REFRACȚIE, refracții, s. f. (Fiz.) Fenomen de abatere a direcției de propagare a unei unde, a unei radiații sau a unui corpuscul, când aceștia întâlnesc suprafața de separație a două medii diferite. ◊ Indice de refracție = număr care caracterizează fenomenul de refracție a unei radiații luminoase sau a unei unde, egal cu raportul dintre viteza de propagare a acelei radiații sau a acelor unde în mediul din care provin și viteza lor de propagare în mediul în care pătrund. Refracție astronomică = deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorată refracției sale în atmosfera terestră. [Var.: refracțiune s. f.] – Din fr. réfraction, lat. refractio, -onis.

refracție sf [At: GENILIE, G. 102/22 / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr réfraction, ger Refraktion] 1 Fenomen de modificare a direcției de propagare a unei unde, a unei radiații sau a unui corpuscul rapid atunci când traversează suprafața de separare a două medii diferite. 2 (Îs) Indice de ~ Mărime ce caracterizează fenomenul de refracție (1), egală cu raportul dintre viteza undelor sau radiațiilor în mediul din care acestea vin și viteza lor de propagare în mediul în care pătrund. 3 (Îs) ~ astronomică Deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorită refracției (1) sale în atmosfera terestră.

REFRACȚIE, refracții, s. f. (Fiz.) Fenomen de abatere a direcției de propagare a unei unde, a unei radiații sau a unui corpuscul, când aceștia întâlnesc suprafața de separație a două medii diferite. ◊ Indice de refracție = număr care caracterizează fenomenul de refracție a unei radiații luminoase sau a unei unde, egal cu raportul dintre viteza de propagare a acelei radiații sau a acelor unde în mediul din care provin și viteza lor de propagare în mediul în care pătrund. Refracție astronomică = deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorită refracției sale în atmosfera terestră. [Var.: refracțiune s. f.] – Din fr. réfraction, lat. refractio, -onis.

REFRACȚIE, refracții, s. f. (Fiz.) Fenomenul de schimbare a direcției de propagare a unei unde, în special a unei raze luminoase, sonore sau electromagnetice, cînd aceasta întîlnește suprafața de separație dintre două medii diferite, trecînd dintr-un mediu în altul. Refracția luminii în structura pietrei s-a mutat și un alt tablou, cu efecte picturale, se formează. RALEA, O. 86. ◊ Indice de refracție = număr care caracterizează fenomenul de refracție a unei radiații luminoase sau a unor unde, egal cu raportul dintre viteza de propagare a acelei radiații sau a acelor unde în mediul din care provin și viteza lor de propagare în mediul în care pătrund.

REFRACȚIE s.f. Fenomenul de deviere a unei raze luminoase ori sonore sau a unei unde electromagnetice care străbate medii transparente (de densități) diferite. ♦ Indice de refracție = număr care reprezintă cîtul dintre viteza unei radiații electromagnetice în vid și viteza ei în mediul respectiv din care provine. [Gen. -iei, var. refracțiune s.f. / cf. fr. réfraction, germ. Refraktion].

REFRACȚIE s. f. deviere a unui fascicul de radiații luminoase, sonore sau a unei unde electromagnetice care străbate medii transparente (de densități) diferite. ♦ ~ astronomică = deviere a razei de lumină a unui astru de la direcția rectilinie, datorită refracției sale în atmosfera terestră; indice de ~ = număr, câtul dintre viteza unei radiații electromagnetice în vid și viteza ei în mediul din care provine. (< fr. réfraction, lat. refractio)

REFRACȚIE ~i f. fiz. Fenomen de schimbare a direcției de propagare a unor raze sau unde la traversarea suprafeței de separare a două medii. [G.-D. refracției] /<fr. réfraction, lat. refractio, ~onis

refracțiune sf vz refracție

REFRACȚIUNE s.f. v. refracție.

refracți(un)e f. schimbare de direcțiune ce încearcă o rază de lumină trecând dintr’un mediu într’altul.

*refracțiúne f. (lat. refractio, -ónis. V. fracțiune). Fiz. Frîngerea uneĭ raze luminoase cînd trece pin apă, pintr’o prizmă transparentă ș. a. – Legile refracțiuniĭ sînt: 1. raza incidentă, raza refractată și normală îs pe aceșașĭ plan; 2. raportu între sinu unghĭuluĭ de incidență și sinu unghĭuluĭ de refracțiune e constant p. doŭă mediĭ bine definite. Acest raport constant se numește indice de refracțiune. – Și -ácție (rus. refrákctĭa).

refracție (fenomen fizic) (desp. re-frac-ți-e) s. f., art. refracția (desp. -ți-a), g.-d. art. refracției; pl. refracții, art. refracțiile (desp. -ți-i-)

refracție (fenomen fizic) (re-frac-ți-e) s. f., art. refracția (-ți-a), g.-d. art. refracției; pl. refracții, art. refracțiile (-ți-i-)

refracție s. f. (sil. -frac-ți-e), art. refracția (sil. -ți-a), g.-d. art. refracției; pl. refracții, art. refracțiile (sil. -ți-i-)

refracție

retracție (desp. re-trac-ți-e) s. f., art. retracția (desp. -ți-a), g.-d. art. retracției; pl. retracții, art. retracțiile (desp. -ți-i-)

REFRACȚIE s. (FIZ.) răsfrângere. (~ luminii printr-un diamant.)

REFRACȚIE s. (FIZ.) răsfrîngere. (~ luminii printr-un diamant.)