SÎNEAȚĂ, sînețe, s. f. (Învechit și arhaizant; și în forma sineață) Pușcă primitivă cu cremene. Ici-colo, un bănuț cu pajura ștearsă, vrun pieptene ori un vîrf de sineață, mîncat de rugină. C. PETRESCU, A. 23. Fiecare avea cîte o sineață pe umăr. GANE, N. II 67. Un... urs a smucit sineața din mîna vînătorului. NEGRUZZI, S. I 319. – Variante: săneață (SADOVEANU, O. VII 131, ODOBESCU, S. I 65), sineață (NEGRUZZI, S. I 319) s. f., sîneț (NEGRUZZI, S. I 118) s. n.