2 intrări

22 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.

RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.

rușinat, ~ă [At: PSALT. HUR. 64v/26 / Pl: ~ați, ~e / E: rușina] 1 a Cuprins de rușine (1) Si: jenat. 2 a (îrg) Umilit. 3 a (Înv) Care dezonorează Si: rușinos (1). 4 a (Reg; d. femei) Sedusă. 5-6 smf, a (Îrg) (Om) lipsit de rușine Si: impertinent, neobrăzat, obraznic, tupeist. 7-8 smf, a (Îrg; pex) Imoral.

RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins, copleșit de rușine; jenat. Miron se simțea rușinat și aproape umilit în fața țăranilor. REBREANU, R. II 87. Harap-Alb și ceilalți, nemaiavînd ce zice, pleacă capul rușinați, mulțămind lui Păsărilă și vestitului Ochilă. CREANGĂ, P. 269. Ea se sculă... rușinată de cele ce zisese... și ochii ei cei mari se plecară. EMINESCU, N. 9. ♦ Batjocorit, făcut de ocară. Cît a stat la închisoare tata, eu și mama am trăit rușinați, flămînzi, goi. SADOVEANU, P. M. 54.

RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

rușina [At: PSALT. HUR. 8721 / V: (înv) ~șna / Pzi: ~nez, (îrg) rușin / E: rușine] 1 vr A-i fi cuiva rușine1 (1) Si: a se jena. 2 vtf A face pe cineva să-i fie rușine1 (1) 3 vr A se simți stingherit Si: a se sfii. 4 vt (Înv) A umili. 5 vt (Rar) A mustra. 6 vt (Îrg) A viola.

RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a fi cuprins de rușine, a se jena. Ș-atîta mă laudă, că foarte mă rușinez și mă doare-n suflet că nu sînt așa cum spune mămuca. VLAHUȚĂ, O. A. 428. Se rușina să-și spună pățania. RETEGANUL, P. I 63. ◊ Fig. Satul Broștenii fiind împrăștiat mai ca toate satele de la munte, nu se rușina lupul și ursul a se arăta ziua mare prin el. CREANGĂ, A. 26. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-i fie rușine. Eu trăgeam cu coada ochiului... fierbeam în mine, dar nu vream să spui cucoanelor.Rezon! ca să nu le rușinezi. CARAGIALE, O. I 46. ♦ A se simți stingherit, încurcat; a se sfii (în fața cuiva). Se gătise cu hainele cele negre și totuși se cam rușină la început cu ele. REBREANU, R. I 264. Eu de-aș fi flăcău odată Nu m-aș rușina de-o fată Nicidecum. COȘBUC, P. I 239. 2. Tranz. (Învechit șl arhaizant) A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. Se aduseră toți vracii... rămaseră însă rușinați, care n-avură ce-i face. ISPIRESCU, L. 311. Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai rușinat urît, măi badeo. ALECSANDRI, T. I 46. ♦ A necinsti, a dezonora. A cunoscut... pe boierul care-i rușinase logodnica în tinereță. SADOVEANU, O. VII 367.

A RUȘINÁ ~éz tranz. 1) A face să se rușineze. 2) înv. A face de rușine; a acoperi de rușine; a necinsti; a dezonora. /Din rușine

A SE RUȘINÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de rușine; a fi lipsit de îndrăzneală; a se jena; a se sfii; a se intimida; a se stingheri; a se stânjeni. /Din rușine

rușinà v. 1. a da de rușine; 2. a avea rușine.

rușinéz v. tr. (d. rușine). Daŭ de rușine, fac să se rușineze: eŭ vream să mă laud cu tine, dar tu m’aĭ rușinat! V. refl. Simt rușine: a te rușina de faptele tăle. – Vechĭ și înr-.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

rușinát adj. m., pl. rușináți; f. sg. rușinátă, pl. rușináte

rușina (a ~) vb., ind. prez. 3 rușinea

rușiná vb., ind. prez. 1 sg. rușinéz, 3 sg. și pl. rușineáză

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RUȘINÁT adj. jenat. (Un om ~.)

RUȘINÁT adj. v. ademenit, amăgit, arogant, corupt, decăzut, degradat, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmățat, imoral, impertinent, insolent, ireverențios, îndrăzneț, înjosit, înșelat, momit, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, obraznic, pervertit, sedus, semeț, sfidător, sfruntat, stricat, trufaș, țanțos, umilit, vicios.

rușinat adj. v. ADEMENIT. AMĂGIT. AROGANT. CORUPT. DECĂZUT. DEGRADAT. DEPRAVAT. DESFRÎNAT. DESTRĂBĂLAT. DEZMĂȚAT. IMORAL. IMPERTINENT. INSOLENT. IREVERENȚIOS. ÎNDRĂZNEȚ. ÎNJOSIT. ÎNȘELAT. MOMIT. NECUVIINCIOS. NEOBRĂZAT. NERESPECTUOS. NERUȘINAT. OBRAZNIC. PERVERTIT. SEDUS. SEMEȚ. SFIDĂTOR. SFRUNTAT. STRICAT. TRUFAȘ. ȚANȚOȘ. UMILIT. VICIOS.

RUȘINÁ vb. v. batjocori, înjosi, necinsti, silui, umili, viola.

rușina vb. v. BATJOCORI. ÎNJOSI. NECINSTI. SILUI. UMILI. VIOLA.

