3 intrări

15 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

reproșare sf [At: MDA ms / Pl: ări / E: reproșa] Imputare.

REPROȘÁ, reproșez, vb. I. Tranz. A-și face sau a-i face cuiva reproșuri. – Din fr. reprocher.

reproșa vit [At: ALEXANDRESCU, O. I, 312 / Pzi: ez / E: fr reprocher] 1-2 A-și face (sau a-i face cuiva) imputări, mustrări, reproșuri Si: a(-și) imputa.

REPROȘÁ, reproșez, vb. I. Tranz. A mustra, a învinui, a(-și) face reproșuri, a(-și) imputa. – Din fr. reprocher.

REPROȘÁ, reproșez, vb. I. Tranz. A-și face (sau a-i face cuiva) imputări, mustrări, reproșuri. Îmi reproșam neîncrederea și neliniștea de altădată. CAMIL PETRESCU, U. N. 205. Calitățile noastre cele mai lăudate Ne sînt ades în lume drept crime reproșate. ALEXANDRESCU, M. 377. ◊ (Cu pronumele în dativ) În «Cîntecul fusului», fata își cîntă și plînge durerea, dar n-are nimic să-și reproșeze. GHEREA, ST. CR. III 271.

REPROȘÁ vb. I. tr. A învinui; a aduce cuiva imputări, reproșuri. [P.i. 3,6 -șează, ger. -șând. / < fr. reprocher].

REPROȘÁ vb. tr. a aduce cuiva reproșuri. (< fr. reprocher)

A REPROȘÁ ~éz tranz. (acțiuni sau fapte reprobabile) A atribui ca reproș; a imputa. /<fr. reprocher

*reproșéz v. tr. (fr. reprocher, d. lat. pop. *repropiare, a apropia, d. prope, aproape). Fac reproșurĭ, imputez, mustru; a reproșa cuĭva o greșală.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

reproșá (a ~) (re-pro-) vb., ind. prez. 3 reproșeáză, 1 pl. reproșắm; conj. prez. 3 să reproșéze; ger. reproșấnd

reproșá vb. (sil. -pro-), ind. prez. 1 sg. reproșéz, 3 sg. și pl. reproșeáză, 1 pl. reproșăm; conj. prez. 3 sg. și pl. reproșéze; ger. reproșând

reproșa (ind. prez. 3 sg. și pl. reproșează, 1 pl. reproșăm, ger. reproșînd)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

REPROȘÁ vb. 1. a imputa, (prin Mold.) a(-i) bănui, (înv.) a prihăni. (A ~ ceva cuiva.) 2. v. obiecta.

REPROȘA vb. 1. a imputa, (prin Mold.) a(-i) bănui, (înv.) a prihăni. (A ~ ceva cuiva.) 2. a obiecta, a spune, a zice, (înv.) a prici, a remonstra. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

Intrare: reproșare
reproșare
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: reproșa
  • silabație: -pro- info
verb (VT202)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • reproșa
  • reproșare
  • reproșat
  • reproșatu‑
  • reproșând
  • reproșându‑
singular plural
  • reproșea
  • reproșați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • reproșez
(să)
  • reproșez
  • reproșam
  • reproșai
  • reproșasem
a II-a (tu)
  • reproșezi
(să)
  • reproșezi
  • reproșai
  • reproșași
  • reproșaseși
a III-a (el, ea)
  • reproșea
(să)
  • reproșeze
  • reproșa
  • reproșă
  • reproșase
plural I (noi)
  • reproșăm
(să)
  • reproșăm
  • reproșam
  • reproșarăm
  • reproșaserăm
  • reproșasem
a II-a (voi)
  • reproșați
(să)
  • reproșați
  • reproșați
  • reproșarăți
  • reproșaserăți
  • reproșaseți
a III-a (ei, ele)
  • reproșea
(să)
  • reproșeze
  • reproșau
  • reproșa
  • reproșaseră
Intrare: reproșat
reproșat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reproșat
  • reproșatul
  • reproșatu‑
  • reproșa
  • reproșata
plural
  • reproșați
  • reproșații
  • reproșate
  • reproșatele
genitiv-dativ singular
  • reproșat
  • reproșatului
  • reproșate
  • reproșatei
plural
  • reproșați
  • reproșaților
  • reproșate
  • reproșatelor
vocativ singular
plural
reproșare infinitiv lung
infinitiv lung (IL113)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reproșare
  • reproșarea
plural
  • reproșări
  • reproșările
genitiv-dativ singular
  • reproșări
  • reproșării
plural
  • reproșări
  • reproșărilor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)