2 intrări

26 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REABILITÁRE, reabilitări, s. f. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Încetare, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților care rezultau pentru o persoană dintr-o condamnare penală. [Pr.: re-a-] – V. reabilita.

reabilitare sf [At: GHEREA, ST. CR. III, 154 / P: re-a~ / Pl: ~tări / E: reabilita] 1 Restabilire (1) a bunei reputații Si: (rar) reabilitație (1). 2 Dezmințire a învinuirilor aduse (pe nedrept) Si: (rar) reabilitație (2). 3 (Ccr) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute (în urma unei condamnări) Si: (rar) reabilitație (3).

REABILITÁRE, reabilitări, s. f. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute (în urma unei condamnări). [Pr.: re-a-] – V. reabilita.

REABILITÁRE, reabilitări, s. f. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei; redobîndire a bunei reputații. Lupta noastră și izbînda să fie pentru reabilitarea omului. SADOVEANU, E. 265. Încă în Grecia antică erau curente, epoci literare, cari întunecau literatura trecută și încă pe atunci era luptă pentru reabilitarea acestei literaturi. GHEREA, ST. CR. III 154. ♦ (Jur.) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute.

REABILITÁRE s.f. Acțiunea de a (se) reabilita. ♦ Restabilire, redobândire a bunei reputații. ♦ (Concr.) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute. [< reabilita].

reabilitáre s. f. (arg. elevilor) ◊ „[Elevii spun] în loc de reexaminare, atunci când notei insuficiente îi urmează altă notă bună, reabilitare (ești reabilitat).R.lit. 19 VII 79 p. 9 (formal din fr. réhabiliter)

reabilitare f. restabilire în toate drepturile pierdute.

REABILITÁ, reabilitez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și recapete sau a-și recăpăta buna dispoziție, a(-și) restabili prestigiul știrbit. 2. Tranz. (Jur.) A reintegra pe cineva în drepturile pierdute (în urma unei condamnări sau a unei bănuieli false). [Pr.: re-a-] – Din fr. réhabiliter.

REABILITÁ, reabilitez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și recapete sau a-și recăpăta buna dispoziție, a(-și) restabili prestigiul știrbit. 2. Tranz. (Jur.) A reintegra pe cineva în drepturile pierdute (în urma unei condamnări sau a unei bănuieli false). [Pr.: re-a-] – Din fr. réhabiliter.

reabilita [At: BOLINTINEANU, O. 453 / P: re-a~ / Pzi: ~tez / E: fr réhabiliter] 1-2 vtr A(-și) restabili buna reputație. 3 vt A dezminți învinuirile aduse cuiva. 4 vt (Jur) A reintegra pe cineva în drepturile pierdute (în urma unei condamnări sau a unei bănuieli false). corectată

REABILITÁ, reabilitez, vb. I. Tranz. 1. A restabili buna reputație a cuiva; a dezminți învinuirile aduse cuiva. Acest ajutor m-ar fi putut reabilita în fața gurilor căscate. IBRĂILEANU, A. 147. Timpul era s-o reabiliteze în ochii lui Alexandru. BOLINTINEANU, O. 453. ◊ Refl. Înainte de a te socoti independent, cată să te reabilitezi. SADOVEANU, P. M. 120. (Fig.) După război, cuvîntul «muiere» care era, în orașele regatului, pejorativ, s-a reabilitat. SADOVEANU, E. 38. 2. (Jur.) A repune, a reintegra (pe cineva) în drepturile sale, prin ștergerea pe cale judiciară a condamnării la o pedeapsă criminală sau corecțională, cum și a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților rezultate din pedeapsă. – Pronunțat: re-a-.

REABILITÁ vb. I. 1. tr., refl. A(-și) restabili prestigiul știrbit. 2. tr. A repune, a reintegra pe cineva în drepturile pierdute (printr-o condamnare). 3. tr. A readuce în stare activă unele funcții alterate în urma unor procese patologice. [Pron. re-a-. / < fr. réhabiliter].

REABILITÁ vb. I. tr., refl. a(-și) restabili buna reputație, onoarea, prestigiul știrbit. II. tr. (jur.) 1. a face o reabilitare (3). 2. a readuce în stare activă unele funcții alterate în urma unor procese patologice. III. refl. (arg.; despre elevi) a-și îndrepta situația școlară, obținând o notă bună, după note insuficiente. (< fr. réhabiliter)

A REABILITÁ ~éz tranz. 1) A face să se reabiliteze. 2) jur. A repune în drepturile de care a fost lipsit. [Sil. re-a-] /<fr. réhabiliter

A SE REABILITÁ mă ~éz intranz. A-și recăpăta prestigiul știrbit, buna reputație. [Sil. re-a-] /<fr. réhabiliter

reabilità v. 1. a restabili pe cineva în toate drepturile, prerogativele, ce le pierduse: a reabilita memoria unui condamnat; 2. a recăpăta stima publică: s’a reabilitat.

