2 intrări

29 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REZONÁNT, -Ă, rezonanți, -te, adj. (Despre corpuri sau sisteme fizice) Capabil să intre în rezonanță. – Din fr. résonnant.

REZONÁNT, -Ă, rezonanți, -te, adj. (Despre corpuri sau sisteme fizice) Capabil să intre în rezonanță. – Din fr. résonnant.

REZONÁNȚĂ, rezonanțe, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor încăperi de a intensifica și a prelungi sunetele; răsunet. 2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic când asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală ori apropiată cu frecvența proprie vibrației corpului sau a sistemului. ◊ Cutie de rezonanță = cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunetele. 3. (Med.) Tulburare de gândire la schizofrenici, caracterizată prin înlocuirea legăturilor de fond ale acțiunilor prin relații verbale, de obicei făcute după asonanță, rimă sau localizare în timp sau spațiu. – Din fr. résonance.

REZONÁNȚĂ, rezonanțe, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor încăperi de a intensifica și a prelungi sunetele; răsunet. 2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic când asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală ori apropiată cu frecvența proprie vibrației corpului sau a sistemului. ◊ Cutie de rezonanță = cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunetele. 3. (Med.) Tulburare de gândire la schizofrenici, caracterizată prin înlocuirea legăturilor de fond ale acțiunilor prin relații verbale, de obicei făcute după asonanță, rimă sau localizare în timp sau spațiu. – Din fr. résonance.

rezonant1 sm [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ~nți / E: fr raisonnant] (Înv) 1 Persoană care judecă. 2 Persoană care contrazice.

rezonant2, ~ă a [At: DER IV, 140 / V: (înv) reso~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr resonnant] 1 (D. un corp) Care oscilează. 2 (D. un corp sau o încăpere) Care are proprietatea de a amplifica și prelungi sunetele pe baza fenomenului de rezonanță (1). 3 Care răsună.

rezonanță sf [At: POLIZU / S și: reso~ / Pl: ~țe / E: fr résonance] 1 Fenomen de oscilație a unui corp datorită energiei primite de la un alt corp, care oscilează cu o frecvență egală sau apropiată. 2 Proprietate a unor corpuri sau încăperi de a amplifica și prelungi sunetele pe baza fenomenului de rezonanță (1) Cf răsunet (4). 3 (Îs) Cutie de ~ Cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunetele. 4 Ecou. 5 (Lin; rar) Timbru. 6 (Med) Tulburare de gândire la schizofrenici, caracterizată prin înlocuirea legăturilor de fond ale acțiunilor prin relații verbale, de obicei, făcute după asonanță, rimă sau localizare în timp sau spațiu.

REZONÁNȚĂ, rezonanțe, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri, a unor încăperi de a întări și prelungi sunetele; răsunet. Acesta de la Ateneu, e drept, mai are în favoarea sa și rezonanța excelentă a emiciclului. CARAGIALE, N. F. 108. Acel minunat cor de vînători... se pierde apoi cu vuiet armonios, prin tainica rezonanță a codrilor de brazi. ODOBESCU, S. III 93. ◊ Fig. Fiecare sentiment, fiecare stare nouă sufletească trezește un fel de rezonanțe nebănuite în versurile acestui genial copil al durerii [Eminescu]. SADOVEANU, O. VI 466. Fiece amănunt, oricît de neînsemnat, avea o rezonanță vie pentru întreaga lui fire. REBREANU, R. I 32. Deși intriga nu e lipsită de peripeții, deși analiza e minuțioasă și subtilă, această nuvelă-roman, prin subiect și prin atmosfera de melancolie, are rezonanța unui poem. IBRĂILEANU, S. 92. ◊ Cutie de rezonanță = cutie care produce rezonanța unui diapazon sau a unui instrument cu coarde. 2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic cînd asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală cu frecvența proprie vibrației corpului sau sistemului.

REZONÁNT, -Ă adj. Care se află în stare de rezonanță. ♦ Care răsună, răsunător. V. sonor. [< fr. résonnant].

REZONÁNȚĂ s.f. 1. Fenomen care se produce când un corp de dimensiuni mari poate fi făcut să vibreze sub acțiunea unei forțe aplicate la intervale regulate. ♦ Proprietate a unor corpuri, a unor încăperi etc. de a întări și prelungi sunetele. ◊ Cutie de rezonanță = cutie care produce rezonanța unui instrument cu coarde. 2. Creștere puternică a secțiunii eficace a unei reacții nucleare pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil. 3. Teoria rezonanței = concepție reprezentând o dezvoltare a teoriei mezomeriei, care stabilește, cu ajutorul unor metode ale mecanicii cuantice, structura particulelor chimice. 4. Ecou, răspuns, rezultat. [Cf. lat. resonantia, fr. résonance, it. risonanza].

