RUG², ruguri, s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în Antichitate, jertfele sau morții și, în Evul Mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug¹).

rug² sn [At: HELIADE, O. II, 31 / V: (rar) rog / Pl: ruguri / E: ml rogus, după rug¹] Grămadă de lemne pe care se ardeau, în Antichitate, jertfele sau morții și, în Evul Mediu, condamnații la moarte.

RUG², ruguri, s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau, în antichitate, jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. – Lat. rogus (după rug¹).

RUG², ruguri, s. n. Grămadă de lemne pe care se ardeau în antichitate jertfele sau morții și, în evul mediu, condamnații la moarte. Podul rulant s-a prăbușit cu geamăt surd peste cazanul de plumb, turtindu-l complet... Din grămada enormă se înalță aburi ca dintr-un rug. SAHIA, N. 34. Gunoaie ca ruguri aprinse pentru jertfă ardeau răspîndind un fum acru pretutindeni. ANGHEL, PR. 110. Rugurile sacrificiilor, făcute în cinstea lui Zeus, ardeau pretutindeni. ANGHEL-IOSIF, C. L. 35. ◊ (Glumeț) Vreascurile n-apucaseră încă să se prefacă în jaratec și hribii nu fuseseră puși încă pe rug. HOGAȘ, M. N. 116. ◊ Fig. De-al meu propriu vis mistuit, mă vaiet, Pe-al meu propriu rug mă topesc în flăcări. EMINESCU, O. I 199.

RUG¹ ~uri n. 1) (în antichitate și în evul mediu) Foc pe care se ardeau jertfele aduse zeilor sau ereticii. 2) Foc aprins cu ocazia unor solemnități. /<lat. rogus

rug n. grămadă de lemne pe care s’ardea [!] cei osândiți la moarte. [Lat. ROGUS].

2) rug n., pl. urĭ (lat. rŏgus, rug). Grămadă de lemne pe care se ardeaŭ condamnațiĭ: Ioana din Arc fu arsă pe rug. V. eșafod și năcladă.

rog sn vz rug²

rug¹ (grămadă de lemne) s. n., pl. ruguri

rug² (plantă) s. m., pl. rugi

rug² (grămadă de lemne) s. n., pl. ruguri

rug (grămadă de lemne) s. n., pl. ruguri

rug (-guri), s. n. – Lemne pe care se ardeau morții sau condamnații la moarte. Lat. rugus (sec. XIX). Candrea, Éléments, 5, și Tiktin consideră că cuvîntul poate fi moștenit, lucru complet improbabil.