10 definiții pentru recuzație


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RECUZÁȚIE, recuzații, s. f. Recuzare. – Din fr. récusation, lat. recusatio.

RECUZÁȚIE, recuzații, s. f. Recuzare. – Din fr. récusation, lat. recusatio.

recuzație sf [At: (sec. XIX) CAT. MAN. I, 68 / V: ~iune / Pl: ~ii / E: fr recusation, lat recusatio, -onis] (Iuz) Recuzare (1).

RECUZÁȚIE s.f. Recuzare. [Gen. -iei. / cf. fr. récusation, lat. recusatio].

RECUZÁȚIE s. f. recuzare. (< fr. récusation, lat. recusatio)

recuzațiune f. Jur. acțiunea de a recuza: recuzațiunea judecătorilor de ocoale.

*recuzațiúne f. (lat. re-cusatio). Acțiunea de a recuza. – Și -áție, dar ob. -áre.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

recuzáție (-ți-e) s. f., art. recuzáția (-ți-a), g.-d. art. recuzáției; pl. recuzáții, art. recuzáțiile (-ți-i-)

recuzáție s. f. (sil. -ți-e), art. recuzáția (sil. -ți-a), g.-d. art. recuzáției; pl. recuzáții, art. recuzáțiile (sil. -ți-i-)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RECUZÁȚIE s. v. recuzare, refuzare, respingere.

recuzație s. v. RECUZARE. REFUZARE. RESPINGERE.

Intrare: recuzație
recuzație substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • recuzație
  • recuzația
plural
  • recuzații
  • recuzațiile
genitiv-dativ singular
  • recuzații
  • recuzației
plural
  • recuzații
  • recuzațiilor
vocativ singular
plural

recuzație

etimologie: