2 intrări

29 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REZONÁNT, -Ă, rezonanți, -te, adj. (Despre corpuri sau sisteme fizice) Capabil să intre în rezonanță. – Din fr. résonnant.

REZONÁNT, -Ă, rezonanți, -te, adj. (Despre corpuri sau sisteme fizice) Capabil să intre în rezonanță. – Din fr. résonnant.

REZONÁNȚĂ, rezonanțe, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor încăperi de a intensifica și a prelungi sunetele; răsunet. 2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic când asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală ori apropiată cu frecvența proprie vibrației corpului sau a sistemului. ◊ Cutie de rezonanță = cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunetele. 3. (Med.) Tulburare de gândire la schizofrenici, caracterizată prin înlocuirea legăturilor de fond ale acțiunilor prin relații verbale, de obicei făcute după asonanță, rimă sau localizare în timp sau spațiu. – Din fr. résonance.

REZONÁNȚĂ, rezonanțe, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor încăperi de a intensifica și a prelungi sunetele; răsunet. 2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic când asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală ori apropiată cu frecvența proprie vibrației corpului sau a sistemului. ◊ Cutie de rezonanță = cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunetele. 3. (Med.) Tulburare de gândire la schizofrenici, caracterizată prin înlocuirea legăturilor de fond ale acțiunilor prin relații verbale, de obicei făcute după asonanță, rimă sau localizare în timp sau spațiu. – Din fr. résonance.

rezonant2, ~ă a [At: DER IV, 140 / V: (înv) reso~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr resonnant] 1 (D. un corp) Care oscilează. 2 (D. un corp sau o încăpere) Care are proprietatea de a amplifica și prelungi sunetele pe baza fenomenului de rezonanță (1). 3 Care răsună.

rezonant1 sm [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ~nți / E: fr raisonnant] (Înv) 1 Persoană care judecă. 2 Persoană care contrazice.

rezonanță sf [At: POLIZU / S și: reso~ / Pl: ~țe / E: fr résonance] 1 Fenomen de oscilație a unui corp datorită energiei primite de la un alt corp, care oscilează cu o frecvență egală sau apropiată. 2 Proprietate a unor corpuri sau încăperi de a amplifica și prelungi sunetele pe baza fenomenului de rezonanță (1) Cf răsunet (4). 3 (Îs) Cutie de ~ Cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunetele. 4 Ecou. 5 (Lin; rar) Timbru. 6 (Med) Tulburare de gândire la schizofrenici, caracterizată prin înlocuirea legăturilor de fond ale acțiunilor prin relații verbale, de obicei, făcute după asonanță, rimă sau localizare în timp sau spațiu.

REZONÁNȚĂ, rezonanțe, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri, a unor încăperi de a întări și prelungi sunetele; răsunet. Acesta de la Ateneu, e drept, mai are în favoarea sa și rezonanța excelentă a emiciclului. CARAGIALE, N. F. 108. Acel minunat cor de vînători... se pierde apoi cu vuiet armonios, prin tainica rezonanță a codrilor de brazi. ODOBESCU, S. III 93. ◊ Fig. Fiecare sentiment, fiecare stare nouă sufletească trezește un fel de rezonanțe nebănuite în versurile acestui genial copil al durerii [Eminescu]. SADOVEANU, O. VI 466. Fiece amănunt, oricît de neînsemnat, avea o rezonanță vie pentru întreaga lui fire. REBREANU, R. I 32. Deși intriga nu e lipsită de peripeții, deși analiza e minuțioasă și subtilă, această nuvelă-roman, prin subiect și prin atmosfera de melancolie, are rezonanța unui poem. IBRĂILEANU, S. 92. ◊ Cutie de rezonanță = cutie care produce rezonanța unui diapazon sau a unui instrument cu coarde. 2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic cînd asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală cu frecvența proprie vibrației corpului sau sistemului.

