață pe umăr. GANE, N. II 67. Un... urs a smucit sineața din mîna vînătorului. NEGRUZZI, S. I 319. – Variante: săneáță (SADOVEANU, O. VII 131, ODOBESCU, S. I 65), sineáță (NEGRUZZI, S. I 319) s. f., sîneț (NEGRUZZI, S. I 118) s. n.

SÎNÉȚ s. n. v. sîneață.

săneață f. V. sineață: vânătorii purtau sănețe OD.

sâneáță s. f., g.-d. art. sânéței; pl. sânéțe

sâneáță s. f., g.-d. art. sânéței; pl. sânéțe

SÂNEÁȚĂ s. v. pușcă.

SÂNEÁȚĂ s. flintă, (înv. și reg.) durdă. (Trage cu ~.)

sîneață s. v. PUȘCĂ.

SÎNEAȚĂ s. flintă, (înv. și reg.) durdă. (Trage cu ~.)