REFERENT, -Ă, referenți, -te, s. m. și f. Specialist în cadrul unei instituții, a cărui atribuție este de a da îndrumări și informații în domeniul specialității sale; consilier. ♦ Persoană care face un referat – Din germ. Referent, lat. referens, -ntis.

referent, ~ă smf [At: CALENDARIU (1794), 19²/19 / V: (înv) ~rint / Pl: ~nți, ~e / E: ger Referent, lat referens, -ntis] 1 Specialist în cadrul unei instituții, a cărui atribuție este de a da îndrumări și informații în domeniul specialității sale Si: (înv) referendar (3). 2 Persoană care face un referat (1).

referint, ~ă smf vz referent

REFERENT, -Ă, referenți, -te, s. m. și f. Specialist în cadrul unei instituții, a cărui atribuție este de a da îndrumări și informații în domeniul specialității sale; consilier. ♦ Persoană care face un referat. – Din germ. Referent, lat. referens, -ntis.

REFERENT, -Ă, referenți, -te, s. m. și f. Specialist în cadrul unei instituții, a cărui atribuție este mai ales de a da îndrumări și informații în domeniul specialității sale. V. consilier. Ar trebui să fiu... un fel de referent. GALAN, B. I 64. ♦ Persoană care face un referat.

REFERENT, -Ă s.m. și f. Specialist al unei instituții care dă îndrumări și informații într-un anumit domeniu. ♦ Cel care face un referat. [< germ. Referent].

REFERENT¹ s. m. obiect, concept la care se referă semnul lingvistic în cadrul denotației. (< fr. référent)

REFERENT², -Ă s. m. f. 1. specialist al unei instituții care dă îndrumări și informații într-un anumit domeniu. 2. cel care face un referat. (< germ. Referent, lat. referens)

REFERENȚĂ s. f. funcție prin care un semn lingvistic se referă la un obiect extralingvistic. (< fr. référence)

REFERENT ~ți m. 1) Specialist într-o instituție, care informează și dă consultații într-un anumit domeniu. 2) Persoană care face un referat; raportor. /<germ. Referent, lat. referens, ~ntis

referență f. pl. informațiuni asupra calităților celui ce solicită un post.

*referénță f., pl. e (d. refer cu suf. -ență; fr. réference). Acțiunea de a raporta (a atribui saŭ a povesti). Pl. Informațiunĭ saŭ recomandațiunĭ despre o persoană: acest tînăr are bune referențe. Carte de referență, carte de consultat, nu de cetit ca o poveste (enciclopedie, dicționar ș. a.). V. relațiune.

referent s. m., pl. referenți

referentă s. f., g.-d. art. referentei; pl. referente

referent s. m., pl. referenți

referentă s. f., g.-d. art. referentei; pl. referente

referent s. m., pl. referenți

referentă s. f., pl. referente

referență s. f., pl. referențe

REFERENT s. (înv.) referendar.

REFERENT s. (înv.) referendar.

REFERENT s. n. (cf. fr. référent engl. referent): (în semantică) obiectul sau conceptul denotat de un cuvânt, expresie sau judecată; lucrul, noțiunea la care se face referire.