2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RUȘINÁRE s. f. Faptul de a (se) rușina.V. rușina.

rușinare sf [At: BIBLIA (1688) 551/51 / E: rușina] 1 (Pop) Rușine1 (1). 2 Sfială. 3 (Îvr) Umilire. 4 (Înv) Desfrâu (2). 5 (Îvr) Goliciune (5).

RUȘINÁRE, rușinări, s. f. Faptul de a (se) rușina.V. rușina.

RUȘINÁRE s. f. Faptul de a (se) rușina; rușine. Și numaidecît simți o rușinare, o mustrare de conștiință. AGÎRBICEANU, S. P. 42. A ta față... Rumenă de rușinare și cu nurii înflorită... Au zîmbit. CONACHI, P. 100.

RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.

rușina [At: PSALT. HUR. 8721 / V: (înv) ~șna / Pzi: ~nez, (îrg) rușin / E: rușine] 1 vr A-i fi cuiva rușine1 (1) Si: a se jena. 2 vtf A face pe cineva să-i fie rușine1 (1) 3 vr A se simți stingherit Si: a se sfii. 4 vt (Înv) A umili. 5 vt (Rar) A mustra. 6 vt (Îrg) A viola.

RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a fi cuprins de rușine, a se jena. Ș-atîta mă laudă, că foarte mă rușinez și mă doare-n suflet că nu sînt așa cum spune mămuca. VLAHUȚĂ, O. A. 428. Se rușina să-și spună pățania. RETEGANUL, P. I 63. ◊ Fig. Satul Broștenii fiind împrăștiat mai ca toate satele de la munte, nu se rușina lupul și ursul a se arăta ziua mare prin el. CREANGĂ, A. 26. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-i fie rușine. Eu trăgeam cu coada ochiului... fierbeam în mine, dar nu vream să spui cucoanelor.Rezon! ca să nu le rușinezi. CARAGIALE, O. I 46. ♦ A se simți stingherit, încurcat; a se sfii (în fața cuiva). Se gătise cu hainele cele negre și totuși se cam rușină la început cu ele. REBREANU, R. I 264. Eu de-aș fi flăcău odată Nu m-aș rușina de-o fată Nicidecum. COȘBUC, P. I 239. 2. Tranz. (Învechit șl arhaizant) A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. Se aduseră toți vracii... rămaseră însă rușinați, care n-avură ce-i face. ISPIRESCU, L. 311. Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai rușinat urît, măi badeo. ALECSANDRI, T. I 46. ♦ A necinsti, a dezonora. A cunoscut... pe boierul care-i rușinase logodnica în tinereță. SADOVEANU, O. VII 367.

A SE RUȘINÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de rușine; a fi lipsit de îndrăzneală; a se jena; a se sfii; a se intimida; a se stingheri; a se stânjeni. /Din rușine

A RUȘINÁ ~éz tranz. 1) A face să se rușineze. 2) înv. A face de rușine; a acoperi de rușine; a necinsti; a dezonora. /Din rușine

rușinà v. 1. a da de rușine; 2. a avea rușine.

rușinéz v. tr. (d. rușine). Daŭ de rușine, fac să se rușineze: eŭ vream să mă laud cu tine, dar tu m’aĭ rușinat! V. refl. Simt rușine: a te rușina de faptele tăle. – Vechĭ și înr-.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!rușináre s. f., g.-d. art. rușinắrii

rușináre s. f., g.-d. art. rușinării; pl. rușinări

rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză

rușiná vb., ind. prez. 1 sg. rușinéz, 3 sg. și pl. rușineáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RUȘINÁRE s. v. desfrâu, dezmăț, jenă, orgie, rușine, sfială, sfiiciune, stinghereală, stânjeneală, stânjenire.

rușinare s. v. DESFRÎU. DEZMĂȚ. JENĂ. ORGIE. RUȘINE. SFIALĂ. SFIICIUNE. STINGHEREALĂ. STÎNJENEALĂ. STÎNJENIRE.

RUȘINÁ vb. v. batjocori, înjosi, necinsti, silui, umili, viola.

rușina vb. v. BATJOCORI. ÎNJOSI. NECINSTI. SILUI. UMILI. VIOLA.

arată toate definițiile

Intrare: rușinare
rușinare substantiv feminin
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rușinare
  • rușinarea
plural
  • rușinări
  • rușinările
genitiv-dativ singular
  • rușinări
  • rușinării
plural
  • rușinări
  • rușinărilor
vocativ singular
plural
Intrare: rușina
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rușina
  • rușinare
  • rușinat
  • rușinatu‑
  • rușinând
  • rușinându‑
singular plural
  • rușinea
  • rușinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rușinez
(să)
  • rușinez
  • rușinam
  • rușinai
  • rușinasem
a II-a (tu)
  • rușinezi
(să)
  • rușinezi
  • rușinai
  • rușinași
  • rușinaseși
a III-a (el, ea)
  • rușinea
(să)
  • rușineze
  • rușina
  • rușină
  • rușinase
plural I (noi)
  • rușinăm
(să)
  • rușinăm
  • rușinam
  • rușinarăm
  • rușinaserăm
  • rușinasem
a II-a (voi)
  • rușinați
(să)
  • rușinați
  • rușinați
  • rușinarăți
  • rușinaserăți
  • rușinaseți
a III-a (ei, ele)
  • rușinea
(să)
  • rușineze
  • rușinau
  • rușina
  • rușinaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)