REZONÁNT, -Ă adj. 1. (fiz.) susceptibil de a intra în rezonanță. 2. răsunător, sonor. (< fr. résonnant)

REZONÁNȚĂ s. f. 1. fenomen care se produce când un corp de dimensiuni mari poate fi făcut să vibreze sub acțiunea unei forțe aplicate la intervale regulate; proprietate a unor corpuri sau încăperi de a întări și prelungi sunetele. ♦ cutie de ~ = cutie care produce rezonanța unui instrument cu coarde. 2. creștere puternică a secțiunii eficace a unei reacții nucleare pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil. 3. (chim.) teorie a mezomeriei, potrivit căreia structura reală a unei particule chimice este un fenomen dinamic ce presupune un tip special de mișcare oscilatorie a electronilor de valență. 4. (fig.) ecou, rezultat, răsunet. 5. (lingv.) timbru (II). (< fr. résonance)

REZONÁNT ~tă (~ți, ~te) 1) Care ține de rezonanță; propriu rezonanței. Cavitate ~tă. 2) (despre sunete) Care răsună; răsunător. 3) (despre sisteme fizice) Care are proprietatea de a intra în rezonanță. Circuit ~. /<fr. résonnant

REZONÁNȚĂ ~e f. 1) Proprietate a unor obiecte de a intensifica și de a prelungi sunetele. Cutie de ~. 2) fiz. Fenomen de apariție a oscilațiilor sub acțiunea altor oscilații de (aproape) aceeași frecvență. ~ mecanică. 3) fig. Efect produs de un eveniment, fapt etc. asupra cuiva; răsunet; ecou. /<fr. résonnance

rezonanță f. prelungirea duratei sunetului.

*resonánță f., pl. e (lat. resonantia. V. asonanță). Muz. Calitatea de a fi răsunător: resonanța unuĭ metal, uneĭ chitare, unuĭ teatru. – Ob. rez- (după fr.). V. acustică.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

rezonant adj. m., pl. rezonanți; f. rezonantă, pl. rezonante

rezonanță s. f., g.-d. art. rezonanței; pl. rezonanțe

rezonánt adj. m., pl. rezonánți; f. sg. rezonántă, pl. rezonánte

rezonánță s. f., g.-d. art. rezonánței; pl. rezonánțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

REZONÁNȚĂ s. răsunet, sonoritate, timbru, ton. (~ unui flaut.)

REZONANȚĂ s. răsunet, sonoritate, timbru, ton. (~ unui flaut.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

coarde de rezonanță v. coarde simpatice.

cutie de rezonanță, corpul principal al instrumentelor cu coarde pe care se fixează călușul* și coardele. La instr. cu coarde cu claviatură* (clavecin*, pian* etc.), coardele sunt fixate în interiorul c. C. intensifică și colorează sunetele produse de coarde.

rezonanță (< fr. résonance), (acustică) fenomen datorită căruia undele* sonore propagate de la un emițător (vibrator) pot face să intre în oscilație* un receptor (rezonator), dacă una din frecvențele* proprii de vibrație ale rezonatorului este egală sau foarte apropiată de frecvența cu care vibrează emițătorul și dacă energia purtată de unda sonoră este suficient de mare față de distanța care separă corpurile în cauză. Experimental, fenomenul poate fi realizat ținând apăsată pedala (1) din dreapta a unui pian și emițând în apropierea lui un sunet suficient de puternic, de ex. un la vocal. Se constată că pianul reproduce clar acest sunet, coardele corespunzătoare aceluiași la intrând spontan în vibrație, sub excitarea undelor sonore vocale. Datorită r., sunetele pot fi amplificate. (Ex.: sunetul unui diapazon (6) ținut aproape de gura unei eprubete poate fi sensibil amplificat dacă, prin încercări, se realizează în eprubetă un volum adecvat de aer, turnând apă). ♦ Cele mai importante instr. muzicale sunt sisteme oscilatorii complexe, cuprinzând în esență două elemente distincte: un vibrator (coardă*, ancie*) și un rezonator, o cutie de r.* (corpul vl. sau al pianului, tubul cl.), ale cărui frecvențe proprii sunt excitate de vibrator. Vibratorul în sine dă un sunet slab, deoarece antrenează în mișcare un volum redus de aer. Cuplat la o cutie de r., sunetul lui este amplificat în dependență de diverși factori. Amplificarea trebuie să fie neselectivă, uniformă pentru toate sunetele emise de vibrator. În acest scop, este necesar ca forma corpului rezonator să fie neregulată, nedefinibilă geometric, astfel ca în el să se afle zone de aer cu cele mai variate frecvențe proprii de vibrație, apte să „răspundă” fidel vibratorului. Dacă rezonatorul are o formă definibilă geometric (paralelipipedic, sferă, cilindru), el este selectiv, amplificând o singură frecvență (sau o bandă foarte îngustă). Pe această proprietate se bazează rezonatorii sferici și cilindri inventați de Helmholtz cu care acesta a efectuat analiza și sinteza sunetelor complexe și a dovedit că timbrul* unui instr. muzical depinde numai de spectrul* acustic al sunetelor emise (numărul, frecvența și intensitatea relativă a armonicelor*). ♦ În expresii de tipul „r. superioară” sau „r. naturală a corpurilor sonore”, preluate necritic din unele lucrări fr., termenul r. este utilizat cu înțelesul de „producerea sunetelor armonice*”. Această extindere semantică nu este justificată, poate crea confuzii și trebuie evitată.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

