2 intrări

Articole pe această temă:

25 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REVOLTÁ, revólt, vb. I. 1. Refl. A fi cuprins de revoltă, de indignare; a se indigna. 2. Refl. și tranz. A (se) răscula, a (se) răzvrăti. – Din fr. révolter.

REVOLTÁ, revólt, vb. I. 1. Refl. A fi cuprins de revoltă, de indignare; a se indigna. 2. Refl. și tranz. A (se) răscula, a (se) răzvrăti. – Din fr. révolter.

revolta [At: AR (1830), 20/2 / V: (înv) ~ti / Pzi: revolt, (înv) ~tez, 3 și (înv) revoaltă / E: fr révolter] 1-2 vtr A se răzvrăti (4-5). 3-4 vrt A fi sau a face să fie cuprins de revoltă (1-2) Si: a (se) indigna.

REVOLTÁ, revólt, vb. I. Refl. 1. A fi cuprins de revoltă (2); a se indigna. Croiți un univers de sisteme rigide, la care ați vrea să se supună natura și cînd natura nu se supune, vă mirați, vă lamentați și vă revoltați. C. PETRESCU, Î. II 88. Din toate privilegiile Moldaviei, ale relegei rămăseseră încă neatinse și intriga voia a lovi și în aceste! însă duhurile se revoltară. NEGRUZZI, S. I 242. 2. A se răscula, a se răzvrăti. La 1564, oștirea streină se măcelări mai toată de hatmanul Tomșa și Ilie Tomoran, cînd aceștia se revoltară asupra lui Despot-vodă. BĂLCESCU, O. I 119.

REVOLTÁ vb. I. 1. refl. A fi cuprins de revoltă, de indignare. 2. refl., tr. A (se) răscula, a (se) răzvrăti. [P.i. revólt. / < fr. révolter, cf. it. rivoltare].

REVOLTÁ vb. I. refl. a fi cuprins de revoltă, de indignare. II. refl., tr. a (se) răscula, a (se) răzvrăti. (< fr. révolter)

A SE REVOLTÁ mă revólt intranz. 1) A fi cuprins de revoltă; a-și manifesta revolta; a se indigna. 2) A face revoltă; a se răzvrăti; a se răscula /<fr. révolter

revoltà v. 1. a împinge la revoltă; 2. fig. a provoca indignare: perfidia ne revoltă.

REVÓLTĂ, revolte, s. f. 1. Sentiment de mânie provocat de o nedreptate sau de o acțiune nedemnă; indignare. 2. Răscoală spontană, neorganizată; răzvrătire, rebeliune. – Din fr. révolte.

REVÓLTĂ, revolte, s. f. 1. Sentiment de mânie provocat de o nedreptate sau de o acțiune nedemnă; indignare. 2. Răscoală spontană, neorganizată; răzvrătire, rebeliune. – Din fr. révolte.

revoltă sf [At: AR (1829), 125/21 / V: (reg) răv~, riv~ / Pl: ~te, (înv) ~oalte / E: fr révolte] 1 Răscoală spontană, neorganizată, împotriva conducerii, a autorității de stat Si: răscoală (1), răzvrătire, rebeliune, (îvp) rebelie, (pop) revoluție (3), (înv) rocoșenie, rocoșitură, zurba, (înv) răcoșit1. 2 Sentiment de mânie amestecată cu amărăciune, provocat de o faptă sau de o întâmplare nedemnă sau nejustă Si: indignare.

REVÓLTĂ, revolte, s. f. 1. Sentiment de mînie amestecată cu amărăciune, provocat de o faptă sau o întîmplare socotită nedemnă sau injustă; indignare. Clocotea de revoltă că bătălia în care au pierit peste două mii de oameni... nici măcar n-a fost pomenită în comunicatele de război. REBREANU, P. S. 113. În pieptul tău coboară Revolta caldă, ca un val. TOPÎRCEANU, B. 67. Se înțelege că e o groaznică imoralitate tortura și osîndirea nedreaptă a lui Ion, și autorul ne sugerează revolta morală contra acestei cruzimi. GHEREA, ST. CR. II 277. 2. Răscoală spontană, neorganizată împotriva samavolniciei autorității de stat, a conducerii; răzvrătire, rebeliune. Dintre registre n-a izbucnit niciodată flacăra revoltei. BOGZA, A. Î. 112. Un ofițer din artileria turcă ar fi trimes aici, ca pedeapsă pentru că luase parte la o revoltă din Stambul. BART, S. M. 23. Îndată după vestita biruință a lui Matei-vodă la Finta, în 17 mai 1653, revolta izbucni. BĂLCESCU, O. I 20.

REVÓLTĂ s.f. 1. Indignare. 2. Răscoală spontană, neorganizată; răzvrătire. [< fr. révolte].

REVÓLTĂ s. f. 1. indignare. 2. răscoală spontană, neorganizată; răzvrătire. (< fr. révolte)

REVÓLTĂ ~e f. 1) Sentiment de mândrie, provocat de o nedreptate; indignare. 2) Acțiune violentă împotriva unei nedreptăți; acțiune rebelă; răzvrătire; rebeliune; răscoală. /<fr. révolte

revoltă f. ridicarea supușilor în contra suveranului, a inferiorilor în contra unui superior.

*revólt, a v. intr. (fr. révolter, d. it. ri-voltare. V. dez-volt). Răscol, răzvrătesc, rîdic contra. Fig. Indignez: vorba asta l-a revoltat.

*revóltă f., pl. e (fr. révolte, it. rivolta). Răscoală, răzvrătire, rebeliune, insurecțiune, revoluțiune, rîdicare contra superiorilor.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

revoltá (a ~) vb., ind. prez. 3 revóltă

revoltá vb., ind. prez. 1 sg. revólt, 3 sg. și pl. revóltă; conj. prez. 3 sg. și pl. revólte

revóltă s. f., g.-d. art. revóltei; pl. revólte

revóltă s. f., g.-d. art. revóltei; pl. revólte

arată toate definițiile

Intrare: revolta
verb (VT3)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • revolta
  • revoltare
  • revoltat
  • revoltatu‑
  • revoltând
  • revoltându‑
singular plural
  • revoltă
  • revoltați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • revolt
(să)
  • revolt
  • revoltam
  • revoltai
  • revoltasem
a II-a (tu)
  • revolți
(să)
  • revolți
  • revoltai
  • revoltași
  • revoltaseși
a III-a (el, ea)
  • revoltă
(să)
  • revolte
  • revolta
  • revoltă
  • revoltase
plural I (noi)
  • revoltăm
(să)
  • revoltăm
  • revoltam
  • revoltarăm
  • revoltaserăm
  • revoltasem
a II-a (voi)
  • revoltați
(să)
  • revoltați
  • revoltați
  • revoltarăți
  • revoltaserăți
  • revoltaseți
a III-a (ei, ele)
  • revoltă
(să)
  • revolte
  • revoltau
  • revolta
  • revoltaseră
Intrare: revoltă
substantiv feminin (F1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • revoltă
  • revolta
plural
  • revolte
  • revoltele
genitiv-dativ singular
  • revolte
  • revoltei
plural
  • revolte
  • revoltelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)