SINEAȚĂ s.f. (Mold.) 1. Pușcă primitivă, cu cremene. De vor și iesi vrăjmașii lor înainte, se vor apăra din sinețe și se vor sprijini din arme. URECHE. Au nemerit glontul den sineț pe Caracaș-Pașea, dirept pren cap. M. COSTIN. Moscalii alergară ca să săvîrșască cu sinețile lor aceea ce Incepusâ atîta de bine tunurile lor. VP, 74^r; cf. PSEUDO-AMIRAS: VP, 67^r, 69^r, 74^v. 2. Lovitură, izbitură dată cu o sineață. Dintr-o 1000 de sinețe abie să tîmplă de lovește un om. NECULCE. Variante: săneață (M. COSTIN), sineț s.m. (M. COSTIN), sîneț s. m. (PSEUDO-AMIRAS). Etimologie: sl. svinĭcĭ. Vezi și sinețar, sînețaș.