2 intrări

20 de definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RENEGÁRE, renegări, s. f. Faptul de a renega.V. renega.

RENEGÁRE, renegări, s. f. Faptul de a renega.V. renega.

renegare sf [At: DDRF / Pl: ~gări / E: renega] Tăgăduire.

RENEGÁRE, renegări, s. f. Faptul de a renega.

RENEGÁRE s.f. Faptul de a renega. [< renega].

RENEGÁ, renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a contesta ceva, a dezminți; a se lepăda de cineva sau de ceva, a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. – Din lat. renegare. Cf. fr. renier.

RENEGÁ, renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega, a contesta ceva, a dezminți; a se lepăda de cineva sau de ceva, a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. – Din lat. renegare. Cf. fr. renier.

renega vt [At: KOGĂLNICEANU, S. A. 98 / Pzi: reneg / E: drr renegat cf lat renegare] 1 A nu recunoaște pe cineva sau ceva ca fiind al său Si: a nega, a tăgădui, a abjura, a repudia (1). 2 A se lepăda de cineva sau de ceva Si: a nega, a tăgădui, a retracta (3), a abjura, a repudia (2).

RENEGÁ, renég, vb. I. Tranz. A tăgădui, a nega; a se lepăda (de cineva sau de ceva), a nu recunoaște ca fiind al său, a abjura. Fata asta care zice că e sora mea și pe care o reneg... SEBASTIAN, T. 358. Avea atîta încredere în propria-i experiență și cunoaștere a oamenilor, că s-ar fi considerat înjosit dacă tocmai în zilele grele și-ar fi renegat mijloacele sale. REBREANU, R. II 14. O nație însă nu poate decît prin o amenințare de mare și cumplită pedeapsă a-și renega trecutul. KOGĂLNICEANU, S. A. 98.

RENEGÁ vb. I. tr. A nega, a tăgădui; a se lepăda, a abjura (ceva sau pe cineva). [P.i. renég. / < lat. renegare, cf. fr. renier].

RENEGÁ vb. tr. a se lepăda de cineva sau ceva, a abjura; a nega, a tăgădui. (< lat. renegare)

A RENEGÁ renég tranz. 1) (doctrine, idei etc.) A nu (mai) recunoaște ca fiind al său; a renunța de a mai împărtăși. 2) (rude, prieteni, patrie etc.) A declara străin (negând orice relație). /Din renegat

renegà v. 1. a se face că nu cunoaște: Sân-Petru renegă pe Mântuitor; 2. a abjura: a renega o credință, a renega un partid.

*renég, a v. tr. (re- și neg; fr. renier, it. rinegare). Declar că nu cunosc, deși cunosc: sfîntu Petru l-a renegat pe Hristos. Mă las, mă lepăd de o credință, de o opiniune: Enric al patrulea al Franciiĭ a renegat protestantizmu.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

renegáre s. f., g.-d. art. renegắrii; pl. renegắri

renegá (a ~) vb., ind. prez. 3 reneágă

renegá vb., ind. prez. 1 sg. renég, 3 sg. și pl. reneágă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RENEGÁRE s. 1. v. contestare. 2. v. abjurare. 3. v. repudiere.

RENEGARE s. 1. contestare, dezmințire, negare, negație, tăgadă, tăgăduială, tăgăduire, (înv.) tagă, tăgăduință. (~ celor afirmate de cineva.) 2. abjurare, lepădare. (~ a unei credințe.) 3. repudiere, respingere. (~ soției.)

RENEGÁ vb. 1. v. contesta. 2. v. abjura. 3. v. repudia.

RENEGA vb. 1. a contesta, a dezminți, a nega, a tăgădui, (înv.) a protesta. (A ~ adevărul celor afirmate de cineva.) 2. a abjura, a se lepăda. (A ~ o credință, o convingere.) 3. a repudia, a respinge. (A-și ~ soția.)

Intrare: renegare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • renegare
  • renegarea
plural
  • renegări
  • renegările
genitiv-dativ singular
  • renegări
  • renegării
plural
  • renegări
  • renegărilor
vocativ singular
plural
Intrare: renega
verb (VT78)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • renega
  • renegare
  • renegat
  • renegatu‑
  • renegând
  • renegându‑
singular plural
  • renea
  • renegați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • reneg
(să)
  • reneg
  • renegam
  • renegai
  • renegasem
a II-a (tu)
  • renegi
(să)
  • renegi
  • renegai
  • renegași
  • renegaseși
a III-a (el, ea)
  • renea
(să)
  • renege
  • renega
  • renegă
  • renegase
plural I (noi)
  • renegăm
(să)
  • renegăm
  • renegam
  • renegarăm
  • renegaserăm
  • renegasem
a II-a (voi)
  • renegați
(să)
  • renegați
  • renegați
  • renegarăți
  • renegaserăți
  • renegaseți
a III-a (ei, ele)
  • renea
(să)
  • renege
  • renegau
  • renega
  • renegaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

renegare

  • 1. Faptul de a renega.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN

etimologie:

  • vezi renega
    surse: DEX '09 DEX '98 DN

renega

  • 1. A tăgădui, a nega, a contesta ceva; a se lepăda de cineva sau de ceva, a nu recunoaște ca fiind al său.
    exemple
    • Fata asta care zice că e sora mea și pe care o reneg... SEBASTIAN, T. 358.
      surse: DLRLC
    • Avea atîta încredere în propria-i experiență și cunoaștere a oamenilor, că s-ar fi considerat înjosit dacă tocmai în zilele grele și-ar fi renegat mijloacele sale. REBREANU, R. II 14.
      surse: DLRLC
    • O nație însă nu poate decît prin o amenințare de mare și cumplită pedeapsă a-și renega trecutul. KOGĂLNICEANU, S. A. 98.
      surse: DLRLC

etimologie: