2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

rebegire sf [At: POLIZU / E: rebegi] (Rar) 1-2 Rebegeală (1-2).

rebegi [At: POLIZU / V: (reg) ribigi, răbigi / Pzi: ~egesc / E: ns cf mg rebeg „tremură”] 1 vi A amorți de frig. 2 vi A se zgribuli. 3 vr (Reg; d. animale) A răci (17). 4 vr (Reg) A slăbi, arătând rău. 5 vr (Reg) A se rablagi (2).

REBEGÍ, rebegesc, vb. IV. Intranz. A amorți, a îngheța de frig; a se zgribuli de frig. ♦ Refl. A slăbi, a arăta rău. – Din magh. rebegni „a tremura”.

REBEGÍ, rebegesc, vb. IV. Intranz. A amorți, a îngheța de frig; a se zgribuli de frig. ♦ Refl. A slăbi, a arăta rău. – Din magh. rebegni „a tremura”.

REBEGÍ, rebegesc, vb. IV. Intranz. (Uneori determinat prin «de frig») A amorți, a înlemni, a îngheța; a se zgribuli de frig. – Variantă: ribigí (ȘEZ. IV 128) vb. IV.

A SE REBEGÍ mă ~ésc intranz. A pierde vigoarea fizică și/sau intelectuală; a se ramoli. /<ung. rebegni

A REBEGÍ ~ésc 1. tranz. A face să se rebegească. 2. intranz. A îngheța, înțepenind de frig. /<ung. rebegni

rebegì v. a înțepeni de frig, a amorți: barza de frig rebegită ISP. [Origină necunoscută].

rebegésc (mă) v. refl. (ung. rebegni și remegni, a te teme, a tremura). Fam. Amorțesc de frig, înțepenesc, mă îngurzesc: ce te-aĭ rebegit așa? Fig. Îmĭ ĭaŭ o înfățișare păcătoasă, sărăcăcĭoasă. – În nord ribe- și răbi-, în sud și răbe-: răbegit de frig (VR. 1920, 10, 517).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rebegí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rebegésc, imperf. 3 sg. rebegeá; conj. prez. 3 să rebegeáscă

rebegí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rebegésc, imperf. 3 sg. rebegeá; conj. prez. 3 sg. și pl. rebegeáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rebegí (rebegésc, rebegít), vb. – A amorți de frig, a se zgribuli, a se chirci. Origine incertă. Poate din mag. rebegni „a tremura” (Tiktin; Candrea). Der. din sl. zębsti „a îngheța” (Cihac, II, 311) nu este probabilă; cf. Byhan 341. Der. rebegeală, s. f. (frig).

Intrare: rebegire
rebegire infinitiv lung
infinitiv lung (IL107)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rebegire
  • rebegirea
plural
  • rebegiri
  • rebegirile
genitiv-dativ singular
  • rebegiri
  • rebegirii
plural
  • rebegiri
  • rebegirilor
vocativ singular
plural
Intrare: rebegi
verb (V407)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rebegi
  • rebegire
  • rebegit
  • rebegitu‑
  • rebegind
  • rebegindu‑
singular plural
  • rebegește
  • rebegiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rebegesc
(să)
  • rebegesc
  • rebegeam
  • rebegii
  • rebegisem
a II-a (tu)
  • rebegești
(să)
  • rebegești
  • rebegeai
  • rebegiși
  • rebegiseși
a III-a (el, ea)
  • rebegește
(să)
  • rebegească
  • rebegea
  • rebegi
  • rebegise
plural I (noi)
  • rebegim
(să)
  • rebegim
  • rebegeam
  • rebegirăm
  • rebegiserăm
  • rebegisem
a II-a (voi)
  • rebegiți
(să)
  • rebegiți
  • rebegeați
  • rebegirăți
  • rebegiserăți
  • rebegiseți
a III-a (ei, ele)
  • rebegesc
(să)
  • rebegească
  • rebegeau
  • rebegi
  • rebegiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)