-rect⁴ [At: DN³ / E: fr recte, lat rectus] Element secund de compunere savantă cu semnificația „drept”.

rect²- vz recto-

rect³- vz recti-

rect¹ sn [At: VEISA, I. 129/19 / V: (înv) -um, ~om / E: fr rectum, lm (intestinum) rectum] Ultimul segment al tubului digestiv, care se termină prin orificiul anal.

RECT s. n. (Anat.) Ultima parte a intestinului gros, care se termină prin orificiul anal.

RECT s.n. Partea ultimă a intestinului gros, la capătul căruia se află anusul. [Var. rectum s.n. / < fr., lat. rectum].

RECT¹- v. recto-.

-RECT³ Element secund de compunere savantă cu semnificația „drept”. [< fr. recte, cf. lat. rectus].

RECT²- v. recti-.

RECT¹ s. n. porțiunea terminală a intestinului gros, la capătul căruia se află anusul. (< fr., lat. rectum/intestinum/)

RECT ~uri n. Porțiune terminală a intestinului gros. /<fr. rectum, lat. rectum

recti- [At: DN³ / V: rect- / E: fr recti- cf lat rectus] Element de compunere savantă cu semnificația: 1 Drept (3). 2 În unghi drept.

recto¹- [At: DN³ / V: rect~ / E: fr recto- cf lat rectum] Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1-2 (Referitor la) rect¹.

rectom sn vz rect¹

rectum sn vz rect

RECTI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „drept”, „în unghi drept”. [Var. rect-. / < fr. recti-, cf. lat. rectus].

RECTO- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) rect”. [Var. rect-. / < fr. recto-, cf. lat. rectum].

RECTUM s.n. v. rect.

RECTI- elem. rect²(o)-.

RECTO¹- elem. rect²(o)-. ()

RECT²(O)-, -RECT/RECTI- elem. „drept”, „rect”. (< fr. rect/o/-, -recte, recti-, cf. lat. rectus)

rectum n. Anat. partea din urmă ce termină intestinul cel gros.

*réctum n. fără pl. (lat. rectum, subînț. intestinum, adică „intestinu drept”). Anat. Ultima parte a intestinuluĭ gros, care se termină la orificiu anal.

rect s. n., pl. recturi

rect s. n., pl. recturi

rect s. n., pl. recturi

rect

RECT-, v. RECTO-. □ ~algie (v. -algie), s. f., durere a anusului.

RECTI- „drept, erect”. ◊ L. rectus „drept” > fr. recti-, engl. id., germ. rekti- > rom. recti-. □ ~caul (v. caul), adj., cu tulpina dreaptă; ~corn (v. -corn), adj., (despre insecte) cu antenele drepte; ~flor (v. -flor), adj., cu flori drepte; ~rostru (v. -rostru), adj., (despre păsări) care are ciocul drept.

RECTO- „drept, rect, rectal”. ◊ L. rectum „drept, rectiliniu” > fr. recto-, engl. id., germ. rekto- > rom. recto-. □ ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie a rectului; ~cliză (v. -cliză₂), s. f., spălătură rectală; ~metru (v. -metru₁), s. n., aparat pentru determinarea lungimii țesăturilor; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a rectului în poziție normală; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie rectală; ~scop (v. -scop), s. n., endoscop special pentru examinarea cavității rectale; sin. colonoscop; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare medicală a rectului cu ajutorul rectoscopului; sin. colonoscopie; ~tomie (v. tomie), s. f., secționare chirurgicală a stricturii rectale.