*reabilitațiúne (ea 2 sil.) f. (fr. réhabilitation). Acțiunea de a reabilita: condamnat care obține reabilitațiunea. – Și -áție, dar ob. -áre.

*reabilitéz (ea 2 silabe) v. tr. (re și abilitez; fr. réhabiliter). Restabilesc în prima stare, în vechile drepturĭ, maĭ ales vorbind de condamnațĭ: a reabilita amintirea unuĭ condamnat, a reabilita un falit. Fig. Restabilesc în stimă: acest fapt l-a reabilitat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

reabilitare (desp. re-a-) s. f., g.-d. art. reabilitării; pl. reabilitări

reabilitare (re-a-) s. f., g.-d. art. reabilitării; pl. reabilitări

reabilitáre s. f. (sil. re-a-) abilitare

reabilita (a ~) (desp. re-a-) vb., ind. prez. 1 sg. reabilitez, 3 reabilitea; conj. prez. 1 sg. să reabilitez, 3 să reabiliteze

reabilita (a ~) (re-a-) vb., ind. prez. 3 reabilitea

reabilitá vb. (sil. re-a-), ind. prez. 1 sg. reabilitéz, 3 sg. și pl. reabiliteáză; conj. prez. 3 sg. și pl. reabilitéze

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

REABILITÁRE (< reabilita) s. f. 1. Acțiunea de a (se) reabilita. 2. (Dr.) Încetare, uneori de drept, nai adesea la cerere și în temeiul unei hotărâri judecătorești, a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților care rezultau pentru o persoană dintr-o condamnare penală. 3. (MED.) Complex de măsuri medicale, pedagogice, profesionale, juridice menite să restabilească (sau să compenseze) funcțiile tulburate ale organismului și capacității de muncă a bolnavilor și invalizilor.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

reabilitare, reabilitări s. f. (pub.) reparare, repunere în stare de funcționare

Intrare: reabilitare
reabilitare substantiv feminin
  • silabație: re-a- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • reabilitare
  • reabilitarea
plural
  • reabilitări
  • reabilitările
genitiv-dativ singular
  • reabilitări
  • reabilitării
plural
  • reabilitări
  • reabilitărilor
vocativ singular
plural
Intrare: reabilita
  • silabație: re-a- info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • reabilita
  • reabilitare
  • reabilitat
  • reabilitatu‑
  • reabilitând
  • reabilitându‑
singular plural
  • reabilitea
  • reabilitați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • reabilitez
(să)
  • reabilitez
  • reabilitam
  • reabilitai
  • reabilitasem
a II-a (tu)
  • reabilitezi
(să)
  • reabilitezi
  • reabilitai
  • reabilitași
  • reabilitaseși
a III-a (el, ea)
  • reabilitea
(să)
  • reabiliteze
  • reabilita
  • reabilită
  • reabilitase
plural I (noi)
  • reabilităm
(să)
  • reabilităm
  • reabilitam
  • reabilitarăm
  • reabilitaserăm
  • reabilitasem
a II-a (voi)
  • reabilitați
(să)
  • reabilitați
  • reabilitați
  • reabilitarăți
  • reabilitaserăți
  • reabilitaseți
a III-a (ei, ele)
  • reabilitea
(să)
  • reabiliteze
  • reabilitau
  • reabilita
  • reabilitaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

reabilitare, reabilitărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Lupta noastră și izbînda să fie pentru reabilitarea omului. SADOVEANU, E. 265. DLRLC
    • format_quote Încă în Grecia antică erau curente, epoci literare, cari întunecau literatura trecută și încă pe atunci era luptă pentru reabilitarea acestei literaturi. GHEREA, ST. CR. III 154. DLRLC
    • 1.1. științe juridice Încetare, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților care rezultau pentru o persoană dintr-o condamnare penală. DEX '09 DLRLC DN
etimologie:
  • vezi reabilita DEX '09 DEX '98 DN

reabilita, reabilitezverb

  • 1. tranzitiv reflexiv A face să-și recapete sau a-și recăpăta buna dispoziție, a(-și) restabili prestigiul știrbit. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Acest ajutor m-ar fi putut reabilita în fața gurilor căscate. IBRĂILEANU, A. 147. DLRLC
    • format_quote Timpul era s-o reabiliteze în ochii lui Alexandru. BOLINTINEANU, O. 453. DLRLC
    • format_quote Înainte de a te socoti independent, cată să te reabilitezi. SADOVEANU, P. M. 120. DLRLC
    • format_quote figurat După război, cuvîntul «muiere» care era, în orașele regatului, pejorativ, s-a reabilitat. SADOVEANU, E. 38. DLRLC
  • 2. tranzitiv științe juridice A reintegra pe cineva în drepturile pierdute (în urma unei condamnări sau a unei bănuieli false). DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
  • 3. tranzitiv A readuce în stare activă unele funcții alterate în urma unor procese patologice. DN
  • 4. reflexiv argou; argotic (Despre elevi) A-și îndrepta situația școlară, obținând o notă bună, după note insuficiente. MDN '00
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.