RECURENT¹, -Ă, recurenți, -te, adj. (Med.; despre boli)^[1] Care revine, care recidivează. ◊ Febră recurentă = boală infecțioasă caracterizată prin alternarea stărilor febrile cu stări nefebrile. – Din fr. récurrent.

recurant, ~ă a vz recurent² corectat(ă)

recurent², ~ă [At: KRETZULESCU, A. 385/18 / V: ~rant / Pl: ~nți, ~e / E: fr récurent] 1 a (Atm; d. artere și nervi) Care revine spre punctul de plecare. 2 a (Îs) Febră ~ă sau friguri ~e Boală infecțioasă, caracterizată prin alternarea stărilor febrile cu stări nefebrile. 3 sfa Febră recurentă (2). 4 a Care se repetă, revine.

recurent¹ smf [At: DDRF / Pl: ~nți, ~e / E: lat recurrens, -entis] (Jur) Persoană care face recurs.

recurență sf [At: DL / Pl: ~țe / E: fr récurrence] 1 Caracterul a ceea ce este recurent (1). 2 (Mat; îs) Formulă de ~ Formulă care exprimă un termen dintr-un șir în funcție de valorile unor anumiți termeni precedenți. 3 (Log; îs) Demonstrație prin ~ Demonstrație prin inducție completă.

RECURENT¹, -Ă, recurenți, -te, adj. (Med.; despre boli) Care revine, care recidivează. ◊ Febră recurentă = boală infecțioasă caracterizată prin alternarea stărilor febrile cu stări nefebrile. – Din fr. récurrent.

RECURENT², -Ă, recurenți, -te, s. m. și f. Persoană care face un recurs în justiție. – Din lat. recurrens, -ntis.

RECURENT¹, -Ă, recurenți, -te, adj. (Med.) Care revine, care recidivează. ◊ Febră recurentă = boală infecțioasă caracterizată prin alternarea stărilor febrile cu stări nefebrile.

RECURENT², -Ă, recurenți, -te, s. m. și f. (Jur.) Persoană care face (sau se judecă în) recurs.

RECURENȚĂ s. f. Revenire, reacțiune asupra sa însăși. ◊ (Logică) Demonstrație prin recurență = demonstrație prin inducție completă.

RECURENT, -Ă adj. Care revine spre locul de origine. ♦ (Despre boli) Care revine, recidivează. ◊ Febră recurentă = boală infecțioasă cu aceleași simptome cu febra tifoidă; (mat.) serie recurentă = serie al cărei fiecare termen se calculează cu ajutorul termenilor care îl precedă. [< fr. récurrent, cf. lat. recurrens < recurrere – a veni înapoi].

RECURENT, -Ă s.m. și f. (Jur.) Cel care face un recurs în justiție. [< recurs].

RECURENȚĂ s.f. Caracterul a ceea ce este recurent; repetiție, revenire. ◊ (Log.) Demonstrație prin recurență = demonstrație prin inducție completă, putînd enumera toate cazurile cuprinse în clasa despre care se conchide. [Cf. fr. récurrence].

RECURENT, -Ă I. adj. 1. care revine la punctul de pornire; palindromic. 2. (despre boli) care recidivează. ♦ febră ~ă = boală infecțioasă având aceleași simptome ca febra tifoidă. 3. (mat.) serie ~ă = serie al cărei fiecare termen se calculează cu ajutorul termenilor care îl precedă; iterativ (3). II. s. m. f. (jur.) cel care face recurs (1). (< fr. récurrent, lat. recurrens)

RECURENȚĂ s. f. 1. însușirea de a fi recurent (I); repetiție, revenire, reîntoarcere. ◊ reacție a unui fapt asupra cauzei lui, a unei idei asupra faptului la care se referă. ♦ (log.) raționament prin ~ = demonstrație prin inducție completă, putând enumera toate cazurile cuprinse în clasa despre care se conchide; (mat.) formulă de ~ = formulă care exprimă orice termen dintr-un șir, în funcție de termenii precedenți. 2. expunere a unei idei muzicale într-o succesiune riguroasă a sunetelor, de la ultimul la primul sunet. 3. fază de avansare a unui ghețar aflat într-o perioadă generală de recul (3). (< fr. récurrence)

RECURENT¹ ~tă (~ți, ~te) 1) (despre boli) Care recidivează; cu proprietatea de a reveni. 2) Care revine la punctul inițial; cu proprietatea de a reveni la poziția inițială. Nerv ~. /<fr. récurrent

RECURENȚĂ ~e f. Caracter recurent; revenire; întoarcere. Formulă de ~. /<fr. récurrence

*recurént, -ă adj. (lat. recúrrens, -curréntis, part. d. recurrere, a alerga înapoĭ. V. recurg). Anat. Care revine la punctu de plecare: nervĭ recurențĭ. Mat. Care presupune un calcul făcut asupra terminilor din apoĭ: serie recurentă. Jur. Care face recurs (Subst. Recurentu). Med. Frigurĭ recurente, un fel de frigurĭ maĭ grave de cît cele obișnuite și chiar mortale cînd omu e răŭ hrănit.

recurent adj. m., s. m., pl. recurenți; adj. f., s. f. recurentă, pl. recurente

recurență s. f., g.-d. art. recurenței; pl. recurențe

recurent adj. m., s. m., pl. recurenți; adj. f., s. f. recurentă, pl. recurente

recurență s. f., g.-d. art. recurenței; pl. recurențe

recurent (care revine) adj. m., (persoană care face recurs) s. m., pl. recurenți; f. sg. recurentă, pl. recurente

recurență s. f., g.-d. art. recurenței; pl. recurențe

recurență (lat. recurrens, de la vb. recurro; fr. récurrence), procedeu de expunere a unei idei muzicale într-o succesiune riguroasă a sunetelor ei componente, de la ultimul la primul sunet. Apărută în cadrul Școlii de la Notre-Dame (v. Ars Antiqua) ca un procedeu propriu canonului (4) (c. cancricans – lat.; c. al rovescio, c. alla riversa – it.), spre deosebire de canonul obișnuit, c. per motum rectum – lat., r. este sin., în aceste situații cu retrogradarea* (lat. c. per motum retrogradum). Aplicată, în combinație cu alte procedee, cum sunt inversarea*, augmentarea*, diminuarea*, r. a fost larg cultivată de către reprezentații școlilor neerlandeze*, prelungindu-se în Renaștere* și în baroc*; nu a fost străină nici clasicilor, găsind însă o aplicare mai intensă în muzica contemporană (ex. Hindemith, Ludus tonalis). Dacă în formele contrapunctice* este un element al imitației*, fraza* sau tema* imitată putând fi recurentă (ex. Rondo-ul la trei voci nr. 14, Ma fin est mon commencement de Machault, în care vocea (2) înaltă este, de la mijlocul piesei, r. vocii mediane; Bach, Canon a 2-a din Musikalisches Opfer), în muzica de tip omofon*, devine element (frază*) de compunere a temei – fie ea ca și tema de fugă* (ex. Beethoven, Sonata pentru pian op. 106) sau a motivului*, pentru ca în cadrul seriei* să constituie una dintre ipostazele acesteia. Unei serii recurente în plan melodic, îi poate corespunde o r. a întregului material polif.-armonic. R. a fost aplicată ritmului* de către Messiaen (procedeu prelungit apoi și asupra celorlalți parametri* muzicali – v. dodecafonie); pentru acele ritmuri care, simetrice* cu ele însele, constau, ca urmare a r., din aceleași elemente (semne), Messiaen a introdus termenul de „ritmuri non-retrogradabile”.