REZONÁNT, -Ă adj. Care se află în stare de rezonanță. ♦ Care răsună, răsunător. V. sonor. [< fr. résonnant].

REZONÁNȚĂ s.f. 1. Fenomen care se produce când un corp de dimensiuni mari poate fi făcut să vibreze sub acțiunea unei forțe aplicate la intervale regulate. ♦ Proprietate a unor corpuri, a unor încăperi etc. de a întări și prelungi sunetele. ◊ Cutie de rezonanță = cutie care produce rezonanța unui instrument cu coarde. 2. Creștere puternică a secțiunii eficace a unei reacții nucleare pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil. 3. Teoria rezonanței = concepție reprezentând o dezvoltare a teoriei mezomeriei, care stabilește, cu ajutorul unor metode ale mecanicii cuantice, structura particulelor chimice. 4. Ecou, răspuns, rezultat. [Cf. lat. resonantia, fr. résonance, it. risonanza].

REZONÁNT, -Ă adj. 1. (fiz.) susceptibil de a intra în rezonanță. 2. răsunător, sonor. (< fr. résonnant)

REZONÁNȚĂ s. f. 1. fenomen care se produce când un corp de dimensiuni mari poate fi făcut să vibreze sub acțiunea unei forțe aplicate la intervale regulate; proprietate a unor corpuri sau încăperi de a întări și prelungi sunetele. ♦ cutie de ~ = cutie care produce rezonanța unui instrument cu coarde. 2. creștere puternică a secțiunii eficace a unei reacții nucleare pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil. 3. (chim.) teorie a mezomeriei, potrivit căreia structura reală a unei particule chimice este un fenomen dinamic ce presupune un tip special de mișcare oscilatorie a electronilor de valență. 4. (fig.) ecou, rezultat, răsunet. 5. (lingv.) timbru (II). (< fr. résonance)

REZONÁNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care ține de rezonanță; propriu rezonanței. Cavitate ~tă. 2) (despre sunete) Care răsună; răsunător. 3) (despre sisteme fizice) Care are proprietatea de a intra în rezonanță. Circuit ~. /<fr. résonnant

REZONÁNȚĂ ~e f. 1) Proprietate a unor obiecte de a intensifica și de a prelungi sunetele. Cutie de ~. 2) fiz. Fenomen de apariție a oscilațiilor sub acțiunea altor oscilații de (aproape) aceeași frecvență. ~ mecanică. 3) fig. Efect produs de un eveniment, fapt etc. asupra cuiva; răsunet; ecou. /<fr. résonnance

rezonanță f. prelungirea duratei sunetului.

*resonánță f., pl. e (lat. resonantia. V. asonanță). Muz. Calitatea de a fi răsunător: resonanța unuĭ metal, uneĭ chitare, unuĭ teatru. – Ob. rez- (după fr.). V. acustică.

*rezonánță, V. resonanță.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rezonánt adj. m., pl. rezonánți; f. rezonántă, pl. rezonánte

rezonánță s. f., g.-d. art. rezonánței; pl. rezonánțe

rezonánt adj. m., pl. rezonánți; f. sg. rezonántă, pl. rezonánte

rezonánță s. f., g.-d. art. rezonánței; pl. rezonánțe

arată toate definițiile

Intrare: rezonant
rezonant adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rezonant
  • rezonantul
  • rezonantu‑
  • rezonantă
  • rezonanta
plural
  • rezonanți
  • rezonanții
  • rezonante
  • rezonantele
genitiv-dativ singular
  • rezonant
  • rezonantului
  • rezonante
  • rezonantei
plural
  • rezonanți
  • rezonanților
  • rezonante
  • rezonantelor
vocativ singular
plural
Intrare: rezonanță
rezonanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rezonanță
  • rezonanța
plural
  • rezonanțe
  • rezonanțele
genitiv-dativ singular
  • rezonanțe
  • rezonanței
plural
  • rezonanțe
  • rezonanțelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)