2 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RECUNOSCÚT, -Ă, recunoscuți, -te, adj. 1. Identificat, cunoscut. 2. Acceptat (ca bun, ca adevărat, ca valabil); mărturisit, declarat. ♦ Considerat, consacrat ca autoritate în materie; notoriu. ♦ (Despre un guvern, un stat etc.) Acceptat ca îndreptățit să-și exercite puterea și să întrețină relații diplomatice cu alte state. ♦ (Despre un copil natural) Declarat ca legitim. 3. (Despre o poziție, o formație militară etc.) Cercetat îndeaproape, cunoscut. – V. recunoaște.

RECUNOSCÚT, -Ă, recunoscuți, -te, adj. 1. Identificat, cunoscut. 2. Acceptat (ca bun, ca adevărat, ca valabil); mărturisit, declarat. ♦ Considerat, consacrat ca autoritate în materie; notoriu. ♦ (Despre un guvern, un stat etc.) Acceptat ca îndreptățit să-și exercite puterea și să întrețină relații diplomatice cu alte state. ♦ (Despre un copil natural) Declarat ca legitim. 3. (Despre o poziție, o formație militară etc.) Cercetat îndeaproape, cunoscut. – V. recunoaște.

recunoscut, ~ă a [At: MAIORESCU, CR. I, 320 / Pl: ~uți, ~e / E: recunoaște] 1 Identificat. 2 Acceptat (ca bun, ca valabil). 3 Consacrat ca autoritate în materie. 4 (D. un guvern, un stat etc.) Acceptat ca îndreptățit să-și exercite puterea și să întrețină relații diplomatice cu alte state. 5 Mărturisit. 6 (D. un copil natural) Declarat ca legitim.

RECUNOSCÚT, -Ă, recunoscuți, -te, adj. 1. Identificat, cunoscut. Răufăcătorul recunoscut și-a mărturisit fapta. 2. Admis, acceptat (ca bun, ca valabil, ca existent, ca adevărat). Adevăr recunoscut. ♦ (Despre persoane) Consacrat ca autoritate în materie. Talent poetic unanim recunoscut. ♦ Mărturisit, declarat. Vină recunoscută. ♦ (Jur.; despre un copil natural) Declarat ca legitim. ♦ (Despre un guvern, un stat etc.) Acceptat ca îndreptățit să-și exercite puterea și să întrețină relații diplomatice cu alte state. 3. (Despre o poziție, o formație militară etc.) Cercetat îndeaproape, cunoscut; care a făcut obiectul unei recunoașteri (3).

RECUNOSCÚT, -Ă adj. Cunoscut; admis, acceptat ca autoritate în materie; celebru, notoriu. ♦ Declarat, mărturisit. [< recunoaște].

RECUNOSCÚT, -Ă adj. 1. identificat, cunoscut. 2. admis, acceptat (ca valabil). ◊ considerat, consacrat ca autoritate în materie; celebru. ◊ declarat, mărturisit. (< recunoaște)

RECUNOÁȘTE, recunosc, vb. III. Tranz. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A deosebi ceva după anumite semne caracteristice. ♦ Refl. A-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice, a se regăsi în altul. 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil); a mărturisi. ♦ A considera pe cineva sau ceva merituos, valoros. ♦ A declara că acceptă sau admite tacit o anumită situație nou creată în relațiile internaționale. ♦ A declara un copil natural ca legitim. 3. (Mil.) A cerceta terenul și pozițiile inamice; a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 4. A se arăta recunoscător față de cineva sau de ceva. – Pref. re- + cunoaște (după fr. reconnaître).

recunoaște [At: HELIADE, O. I, 224 / Pzi: recunosc / E: re1- + cunoaște după fr reconnaître] 1 vt A identifica un lucru, o persoană sau unele trăsături ale acestora, cunoscute dinainte. 2 vt A identifica, după anumite particularități, ceva ce nu a fost cunoscut dinainte. 3 vt A distinge (1). 4 vt A descoperi într-o persoană, într-o imagine, într-o descriere trăsături caracteristice cuiva Si: a regăsi (4). 5 vr A-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice. 6 vt A admite (ca existent, ca bun, ca valabil, ca autentic, ca adevărat etc.). 7 vt A considera pe cineva sau ceva valoros. 8 vt (Subiectul indică un stat sau conducerea lui) A declara expres sau a admite în mod tacit existența unor situații nou create pe planul relațiilor internaționale. 9 vt A declara un copil natural ca legitim. 10 vr (Rar) A se considera (3). 11 vt A declara ceva ca fiind al său. 12 vt (Jur) A face un act de recunoaștere (8). 13 vt (Mil) A cerceta terenul și pozițiile inamice. 14 vt (Mil) A cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 15 vt (Frr) A arăta recunoștință pentru ceva.

RECUNOÁȘTE, recunósc, vb. III. Tranz. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A deosebi ceva după anumite semne caracteristice. ♦ Refl. A-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice, a se regăsi în altul. 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil); a mărturisi. ♦ A considera pe cineva sau ceva merituos, valoros. ♦ A declara că acceptă sau a admite tacit o anumită situație nou creată în relațiile internaționale. ♦ A declara un copil natural ca legitim. 3. (Mil.) A cerceta terenul și pozițiile inamice; a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 4. A se arăta recunoscător față de cineva sau de ceva. – Re1- + cunoaște (după fr. reconnaître).

RECUNOÁȘTE, recunósc, vb. III. Tranz. 1. A identifica un lucru sau o persoană pe care ai mai văzut-o sau cu care ai mai fost în contact; a cunoaște (6). Uite-l! N-a recunoscut pe Olga. REBREANU, R. I 266. O-nchide lungi genele tale Să pot recunoaște trăsurile-ți pale. EMINESCU, O. I 41. Nu mă recunoști?... Eu sînt Pepelea, care te-am scăpat de zmeu. ALECSANDRI, T. I 435. ♦ A deosebi, a distinge ceva după anumite semne caracteristice. Îl recunoscu după glas. DUMITRIU, N. 61. ♦ Refl. A-și descoperi în altcineva trăsăturile personale caracteristice, a se regăsi pe sine. El se recunoaște în fiul său. 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil, ca autentic, ca adevărat). Recunosc că vînatul își are poezia lui; dar această poezie e legată de clipă și piere cu clipa. SADOVEANU, O. A. II 229. Recunosc, iubite autorule că... ai știut... să urmezi părinteștile lui povețe. ODOBESCU, S. III 11. Aceste principii... n-au fost niciodată recunoscute în țările noastre. BĂLCESCU, O. II 14. ♦ (Diplomație) A considera un guvern sau un stat ca îndreptățit a-și exercita puterea și în situația de a avea relații diplomatice cu alte state. ♦ (Cu privire la un copil natural) A declara ca legitim. ♦ Refl. A se considera, a se socoti. Eu mă recunosc dator cu multe răspunsuri lui Ion Ghica. ALECSANDRI, S. 119. 3. A cădea de acord asupra valorii cuiva, a considera meritos, valoros, a socoti ceva valabil, de valoare; a consacra. Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrînul dascăl? EMINESCU, O. I 133. 4. A cerceta terenul pentru a-l cunoaște mai precis în vederea îndeplinirii unei misiuni de luptă. (Fig.) Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască, Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască. EMINESCU, O. I 150.

RECUNOÁȘTE vb. III. tr. 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. ♦ A considera și a arăta că (un guvern, un stat) este îndreptățit să-și exercite puterea, să existe. 2. A admite ca bun, ca adevărat; a mărturisi. 3. A cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 4. A se arăta recunoscător. [P.i. recunósc. / < re- + cunoaște, după fr. reconnaître].

RECUNOÁȘTE vb. I. tr. 1. a identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte. 2. a admite ca bun, ca adevărat; a mărturisi. 3. (jur.) a considera și a arăta că (un guvern, un stat) este îndreptățit să-și exercite puterea, să existe. 4. (mil.) a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. 5. a se arăta recunoscător. II. refl. a-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice. (după fr. reconnaître)

A SE RECUNOÁȘTE mă recunósc intranz. A-și vedea copia sau asemănarea (într-o oglindă, într-un portret etc.). /re- + a se cunoaște

A RECUNOÁȘTE recunósc tranz. 1) (persoane, obiecte) A identifica (ușor) la o nouă întâlnire. ~ locurile natale. 2) (ființe, lucruri) A deosebi de altele de același fel (după anumite semne); a cunoaște. ~ pe cineva după voce. 3) A considera ca veritabil sau ca legitim. ~ un guvern. 4) mil. (poziții ale inamicului) A cerceta pentru a culege informații. /re- + a cunoaște

recunoaște v. 1. a-și readuce aminte despre o persoană sau un lucru ce cunoaștem: l’am recunoscut îndată; 2. a distinge după vr’un semn: scriitorul mare se recunoaște după stilul său; 3. a descoperi adevărul despre ceva: s’a recunoscut inocența lui; 4. a observa de aproape: a recunoaște pozițiunile inimicului; 5. a admite ca just, a mărturisi ca adevărat: a-și recunoaște greșelile, a recunoaște o datorie; 6. a se declara tatăl sau mama unui copil; 7. a avea recunoștință pentru: recunosc acest serviciu; 8. a regăsi la altul părerile, sentimentele sale.

