19 definiții pentru rug (s.m.)

RUG1, rugi, s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur1. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.

RUG1, rugi, s. m. 1. Tulpina (târâtoare) a unor plante. 2. Mur1. 3. Măceș. 4. Compus: rug-de-munte sau rug-de-zmeură = zmeur. – Lat. rubus.

RUG1, (1, 2, 4) rugi, s. m., și (3) ruguri, s. n. 1. (Și în forma rug-de-mure) Mur1. O fetișcană cu marama albă culegea mure tîrzii, din rugii înfloriți a doua oară. C. PETRESCU, S. 228. Cînd zorul primenelei sosește, cu pînze de flori pe cîmpii și bălării prin părăgini, rugii și troscotul se tîrăsc către colibă ș-o acopăr c-o velință răcoroasă. DELAVRANCEA, S. 163. Frunză verde rugi-de-mure, A mea casă-i subt pădure. ȘEZ. XXII 74. 2. Măcieș. 3. Tulpina unor plante; viță. Se strecurau sîrmele de aur ale lunii prin rugurile viței sălbatice. SADOVEANU, O. I 518. 4. Compus: rug-de-munte (sau rug-de-zmeură) = zmeur.

rug1 (plantă) s. m., pl. rugi

!rug-de-múnte (zmeur) s. m., pl. rugi-de-múnte

!rug-domnésc (plantă) s. m., pl. rugi-domnéști

rug (plantă) s. m., pl. rugi

rug de múnte s. m. + prep. + s. m.

RUG s. (BOT.) (reg.) strug. (~ de mure.)

RUG s. v. curpen, măceș, mărăcine, mur, roză, salcâm, spin, trandafir, trandafir sălbatic, vrej, zmeur, zmeurar.

RUG2 ~i m. 1) Tulpină târâtoare a unor plante erbacee. 2) Plantă erbacee cu tulpina spinoasă, cu flori albe sau roz și cu fructe negre comestibile; mur. 3) Trandafir sălbatic; măceș; răsură; rujă. /<lat. rubus

rug m. 1. arbust spinos al cărui fruct se zice mură (Rubus caesius); 2. Tr. măceș. [Lat. RUBUS].

1) mur m. (lat. môrus, mur; it. moro). Un copăcel spinos rozaceŭ care face niște fructe compuse în formă de bace și care seamănă cu smeura, dar în loc să fie roșiĭ, îs albastre închis aproape negre (rubus fruticosus); o varietate de mur se numește și rug (rubus caesius).

1) rug m. (lat. rŭbus, rug. P. g din b, cp. cu negură). Tufă rozacee, ca cea de rubus caesius, de mure, de smeură orĭ de măceș [!]. Mărăcine. Ban. Salcîm.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

rug s. v. CURPEN. MĂCEȘ. MĂRĂCINE. MUR. ROZĂ. SALCÎM. SPIN. TRANDAFIR. TRANDAFIR SĂLBATIC. VREJ. ZMEUR. ZMEURAR.

RUG s. (BOT.) (reg.) strug. (~ de mure.)

rug, rugi, s.m. – (bot.) 1. Mur. 2. Măceș; câcădare. – Lat. rubus “mărăcine, măceș„ (Șăineanu, Scriban; Diez, Pascu, cf. DER; DEX, MDA).

rug, rugi, s.m. – (bot.) 1. Mur. 2. Măceș; câcădare. – Lat. rubus.

Intrare: rug (s.m.)
rug (s.m.) substantiv masculin

Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular rug rugul
plural rugi rugii
genitiv-dativ singular rug rugului
plural rugi rugilor
vocativ singular
plural