2 intrări

18 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REGÉNT, -Ă, regenți, -te, s. m. și f. Persoană care guvernează provizoriu o monarhie, ținând locul monarhului în timpul unei regențe. – Din fr. regent, lat. regens, -ntis.

REGÉNT, -Ă, regenți, -te, s. m. și f. Persoană care guvernează provizoriu o monarhie, ținând locul monarhului în timpul unei regențe. – Din fr. regent, lat. regens, -ntis.

REGÉNT, -Ă, regenți, -te, s. m. și f. Persoană care guvernează provizoriu o monarhie, ținînd locul monarhului în timpul unei regențe. Prințesa Anna... fu declarată regentă. NEGRUZZI, S. II 145.

REGÉNT, -Ă adj. Care deține o regență; referitor la regență. ◊ Propoziție regentă (și s.f.) = propoziție (principală sau secundară) căreia îi este subordonată o altă propoziție; propoziție supraordonată. [Cf. fr. régent].

REGÉNT, -Ă s.m. și f. Persoană care guvernează cu titlu provizoriu un stat monarhic în timpul minorității sau al absenței regelui. [Cf. fr. régent, it. reggente].

REGÉNT2, - s. m. regénță

REGÉNT, -Ă I. s. m. f. (cel) care guvernează cu titlu provizoriu un stat monarhic, ținând locul regelui în timpul unei regențe (1). II. adj. (despre propoziții; și s. f.) căreia i se subordonează una sau mai multe propoziții; supraordonată. ◊ (despre părți ale propoziției supraordonate) de care depinde o subordonată. (< fr. régent, lat. regens, germ. Regent)

REGÉNT2 ~ți m. Conducător provizoriu al unei monarhii (în timpul unei regențe). /<fr. régent, lat. regens, ~entis

REGÉNT1 ~tă (~ți, ~te) 1) (despre persoane) Care ține de regență; propriu regenței. 2): (Propoziție) ~tă propoziție de care depind una sau mai multe propoziții subordonate. /<fr. régent, lat. regens, ~entis

regent m. 1. cel ce guvernă Statul în timpul minorității sau în absența Suveranului; 2. (termen calendaristic) planetă dominantă: regentul anului.

*regént, -ă adj. și s. (lat. régens, -éntis, part. d. régere, a domni. V. co- și di-rigent). Șefu guvernuluĭ în timpu minoritățiĭ, absențeĭ saŭ boaleĭ unuĭ suveran: regina regentă, regentu. În istoria Franciiĭ, titlu dat luĭ Filip de la Orléans, regent de la 1715-1723, în timpu minoritățiĭ luĭ Ludovic XV. S. n., pl. e. Un diamant celebru (136 de carate) al coroneĭ Franciiĭ, cumpărat la 1717 de Filip de la Orléans. Regent al Bănciĭ Franciiĭ, unu din ceĭ 15 membri aĭ consilĭuluĭ general al eĭ. Regentu anuluĭ, în calendar, planeta dominantă.

căpitán-regént s. m. Conducător al Ducatului San Marino ◊ „În San Marino a avut loc duminică ceremonia depunerii jurământului de către noii căpitani-regenți [...]” Sc. 3 IV 84 p. 6 //din căpitan + regent//


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

regént adj. m., s. m., pl. regénți; adj. f., s. f. regéntă, pl. regénte

regént s. m., adj. m., pl. regénți; f. sg. regéntă, pl. regénte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

REGÉNT s. (înv.) caimacam, vechil, locotenent domnesc.

REGENT s. (POLITICĂ) (înv.) caimacam, vechil, locotenent domnesc.


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

REGÉNT, -Ă adj. (cf. fr. régent): în sintagmele coordonată regentă, cuvânt regent, interjecție regentă, principală regentă, propoziție regentă, secundară regentă și subordonată regentă (v.).

REGÉNT (SUPRAORDONÁT) s. n. (< adj. regent, -ă, cf. fr. régent, it. reggente, lat. regens, -tis): cuvânt sau parte de vorbire de care depinde o parte secundară de propoziție (un atribut, un complement sau un element predicativ suplimentar) sau o propoziție subordonată. După natura părții de vorbire se poate vorbi de un r. substantival (de care depind un atribut sau o subordonată atributivă, un element predicativ suplimentar sau o subordonată predicativă suplimentară), de un r. adjectival (de care depinde un complement sau o subordonată completivă), de un r. pronominal (de care depind un atribut sau o subordonată atributivă, un element predicativ suplimentar sau o subordonată predicativă suplimentară), de un r. numeral (de care depinde un atribut sau o subordonată atributivă), de un r. verbal (de care depind un complement sau o subordonată completivă, un element predicativ suplimentar sau o subordonată predicativă suplimentară), de un r. adverbial (de care depinde un complement sau o subordonată completivă), și de un r. interjecțional (de care depind un complement sau o subordonată completivă, un element predicativ suplimentar sau o subordonată predicativă suplimentară).


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

REGÉNT, -Ă (< fr., lat., germ.) s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care guvernează o monarhie în timpul minoratului, al bolii sau al absenței suveranului; funcțiile regentului sunt exercitate uneori de către un consiliu de regență. 2. Adj. (LINGV.; despre propoziții sau părți de vorbire; și subst.) Căreia îi este subordonată una sau mai multe propoziții sau o parte de propoziție. 3. Diamant celebru de 137 carate montat în Coroana franceză. De origine indiană a fost cumpărat, în 1717, de regentul Philippe II d’Orleans.

Intrare: regent (adj.)
regent adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • regent
  • regentul
  • regentu‑
  • regentă
  • regenta
plural
  • regenți
  • regenții
  • regente
  • regentele
genitiv-dativ singular
  • regent
  • regentului
  • regente
  • regentei
plural
  • regenți
  • regenților
  • regente
  • regentelor
vocativ singular
plural
Intrare: regent (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • regent
  • regentul
  • regentu‑
plural
  • regenți
  • regenții
genitiv-dativ singular
  • regent
  • regentului
plural
  • regenți
  • regenților
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)