*recunósc, -noscút, a -noáște v. tr. (re- și cunosc, după lat. re-cognóscere și fr. reconnaître). Îmĭ aduc aminte și cunosc ĭar ceĭa ce am cunoscut odată: recunosc un amic pe care nu l-am văzut de mult, cînele recunoaște drumu (Pop. cunosc). Disting după oare-care semne: l-am recunoscut după voce (Pop. cunosc). Ajung să constat: judecătoru ĭ-a recunoscut inocența. Admit, (mărturisesc, declar) ca adevărat, ca existent, ca legitim: recunosc c’am greșit, recunosc existența luĭ Dumnezeŭ, recunosc chitanțele iscălite de mine, statele vecine aŭ recunoscut imediat independența nouluĭ stat. Arăt recunoștință (gratitudine): recunosc serviciu pe care mi l-aĭ făcut atuncĭ (Pop. cunosc). Arm. Observ (explorez de aproape locurile și pozițiunile dușmanuluĭ în ainte de luptă: ofițeru recunoscuse bine pozițiunile. Jur. Declar că eŭ i-s tată, vorbind de un copil natural: tatăl luĭ l-a recunoscut. V. refl. Constat că-mĭ seamănă: bătrînu, văzînd mila fiuluĭ, se recunoscu pe sine. Mă regăsesc: în ceata asta de șarlatanĭ, el singur nu se maĭ recunoștea.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

recunoaște (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. recunosc, 3 sg. recunoaște, imperf. 3 sg. recunoștea; ger. recunoscând; part. recunoscut

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RECUNOSCÚT adj. 1. identificat. (Hoț ~.) 2. v. fățiș. 3. v. acceptat. 4. v. consacrat.

RECUNOSCUT adj. 1. identificat. (Hoț ~.) 2. declarat, deschis, fățiș, mărturisit, vădit, (livr.) manifest. (Dușman ~ al războiului.) 3. acceptat, admis, (înv.) recept. (O opinie ~.) 4. consacrat, cunoscut, faimos, notoriu, renumit, reputat, vestit. (Un sportiv ~.)

RECUNOÁȘTE vb. 1. a cunoaște, a identifica, a ști. (Cum îl poți ~.) 2. (prin Olt.) a semui. (L-am ~ imediat pe X.) 3. v. regăsi. 4. (JUR.) a confirma, a întări, a valida. (L-a ~ în funcție.) 5. (înv.) a cunoaște. (Își ~ greșeala.) 6. v. mărturisi. 7. v. declara. 8. a accepta, a admite, a mărturisi. (Până la urmă a ~ că așa este.)

RECUNOAȘTE vb. 1. a cunoaște, a identifica, a ști. (Cum îl poți ~?) 2. (prin Olt.) a semui. (L-am ~ imediat pe X.) 3. a se regăsi. (Se ~ în fiul lui.) 4. (JUR.) a confirma, a întări, a valida. (L-a ~ în funcție.) 5. (înv.) a cunoaște. (Își ~ greșeala.) 6. a declara, a mărturisi. (Și-a ~ crima.) 7. a se declara. (Mă ~ învins.) 8. a accepta, a admite, a mărturisi. (Pînă la urmă a ~ că așa este.)

A recunoaște ≠ a nega, a tăgădui

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

S ODNOI STORONÎ, NELZEA NE SOZNATSEA, S DRUGOI STORONÎ NELZEA NE PRIZNATSEA (C OДHOЙ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE COЗHATЬCЯ, C ДPYГOИ CTOPOHЬI, HEЛЬЗЯ HE ПPИЗHATЬCЯ) (rus.) pe de o parte, nu pot să nu recunosc, pe de altă parte, trebuie să mărturisesc – Saltîkov-Șcedrin, „Pohoroni”. Caracterizarea atitudinii duplicitare și a lipsei de principii în viața publică.

WHEN A TRUE GENIUS APPEARS IN THE WORLD, YOU MAY KNOW HIM BY THIS SIGN THAT THE DUNCES ARE IN ALL CONFEDERACY AGAINST HIM (engl.) când apare un adevărat geniu în lume, poți să-l recunoști după acest semn: toți ignoranții se unesc împotriva lui – J. Swift, „Thoughts on various subjects”.

