6 intrări

38 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RUG2, ruguri, s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în Antichitate, jertfele sau morții și, în Evul Mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug1).

RUG1, rugi, s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur1. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.

RUG1, rugi, s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur1. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.

rug2 sn [At: HELIADE, O. II, 31 / V: (rar) rog / Pl: ruguri / E: ml rogus, după rug1] Grămadă de lemne pe care se ardeau, în Antichitate, jertfele sau morții și, în Evul Mediu, condamnații la moarte.

rug3 sms [At: ȘEZ VII, 120 / E: nct] (Îs) ~ul drumului Mijlocul drumului.

rug1 [At: CORESI, ap. TDRG / V: ru sf / Pl: rugi, ruguri / E: ml rubus] 1 sm (Înv) Mărăcine (1). 2-3 sm (îrg; șîc ~ de mure, ~ de munte, ~ de pădure) Mur2 (Rubus caesius și plicatus). 4 sm (Îc) ~ de zmeură, ~ de munte, ~ jidovesc, ~ul jidovului Zmeur (Rubus idaeus). 5 sm (Șîc ~ de măceș, ~ de câmp, ~ sălbatic, ~ă sălbatică, ~ul vacii) Măceș (Rosa canina). 6 sm (rar sn) Tulpina rugului1 (1-5). 7 sm (Prc) Flori de rug1 (1-5). 8 sm (Reg; șîc ~ de casă, ~ de flori, ~ domnesc) Trandafir (Rosa). 9 sm (Ban) Salcâm (Robinia pseudacacia). 10 sm (Mol) Viță de Canada (Parthenocissus quinqunefolia) 11 sn (Mol) Viță 12 sn (Mol) Vrej.

RUG2, ruguri, s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în antichitate, jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug1).

RUG2, ruguri, s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau în antichitate jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. Podul rulant s-a prăbușit cu geamăt surd peste cazanul de plumb, turtindu-l complet... Din grămada enormă se înalță aburi ca dintr-un rug. SAHIA, N. 34. Gunoaie ca ruguri aprinse pentru jertfă ardeau răspîndind un fum acru pretutindeni. ANGHEL, PR. 110. Rugurile sacrificiilor, făcute în cinstea lui Zeus, ardeau pretutindeni. ANGHEL-IOSIF, C. L. 35. ◊ (Glumeț) Vreascurile n-apucaseră încă să se prefacă în jaratec și hribii nu fuseseră puși încă pe rug. HOGAȘ, M. N. 116. ◊ Fíg. De-al meu propriu vis mistuit, mă vaiet, Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări. EMINESCU, O. I 199.

RUG1, (1, 2, 4) rugi, s. m., și (3) ruguri, s. n. 1. (Și în forma rug-de-mure) Mur1. O fetișcană cu marama albă culegea mure tîrzii, din rugii înfloriți a doua oară. C. PETRESCU, S. 228. Cînd zorul primenelei sosește, cu pînze de flori pe cîmpii și bălării prin părăgini, rugii și troscotul se tîrăsc către colibă ș-o acopăr c-o velință răcoroasă. DELAVRANCEA, S. 163. Frunză verde rugi-de-mure, A mea casă-i subt pădure. ȘEZ. XXII 74. 2. Măcieș. 3. Tulpina unor plante; viță. Se strecurau sîrmele de aur ale lunii prin rugurile viței sălbatice. SADOVEANU, O. I 518. 4. Compus: rug-de-munte (sau rug-de-zmeură) = zmeur.

RUG1 ~uri n. 1) (în antichitate și în evul mediu) Foc pe care se ardeau jertfele aduse zeilor sau ereticii. 2) Foc aprins cu ocazia unor solemnități. /<lat. rogus

RUG2 ~i m. 1) Tulpină târâtoare a unor plante erbacee. 2) Plantă erbacee cu tulpina spinoasă, cu flori albe sau roz și cu fructe negre comestibile; mur. 3) Trandafir sălbatic; măceș; răsură; rujă. /<lat. rubus

rug m. 1. arbust spinos al cărui fruct se zice mură (Rubus caesius); 2. Tr. măceș. [Lat. RUBUS].

rug n. grămadă de lemne pe care s’ardea [!] cei osândiți la moarte. [Lat. ROGUS].

1) rug m. (lat. rŭbus, rug. P. g din b, cp. cu negură). Tufă rozacee, ca cea de rubus caesius, de mure, de smeură orĭ de măceș. Mărăcine. Ban. Salcîm.

2) rug n., pl. urĭ (lat. rŏgus, rug). Grămadă de lemne pe care se ardeaŭ condamnațiĭ: Ioana din Arc fu arsă pe rug. V. eșafod și năcladă.

mur2 sm [At: N. TEST. (1648), 92^r/11 / V: mu (Pl: ~e) sf, (reg) mure sf / Pl: ~i / E: ml morus] 1 (Îrg) Dud (Morus). 2 (Reg șîc ~-negru, ~a-ursului, rug-de-~e] Gen de arbuști din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă sau târâtoare acoperită cu ghimpi, cu ramuri lungi și mlădioase, cu frunze păroase, cu flori albe sau roz și cu fructe negre, comestibile Si: (reg) murar2 (1), murai, muroi1 (Rubus). 3 (Bot; reg; îc) ~ea-pădurilor Muma-pădurii (Lathraea Squamaria). 4 (Bot; reg) Rug (Rubus caesius). 5 (Bot; îvr) Sicomor (Ficus sycomorus).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

rug1 (grămadă de lemne) s. n., pl. ruguri

rug2 (grămadă de lemne) s. n., pl. ruguri

rug (grămadă de lemne) s. n., pl. rúguri

rug-de-munte (zmeur) s. m., pl. rugi-de-munte

rug-domnesc (plantă) s. m., pl. rugi-domnești

!rug-de-munte (zmeur) s. m., pl. rugi-de-munte

!rug-domnesc (plantă) s. m., pl. rugi-domnești

!rugul-vacii (plantă) s. m. art.

rug de múnte s. m. + prep. + s. m.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RUG s. (BOT.) (reg.) strug. (~ de mure.)

RUG s. v. curpen, măceș, mărăcine, mur, roză, salcâm, spin, trandafir, trandafir sălbatic, vrej, zmeur, zmeurar.

rug s. v. CURPEN. MĂCEȘ. MĂRĂCINE. MUR. ROZĂ. SALCÎM. SPIN. TRANDAFIR. TRANDAFIR SĂLBATIC. VREJ. ZMEUR. ZMEURAR.

RUG s. (BOT.) (reg.) strug. (~ de mure.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rug (-guri), s. n. – Lemne pe care se ardeau morții sau condamnații la moarte. Lat. rugus (sec. XIX). Candrea, Éléments, 5, și Tiktin consideră că cuvîntul poate fi moștenit, lucru complet improbabil.

rug (-guri), s. n.1. Mur (Rubus caesius). – 2. Arbust sau tufă spinoasă în general. – Mr. (a)rug, megl. rug. Lat. rŭbus (Diez, II, 58; Pascu, I, 141), cf. it. rovo, rogo; pentru schimbarea bg, cf. neg, negură.Der. ruget, s. n. (loc de rugi).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

rug, rugi, s.m. – (bot.) 1. Mur. 2. Măceș; câcădare. – Lat. rubus „mărăcine, măceș” (Șăineanu, Scriban; Diez, Pascu, cf. DER; DEX, MDA).

rug, rugi, s.m. – (bot.) 1. Mur. 2. Măceș; câcădare. – Lat. rubus.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RUG subst. 1. Ruga udvornic ard. (11-13 G I 171) act.; Rugescu. 2. Rugaș (Ur XXII 72); -evici (Dm); Rugăș/escul (Ștef); -ești s. 3. Cf. Rughi fam., mold. (RI VI 80); Șt. (BCI VII 86).

Intrare: Rug
nume propriu (I3)
  • Rug
Intrare: rug (bot.)
rug1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M14)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rug
  • rugul
  • rugu‑
plural
  • rugi
  • rugii
genitiv-dativ singular
  • rug
  • rugului
plural
  • rugi
  • rugilor
vocativ singular
plural
Intrare: rug (grămadă de lemne)
rug2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rug
  • rugul
  • rugu‑
plural
  • ruguri
  • rugurile
genitiv-dativ singular
  • rug
  • rugului
plural
  • ruguri
  • rugurilor
vocativ singular
plural
Intrare: rug-de-munte
rug-de-munte substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rug-de-munte
  • rugul-de-munte
plural
  • rugi-de-munte
  • rugii-de-munte
genitiv-dativ singular
  • rug-de-munte
  • rugului-de-munte
plural
  • rugi-de-munte
  • rugilor-de-munte
vocativ singular
plural
Intrare: rug-domnesc
rug-domnesc substantiv masculin
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rug-domnesc
  • rugul-domnesc
plural
  • rugi-domnești
  • rugii-domnești
genitiv-dativ singular
  • rug-domnesc
  • rugului-domnesc
plural
  • rugi-domnești
  • rugilor-domnești
vocativ singular
plural
Intrare: rugul-vacii
substantiv masculin compus
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rugul-vacii
plural
genitiv-dativ singular
  • rugului-vacii
plural
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rug, rugisubstantiv masculin

  • 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: viță diminutive: ruguleț
    • format_quote Se strecurau sîrmele de aur ale lunii prin rugurile viței sălbatice. SADOVEANU, O. I 518. DLRLC
    • comentariu Plural și: ruguri. DLRLC
  • 2. Mur, strug. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: mur strug
    • format_quote O fetișcană cu marama albă culegea mure tîrzii, din rugii înfloriți a doua oară. C. PETRESCU, S. 228. DLRLC
    • format_quote Cînd zorul primenelei sosește, cu pînze de flori pe cîmpii și bălării prin părăgini, rugii și troscotul se tîrăsc către colibă ș-o acopăr c-o velință răcoroasă. DELAVRANCEA, S. 163. DLRLC
    • format_quote Frunză verde rugi-de-mure, A mea casă-i subt pădure. ȘEZ. XXII 74. DLRLC
  • 3. Măceș, rujă, răsură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:

rug, rugurisubstantiv neutru

  • 1. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în Antichitate, jertfele sau morții și, în Evul Mediu, condamnații la moarte. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Podul rulant s-a prăbușit cu geamăt surd peste cazanul de plumb, turtindu-l complet... Din grămada enormă se înalță aburi ca dintr-un rug. SAHIA, N. 34. DLRLC
    • format_quote Gunoaie ca ruguri aprinse pentru jertfă ardeau răspîndind un fum acru pretutindeni. ANGHEL, PR. 110. DLRLC
    • format_quote Rugurile sacrificiilor, făcute în cinstea lui Zeus, ardeau pretutindeni. ANGHEL-IOSIF, C. L. 35. DLRLC
    • format_quote glumeț Vreascurile n-apucaseră încă să se prefacă în jaratec și hribii nu fuseseră puși încă pe rug. HOGAȘ, M. N. 116. DLRLC
    • format_quote figurat De-al meu propriu vis mistuit, mă vaiet, Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări. EMINESCU, O. I 199. DLRLC
etimologie:

rug-de-munte, rugi-de-muntesubstantiv masculin

  • 1. Zmeur. DEX '09 DLRLC
    sinonime: zmeur

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic