2 intrări

31 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ri2 sf vz râmă

ri1 sf [At: HELIADE, O. II, 146 / Pl: ~me / E: fr rime] 1 Repetare a sunetelor finale a două sau mai multe versuri (începând de la ultima silabă accentuată). 2 (Pex) Potrivire a sunetelor finale a două cuvinte. 3-4 Cuvânt (sau segment dintr-un cuvânt) care rimează cu altul. 5 (Pex) Vers.

RÍMĂ, rime, s. f. Repetare a sunetelor finale în două sau în mai multe versuri (începând cu ultima silabă accentuată); p. ext. potrivire a sunetelor finale a două cuvinte. ♦ Cuvânt (ori segment dintr-un cuvânt) care rimează cu altul. ♦ Vers. – Din fr. rime.

RÍMĂ, rime, s. f. Repetare a sunetelor finale în două sau în mai multe versuri (începând cu ultima silabă accentuată); p. ext. potrivire a sunetelor finale a două cuvinte. ♦ Cuvânt (ori segment dintr-un cuvânt) care rimează cu altul. ♦ Vers. – Din fr. rime.

RÍMĂ, rime, s. f. 1. Potrivire a sunetelor finale a două sau mai multe versuri, începînd de la ultima silabă accentuată; p. ext. potrivire a sunetelor finale a două cuvinte. Dacă e vorba, spre exemplu, de o poemă, aici va fi vorba de stil, de rimă, de ritm. GHEREA, ST. CR. II 12. Rima pentru rimă e un vădit semn de slăbiciune. VLAHUȚĂ, O. A. 467. Ei cer să cînt... durerea mea adîncă, S-o lustruiesc în rime și-n cadențe. EMINESCU, O. IV 103. ♦ Cuvînt care rimează cu altul. Pe terasa aceasta, am vînat primele mele rime. GALACTION, O. I 14. Și cu multă plecăciune rima mîndră o aștept. ALEXANDRESCU, M. 250. ♦ Fig. Vers. Se vede că în cîntecul ce cînta... era vreo rimă supărătoare pentru domnia Veneției. NEGRUZZI, S. III 401. Bărbatul acesta care s-a pus cu dinadinsul să șteargă pata robiei în singura nație ce a mai rămas în Europa care să sufere robia, nu merită pentru aceasta două rime din partea dumneavoastră? BOLLIAC, O. 55.

RÍMĂ s.f. Potrivire a sunetelor de la sfârșitul versurilor, începând cu ultima vocală accentuată; (p. ext.) potrivire a sunetelor finale a două cuvinte. ♦ Cuvânt care rimează cu alt cuvânt. [Cf. fr. rime, it. rima].

RÍMĂ s. f. 1. potrivire a sunetelor finale a două sau a mai multor versuri, începând cu ultima silabă accentuată; (p. ext.) potrivire a sunetelor finale a două cuvinte. 2. cuvânt care rimează cu altul. (< fr. rime)

RÍMĂ ~e f. 1) Potrivire armonioasă a sunetelor finale în două sau mai multe versuri. 2) Cuvânt care în vers rimează cu alt cuvânt. /<fr. rime

rimă f. potrivire de sunete în terminațiunea vorbelor.

*rímă f., pl. e (fr. rime, d. lat. rhythmus, ritm; it. rima. V. ritm). Potrivirea sunetelor la urma versurilor începînd de la silaba accentuată, precum: scîndurile cu gîndurile. V. asonanță.

rima1 vi [At: I. GOLESCU, C. / Pzi: ~mez / E: fr rimer] 1 (D. două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. 2 (Fig; d. lucruri, idei, persoane, etc.) A se potrivi. 3 (Fig; d. lucruri, idei, persoane etc.) A se asemăna. 4 (Rar) A face versuri cu rimă1 (1).

RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer.

RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi, a se afla în consens. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. – Din fr. rimer.

RIMÁ, rimez, vb. I. Intranz. 1. (Despre două sau mai multe cuvinte, mai ales la sfîrșitul versurilor) A avea aceleași sunete în silabele finale (începînd de la ultima silabă accentuată). Cuvintele «soare» și «floare» rimează.Dacă ești poet, găsește cu ce rimează poețel? – Cu ușurel, răspunse altul. BOLINTINEANU, O. 397. ♦ Fig. (Despre lucruri, idei, persoane etc.) A se potrivi. Asachi... are timidități, care nu prea rimează cu cele ce și-a impus în programul activității sale culturale. IBRĂILEANU, SP. CR. 45. Cum rimează aceste două deducțiuni și nu există oare nici o contrazicere? GHEREA, ST. CR. II 51. 2. (Rar) A face versuri cu rimă. [Pantazi Ghica] a fost și rămîne poet, deși nu rimează mai niciodată, fără ca pentru aceasta scrierile sale să rămîie mai puțin poetice și canțonetele sale mai puțin de spirit. MACEDONSKI, O. IV 89.

RIMÁ vb. I. intr. (Despre două sau mai multe cuvinte) A avea aceleași sunete în silabele finale. ♦ (Fig.) A face versuri (cu rimă). [< fr. rimer, it. rimare].

RIMÁ vb. intr. 1. (despre două sau mai multe cuvinte) a avea aceleași sunete în silabele finale. ◊ (fig.; despre lucruri, idei etc.) a se potrivi, a se asemăna. 2. (fig.) a face versuri (cu rimă). (< fr. rimer)

A RIMÁ ~éz intranz. 1) (despre cuvinte, versuri) A constitui o rimă; a avea aceeași rimă. 2) A face versuri cu rimă. 3) fig. (despre lucruri, oameni, idei etc.) A se potrivi întocmai; a se îmbina în mod armonios; a fi în ton; a armoniza; a concorda. /<fr. rimer

rimà v. 1. a avea acelaș sunet final; 2. a face versuri.

*riméz v. intr. (f. rimer, d. rime, rimă; it. rimare). Mă potrivesc în sunet începînd de la silaba accentuată, vorbind de versurĭ: scutură rimează cu flutură. V. tr. Fac versurĭ, maĭ ales proaste: a rima versurĭ de plăcintă.

rîm și (vechĭ) rim, a v. tr. (lat. rîmari și -are, a scormoli; sp. pg. rimar, a scormoli, a cerceta. V. scurm). Scormolesc pămîntu cu rîtu, vorbind de porcĭ. Fig. A te rîma la inimă un lucru, a nu te simți liniștit pînă nu-l facĭ, nu-l spuĭ orĭ nu-l afli. V. jim.

arată toate definițiile

Intrare: rimă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ri
  • rima
plural
  • rime
  • rimele
genitiv-dativ singular
  • rime
  • rimei
plural
  • rime
  • rimelor
vocativ singular
plural
Intrare: rima
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rima
  • rimare
  • rimat
  • rimatu‑
  • rimând
  • rimându‑
singular plural
  • rimea
  • rimați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rimez
(să)
  • rimez
  • rimam
  • rimai
  • rimasem
a II-a (tu)
  • rimezi
(să)
  • rimezi
  • rimai
  • rimași
  • rimaseși
a III-a (el, ea)
  • rimea
(să)
  • rimeze
  • rima
  • rimă
  • rimase
plural I (noi)
  • rimăm
(să)
  • rimăm
  • rimam
  • rimarăm
  • rimaserăm
  • rimasem
a II-a (voi)
  • rimați
(să)
  • rimați
  • rimați
  • rimarăți
  • rimaserăți
  • rimaseți
a III-a (ei, ele)
  • rimea
(să)
  • rimeze
  • rimau
  • rima
  • rimaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)