sonoritate [At: ANTONESCU, D. / Pl: ~tăți / E: fr sonorité] 1 Emitere de sunete. 2 Însușirea de a fi constituit din sunete. 3 Sunet produs de ceva 4 Sunet caracteristic al unor instrumente muzicale. 5 (Pex) Sunet caracteristic al unor partituri. 6 Intensitate, tonalitate, armonie etc. a sunetului pe care instrumentele îl pot produce Si: răsunet, rezonanță, ton². 7 Intensitate a vocii, a unor sunete, zgomote etc. 8 (Pex) Timbru plăcut armonios al vocii, al unor sunete, zgomote etc. 9 Calitate a limbii, a stilului etc. de a impresiona prin îmbinări armonioase Si: armonie¹ (9), melodie, muzicalitate. 10 Proprietate a unui loc de a propaga și amplifica sunetele Si: rezonanță. 11 Calitate acustică a unui edificiu Si: rezonanță. 12 (Lin) Calitatea unui sunet de a fi rostit cu vibrarea coardelor vocale Si: fonie¹ (2). 13-14 Însușirea unor nume, titluri etc. de a fi sonore (24-25).

SONORITATE, sonorități, s. f. 1. Faptul de a fi sonor. Capacitatea sunetelor de a diferenția sensul cuvintelor este condiționată de formarea și sonoritatea lor. MACREA, F. 28. ♦ Muzicalitate. Începu să citească... un șir lung de strofe de o sonoritate și de un efect ritmic fermecător. VLAHUȚĂ, O. A. II 99. [Dan] își da seama... de sonoritatea și modulațiile glasului. id. ib. III 64. ♦ (Mai ales la pl.) Sunet (caracteristic). Muzicanții cîntau, cu sonorități adînci, romanțe ungurești. VORNIC, P. 145. Uneori se apropia de linia dunelor de nisip, ca să asculte, în adierea vîntului, sonorități de orgă vibrînd în depărtare. BART, E. 316. 2. Proprietatea unor corpuri de a propaga și a amplifica sunetele; rezonanță. O veche vioară, a cărei binefăcătoare sonoritate... ne mîngîie sufletul. CARAGIALE, N. F. 16.

SONORITATE s.f. 1. Însușirea de a fi sonor; timbru cald și plin. ♦ Muzicalitate. ♦ Sunet caracteristic, nuanță. 2. Calitatea unor corpuri de a propaga și de a amplifica sunetele; rezonanță. [Cf. fr. sonorité, lat. sonoritas].

SONORITATE s. f. 1. însușirea de a fi sonor; timbru cald și plin. ◊ muzicalitate. ◊ sunet caracteristic, nuanță. 2. calitatea unor corpuri de a propaga și amplifica sunetele; rezonanță. (< fr. sonorité, lat. sonoritas)

SONORITATE ~ăți f. Caracter sonor. /<fr. sonorité

sonoritate f. 1. însușirea lucrurilor sonore; 2. proprietatea ce au unele corpuri de a întări sunetele repercutându-le.

*sonoritate f. (lat. sonóritas, -átis). Calitatea de a fi sonor.

sonoritate s. f., g.-d. art. sonorității; pl. sonorități

sonoritate s. f., g.-d. art. sonorității; pl. sonorități

sonoritate s. f., g.-d. art. sonorității; pl. sonorități

SONORITATE s. 1. (FON.) fonie. (~ sunetelor vorbirii.) 2. v. armonie. 3. v. rezonanță.

SONORITATE s. 1. (FON.) fonie. (~ a sunetelor vorbirii.) 2. armonie, melodie, muzicalitate. (~ interioară a versului.) 3. răsunet, rezonanță, timbru, ton. (~ unui flaut.)