Intrare: recunoscut
recunoscut adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • recunoscut
  • recunoscutul
  • recunoscutu‑
  • recunoscu
  • recunoscuta
plural
  • recunoscuți
  • recunoscuții
  • recunoscute
  • recunoscutele
genitiv-dativ singular
  • recunoscut
  • recunoscutului
  • recunoscute
  • recunoscutei
plural
  • recunoscuți
  • recunoscuților
  • recunoscute
  • recunoscutelor
vocativ singular
plural
Intrare: recunoaște
verb (VT620)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • recunoaște
  • recunoaștere
  • recunoscut
  • recunoscutu‑
  • recunoscând
  • recunoscându‑
singular plural
  • recunoaște
  • recunoașteți
  • recunoșteți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • recunosc
(să)
  • recunosc
  • recunoșteam
  • recunoscui
  • recunoscusem
a II-a (tu)
  • recunoști
(să)
  • recunoști
  • recunoșteai
  • recunoscuși
  • recunoscuseși
a III-a (el, ea)
  • recunoaște
(să)
  • recunoască
  • recunoștea
  • recunoscu
  • recunoscuse
plural I (noi)
  • recunoaștem
(să)
  • recunoaștem
  • recunoșteam
  • recunoscurăm
  • recunoscuserăm
  • recunoscusem
a II-a (voi)
  • recunoașteți
(să)
  • recunoașteți
  • recunoșteați
  • recunoscurăți
  • recunoscuserăți
  • recunoscuseți
a III-a (ei, ele)
  • recunosc
(să)
  • recunoască
  • recunoșteau
  • recunoscu
  • recunoscuseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

recunoscut, recunoscuadjectiv

  • 1. Cunoscut, identificat. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Răufăcătorul recunoscut și-a mărturisit fapta. DLRLC
  • 2. Acceptat (ca bun, ca adevărat, ca valabil). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Adevăr recunoscut. DLRLC
    • 2.1. Considerat, consacrat ca autoritate în materie. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Talent poetic unanim recunoscut. Vină recunoscută. DLRLC
    • 2.2. (Despre un guvern, un stat etc.) Acceptat ca îndreptățit să-și exercite puterea și să întrețină relații diplomatice cu alte state. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.3. (Despre un copil natural) Declarat ca legitim. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 3. (Despre o poziție, o formație militară etc.) Cercetat îndeaproape, cunoscut. DEX '09 DEX '98 DLRLC
etimologie:
  • vezi recunoaște DEX '09 DEX '98 DN

recunoaște, recunoscverb

  • 1. A identifica un lucru, o persoană etc. cunoscute mai înainte; cunoaște. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: cunoaște
    • format_quote Uite-l! N-a recunoscut pe Olga. REBREANU, R. I 266. DLRLC
    • format_quote O-nchide lungi genele tale Să pot recunoaște trăsurile-ți pale. EMINESCU, O. I 41. DLRLC
    • format_quote Nu mă recunoști?... Eu sînt Pepelea, care te-am scăpat de zmeu. ALECSANDRI, T. I 435. DLRLC
    • 1.1. A deosebi ceva după anumite semne caracteristice. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Îl recunoscu după glas. DUMITRIU, N. 61. DLRLC
    • 1.2. reflexiv A-și descoperi în altul trăsăturile caracteristice, a se regăsi în altul. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote El se recunoaște în fiul său. DLRLC
  • 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Recunosc că vînatul își are poezia lui; dar această poezie e legată de clipă și piere cu clipa. SADOVEANU, O. A. II 229. DLRLC
    • format_quote Recunosc, iubite autorule că... ai știut... să urmezi părinteștile lui povețe. ODOBESCU, S. III 11. DLRLC
    • format_quote Aceste principii... n-au fost niciodată recunoscute în țările noastre. BĂLCESCU, O. II 14. DLRLC
    • 2.1. A considera pe cineva sau ceva merituos, valoros. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: consacra
      • format_quote Fericească-l scriitorii, toată lumea recunoască-l... Ce-o să aibă din acestea pentru el, bătrînul dascăl? EMINESCU, O. I 133. DLRLC
    • 2.2. A declara că acceptă sau admite tacit o anumită situație nou creată în relațiile internaționale. DEX '09 DLRLC DN
    • 2.3. A declara un copil natural ca legitim. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.4. reflexiv A se considera, a se socoti. DLRLC
      • format_quote Eu mă recunosc dator cu multe răspunsuri lui Ion Ghica. ALECSANDRI, S. 119. DLRLC
  • 3. (termen) militar A cerceta terenul și pozițiile inamice; a cerceta terenul pe unde urmează să meargă o unitate. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote figurat Și deasupra tuturora, oastea să și-o recunoască, Își aruncă pocitura bulbucații ochi de broască. EMINESCU, O. I 150. DLRLC
  • 4. A se arăta recunoscător față de cineva sau de ceva. DEX '09 DEX '98 DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.