RUȘINA vb. a se jena, a se sfii, (înv. și reg.) a se stînjeni, (înv.) a se scăndăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teși. (Hai, nu te ~, spune!)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rușiná (rușinéz, rușinát), vb.1. A se sfii, a se simți încurcat. – 2. A se umple de rușine, a-i fi rușine. – 3. A umili, a înjosi. – Mr. arușnedz. De la roși „a face pe cineva să devină roșu” cu suf. expresiv -ina, ca clăticlătina, tîmpi(în)tîmpina, hîțîihîțîna, împopoțaîmpopoțona etc. Această explicație a fost dată de Spitzer, BL, XIV, 49, și pare cea mai bună. Celelalte ipoteze se bazează de obicei pe rușine, care trimit la un lat. *rosῑnus „trandafiriu” (Pușcariu 1488; REW 7382); la lat. *russiōnem (Pascu, I, 43; Pascu, Beiträge, 12), sau *rosiōnem (Candrea); sau la *rușiciune, de la roși (Tiktin). Der. rușine (mr. ar(u)șine, megl. rușoni, istr. rușire), s. f. (sfială, timiditate; jenă; ocară, batjocură; dezonoare, umilință); rușinat, adj. (jenat; umilit); nerușinat, adj. (fără rușine); nerușinare, s. f. (impudoare, necuviință); rușinător, adj. (rușinos); rușinos, adj. (sfios); nerușinos, adj. (înv., obraznic).

Intrare: rușinat
rușinat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rușinat
  • rușinatul
  • rușinatu‑
  • rușina
  • rușinata
plural
  • rușinați
  • rușinații
  • rușinate
  • rușinatele
genitiv-dativ singular
  • rușinat
  • rușinatului
  • rușinate
  • rușinatei
plural
  • rușinați
  • rușinaților
  • rușinate
  • rușinatelor
vocativ singular
plural
Intrare: rușina
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rușina
  • rușinare
  • rușinat
  • rușinatu‑
  • rușinând
  • rușinându‑
singular plural
  • rușinea
  • rușinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rușinez
(să)
  • rușinez
  • rușinam
  • rușinai
  • rușinasem
a II-a (tu)
  • rușinezi
(să)
  • rușinezi
  • rușinai
  • rușinași
  • rușinaseși
a III-a (el, ea)
  • rușinea
(să)
  • rușineze
  • rușina
  • rușină
  • rușinase
plural I (noi)
  • rușinăm
(să)
  • rușinăm
  • rușinam
  • rușinarăm
  • rușinaserăm
  • rușinasem
a II-a (voi)
  • rușinați
(să)
  • rușinați
  • rușinați
  • rușinarăți
  • rușinaserăți
  • rușinaseți
a III-a (ei, ele)
  • rușinea
(să)
  • rușineze
  • rușinau
  • rușina
  • rușinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rușinat, rușinaadjectiv

  • 1. Cuprins de sfială, copleșit de rușine. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: jenat
    • format_quote Miron se simțea rușinat și aproape umilit în fața țăranilor. REBREANU, R. II 87. DLRLC
    • format_quote Harap-Alb și ceilalți, nemaiavînd ce zice, pleacă capul rușinați, mulțămind lui Păsărilă și vestitului Ochilă. CREANGĂ, P. 269. DLRLC
    • format_quote Ea se sculă... rușinată de cele ce zisese... și ochii ei cei mari se plecară. EMINESCU, N. 9. DLRLC
    • 1.1. Făcut de ocară. DLRLC
      sinonime: batjocorit
      • format_quote Cît a stat la închisoare tata, eu și mama am trăit rușinați, flămînzi, goi. SADOVEANU, P. M. 54. DLRLC
etimologie:
  • vezi rușina DEX '98 DEX '09

rușina, rușinezverb

  • 1. reflexiv A-i fi cuiva rușine, a se jena. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: jena
    • format_quote Ș-atîta mă laudă, că foarte mă rușinez și mă doare-n suflet că nu sînt așa cum spune mămuca. VLAHUȚĂ, O. A. 428. DLRLC
    • format_quote Se rușina să-și spună pățania. RETEGANUL, P. I 63. DLRLC
    • format_quote figurat Satul Broștenii fiind împrăștiat mai ca toate satele de la munte, nu se rușina lupul și ursul a se arăta ziua mare prin el. CREANGĂ, A. 26. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv factitiv A face pe cineva să-i fie rușine. DLRLC
      • format_quote Eu trăgeam cu coada ochiului... fierbeam în mine, dar nu vream să spui cucoanelor. – Rezon! ca să nu le rușinezi. CARAGIALE, O. I 46. DLRLC
    • 1.2. A se simți stingherit, a se sfii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: sfii
      • format_quote Se gătise cu hainele cele negre și totuși se cam rușină la început cu ele. REBREANU, R. I 264. DLRLC
      • format_quote Eu de-aș fi flăcău odată Nu m-aș rușina de-o fată Nicidecum. COȘBUC, P. I 239. DLRLC
  • 2. tranzitiv A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Se aduseră toți vracii... rămaseră însă rușinați, care n-avură ce-i face. ISPIRESCU, L. 311. DLRLC
    • format_quote Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai rușinat urît, măi badeo. ALECSANDRI, T. I 46. DLRLC
    • 2.1. învechit popular Dezonora, necinsti. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote A cunoscut... pe boierul care-i rușinase logodnica în tinereță. SADOVEANU, O. VII 367. DLRLC
etimologie:
  • rușine DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.