rug³ sms [At: ȘEZ VII, 120 / E: nct] (Îs) ~ul drumului Mijlocul drumului.

rug¹ [At: CORESI, ap. TDRG / V: rugă sf / Pl: rugi, ruguri / E: ml rubus] 1 sm (Înv) Mărăcine (1). 2-3 sm (îrg; șîc ~ de mure, ~ de munte, ~ de pădure) Mur² (Rubus caesius și plicatus). 4 sm (Îc) ~ de zmeură, ~ de munte, ~ jidovesc, ~ul jidovului Zmeur (Rubus idaeus). 5 sm (Șîc ~ de măceș, ~ de câmp, ~ sălbatic, ~ă sălbatică, ~ul vacii) Măceș (Rosa canina). 6 sm (rar sn) Tulpina rugului¹ (1-5). 7 sm (Prc) Flori de rug¹ (1-5). 8 sm (Reg; șîc ~ de casă, ~ de flori, ~ domnesc) Trandafir (Rosa). 9 sm (Ban) Salcâm (Robinia pseudacacia). 10 sm (Mol) Viță de Canada (Parthenocissus quinqunefolia) 11 sn (Mol) Viță 12 sn (Mol) Vrej.

RUG¹, (1, 2, 4) rugi, s. m., și (3) ruguri, s. n. 1. (Și în forma rug-de-mure) Mur¹. O fetișcană cu marama albă culegea mure tîrzii, din rugii înfloriți a doua oară. C. PETRESCU, S. 228. Cînd zorul primenelei sosește, cu pînze de flori pe cîmpii și bălării prin părăgini, rugii și troscotul se tîrăsc către colibă ș-o acopăr c-o velință răcoroasă. DELAVRANCEA, S. 163. Frunză verde rugi-de-mure, A mea casă-i subt pădure. ȘEZ. XXII 74. 2. Măcieș. 3. Tulpina unor plante; viță. Se strecurau sîrmele de aur ale lunii prin rugurile viței sălbatice. SADOVEANU, O. I 518. 4. Compus: rug-de-munte (sau rug-de-zmeură) = zmeur.

RUG² ~i m. 1) Tulpină târâtoare a unor plante erbacee. 2) Plantă erbacee cu tulpina spinoasă, cu flori albe sau roz și cu fructe negre comestibile; mur. 3) Trandafir sălbatic; măceș; răsură; rujă. /<lat. rubus

rug m. 1. arbust spinos al cărui fruct se zice mură (Rubus caesius); 2. Tr. măceș. [Lat. RUBUS].

1) rug m. (lat. rŭbus, rug. P. g din b, cp. cu negură). Tufă rozacee, ca cea de rubus caesius, de mure, de smeură orĭ de măceș. Mărăcine. Ban. Salcîm.

mur² sm [At: N. TEST. (1648), 92^r/11 / V: mură (Pl: ~e) sf, (reg) mure sf / Pl: ~i / E: ml morus] 1 (Îrg) Dud (Morus). 2 (Reg șîc ~-negru, ~a-ursului, rug-de-~e] Gen de arbuști din familia rozaceelor, cu tulpina dreaptă sau târâtoare acoperită cu ghimpi, cu ramuri lungi și mlădioase, cu frunze păroase, cu flori albe sau roz și cu fructe negre, comestibile Si: (reg) murar² (1), murai, muroi¹ (Rubus). 3 (Bot; reg; îc) ~ea-pădurilor Muma-pădurii (Lathraea Squamaria). 4 (Bot; reg) Rug (Rubus caesius). 5 (Bot; îvr) Sicomor (Ficus sycomorus).

rugă² sf vz rug¹

rug¹ (grămadă de lemne) s. n., pl. ruguri

rug² (plantă) s. m., pl. rugi

rug¹ (plantă) s. m., pl. rugi

rug (plantă) s. m., pl. rugi

RUG s. v. curpen, măceș, mărăcine, mur, roză, salcâm, spin, trandafir, trandafir sălbatic, vrej, zmeur, zmeurar.

RUG s. (BOT.) (reg.) strug. (~ de mure.)

RUG s. (BOT.) (reg.) strug. (~ de mure.)

rug s. v. CURPEN. MĂCEȘ. MĂRĂCINE. MUR. ROZĂ. SALCÎM. SPIN. TRANDAFIR. TRANDAFIR SĂLBATIC. VREJ. ZMEUR. ZMEURAR.

rug (-guri), s. n. – 1. Mur (Rubus caesius). – 2. Arbust sau tufă spinoasă în general. – Mr. (a)rug, megl. rug. Lat. rŭbus (Diez, II, 58; Pascu, I, 141), cf. it. rovo, rogo; pentru schimbarea b › g, cf. neg, negură. – Der. ruget, s. n. (loc de rugi).

rug, rugi, s.m. – (bot.) 1. Mur. 2. Măceș; câcădare. – Lat. rubus „mărăcine, măceș” (Șăineanu, Scriban; Diez, Pascu, cf. DER; DEX, MDA).

rug, rugi, s.m. – (bot.) 1. Mur. 2. Măceș; câcădare. – Lat. rubus.