REABILITARE, reabilitări, s. f. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Încetare, în temeiul unei hotărâri judecătorești, a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților care rezultau pentru o persoană dintr-o condamnare penală. [Pr.: re-a-] – V. reabilita.

reabilitare sf [At: GHEREA, ST. CR. III, 154 / P: re-a~ / Pl: ~tări / E: reabilita] 1 Restabilire (1) a bunei reputații Si: (rar) reabilitație (1). 2 Dezmințire a învinuirilor aduse (pe nedrept) Si: (rar) reabilitație (2). 3 (Ccr) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute (în urma unei condamnări) Si: (rar) reabilitație (3).

REABILITARE, reabilitări, s. f. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei. ♦ (Jur.) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute (în urma unei condamnări). [Pr.: re-a-] – V. reabilita.

REABILITARE, reabilitări, s. f. Acțiunea de a (se) reabilita și rezultatul ei; redobîndire a bunei reputații. Lupta noastră și izbînda să fie pentru reabilitarea omului. SADOVEANU, E. 265. Încă în Grecia antică erau curente, epoci literare, cari întunecau literatura trecută și încă pe atunci era luptă pentru reabilitarea acestei literaturi. GHEREA, ST. CR. III 154. ♦ (Jur.) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute.

REABILITARE s.f. Acțiunea de a (se) reabilita. ♦ Restabilire, redobîndire a bunei reputații. ♦ (Concr.) Act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute. [< reabilita].

REABILITARE s. f. 1. acțiunea de a (se) reabilita. 2. restabilire, redobândire a bunei reputații. 3. act juridic prin care cineva este repus în drepturile personale pierdute. (< reabilita)

reabilitare s. f. (arg. elevilor) ◊ „[Elevii spun] în loc de reexaminare, atunci când notei insuficiente îi urmează altă notă bună, reabilitare (ești reabilitat).” R.lit. 19 VII 79 p. 9 (formal din fr. réhabiliter)

reabilitare f. restabilire în toate drepturile pierdute.

*reabilitațiúne (ea 2 sil.) f. (fr. réhabilitation). Acțiunea de a reabilita: condamnat care obține reabilitațiunea. – Și -áție, dar ob. -áre.

reabilitare (desp. re-a-) s. f., g.-d. art. reabilitării; pl. reabilitări

reabilitare (re-a-) s. f., g.-d. art. reabilitării; pl. reabilitări

reabilitare s. f. (sil. re-a-) abilitare

REABILITÁRE (< reabilita) s. f. 1. Acțiunea de a (se) reabilita. 2. (Dr.) Încetare, uneori de drept, mai adesea la cerere și în temeiul unei hotărâri judecătorești, a decăderilor, interdicțiilor și incapacităților care rezultau pentru o persoană dintr-o condamnare penală. 3. (MED.) Complex de măsuri medicale, pedagogice, profesionale, juridice menite să restabilească (sau să compenseze) funcțiile tulburate ale organismului și capacității de muncă a bolnavilor și invalizilor.

reabilitare, reabilitări s. f. (pub.) reparare, repunere în stare de funcționare