REZONÁNȚĂ (< fr. {i}) s. f. 1. Fenomenul de oscilație a unui sistem fizic datorită energiei primite din exterior de la un alt sistem, cu care se află în legătură directă sau mijlocită prin intermediul undelor și care oscilează cu o frecvență egală sau apropiată de una dintre frecvențele cu care este capabil să oscileze primul sistem; cu cât frecvența celui de-al doilea sistem este mai apropiată de frecvența primului sistem, cu atât amplitudinea oscilațiilor acestui sistem este mai mare. R. este folosită la instrumentele muzicale (pentru amplificarea și timbrarea sunetelor), în radiofonie (pentru acordarea radioreceptoarelor pe frecvența postului emițător), în cercetările privind fizica corpului solid (ex. r. ciclotronică, r. paramagnetică) etc.; ea apare și în împrejurări nedorite (ex. trepidațiile). ◊ Cutie de r. = cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunetele. ♦ Creștere puternică, în anumite condiții, a secțiunii eficace a unor reacții nucleare; prin analogii matematice, această r. poate fi interpretată ca fiind o particulă elementară cu viață foarte scurtă. 2. (CHIM.) Teorie conform căreia starea electronică reală a moleculei rezultă prin suprapunerea diferitelor stări electronice probabile ale moleculei respective (structuri limită). Funcția de undă globală a moleculei se obține prin combinarea liniară a funcțiilor de undă ale structurilor limită. ◊ R. magnetică nucleară (RMN) = modificarea orientării anumitor nuclee atomice plasate în câmp magnetic static, atunci când sunt supuse acțiunii unui alt doilea câmp electromagnetic oscilator. Principalele aplicații practice sunt spectroscopia RMN, folosită pentru efectuarea de analize chimice și biochimice de mare finețe (ex. în controlul calității produselor în industria farmaceutică) și imageria prin RMN, folosită în medicină pentru obținerea de imagini de foarte bună calitate (îndeosebi în vederea localizării tumorilor sau leziunilor de la nivelul sistemului nervos).

Intrare: rezonant
rezonant adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rezonant
  • rezonantul
  • rezonantu‑
  • rezonantă
  • rezonanta
plural
  • rezonanți
  • rezonanții
  • rezonante
  • rezonantele
genitiv-dativ singular
  • rezonant
  • rezonantului
  • rezonante
  • rezonantei
plural
  • rezonanți
  • rezonanților
  • rezonante
  • rezonantelor
vocativ singular
plural
Intrare: rezonanță
rezonanță substantiv feminin
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rezonanță
  • rezonanța
plural
  • rezonanțe
  • rezonanțele
genitiv-dativ singular
  • rezonanțe
  • rezonanței
plural
  • rezonanțe
  • rezonanțelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rezonant, rezonantăadjectiv

  • 1. (Despre corpuri sau sisteme fizice) Capabil să intre în rezonanță. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

rezonanță, rezonanțesubstantiv feminin

  • 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor încăperi de a intensifica și a prelungi sunetele. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: răsunet
    • format_quote Acesta de la Ateneu, e drept, mai are în favoarea sa și rezonanța excelentă a emiciclului. CARAGIALE, N. F. 108. DLRLC
    • format_quote Acel minunat cor de vînători... se pierde apoi cu vuiet armonios, prin tainica rezonanță a codrilor de brazi. ODOBESCU, S. III 93. DLRLC
    • format_quote figurat Fiecare sentiment, fiecare stare nouă sufletească trezește un fel de rezonanțe nebănuite în versurile acestui genial copil al durerii [Eminescu]. SADOVEANU, O. VI 466. DLRLC
    • format_quote figurat Fiece amănunt, oricît de neînsemnat, avea o rezonanță vie pentru întreaga lui fire. REBREANU, R. I 32. DLRLC
    • format_quote figurat Deși intriga nu e lipsită de peripeții, deși analiza e minuțioasă și subtilă, această nuvelă-roman, prin subiect și prin atmosfera de melancolie, are rezonanța unui poem. IBRĂILEANU, S. 92. DLRLC
  • 2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic când asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală ori apropiată cu frecvența proprie vibrației corpului sau a sistemului. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • 2.1. Cutie de rezonanță = cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunetele. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. medicină Tulburare de gândire la schizofrenici, caracterizată prin înlocuirea legăturilor de fond ale acțiunilor prin relații verbale, de obicei făcute după asonanță, rimă sau localizare în timp sau spațiu. DEX '09 DEX '98
  • 4. Creștere puternică a secțiunii eficace a unei reacții nucleare pentru anumite valori ale energiei particulei-proiectil. DN
  • 5. Teoria rezonanței = concepție reprezentând o dezvoltare a teoriei mezomeriei, care stabilește, cu ajutorul unor metode ale mecanicii cuantice, structura particulelor chimice. DN
  • 6. Ecou, rezultat, răspuns. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.