raniță sf [At: CR (1830), 118 2/27 / Pl: ~țe, (pop) răniți, ~ți / E: rs ранец] 1 Sac special de pânză (impermeabilizată) sau de piele, purtat în spate de militari, vânători, turiști etc. și în care se pun lucruri necesare la drum. 2 (Reg; îe) A-și lua concediu de la ~ A-și acorda un răgaz de odihnă.

rănit¹ sn [At: PRAV. 332 / Pl: ? / E: răni¹] (Îvr) Rănire¹ (1).

rănit², ~ă [At: COD. VOR. 6/1 / V: (reg) rân~ a / E: răni¹] 1-2 smf, a (Persoană) care are o rană¹ (1) Si: (reg) rănuit (1-2). 3 a (Fig) Lovit sufletește. 4 a Jignit.

rânit³, ~ă a vz rănit²

rânit¹ sn [At: LB / Pl: ? / E: râni¹] 1 Curățare de pe o suprafață a stratului depus pe deasupra (gunoi, zăpadă etc.) Si: rânire (1). 2 Izgonire.

rânit², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: râni¹] 1 (D. suprafețe) Curățat de stratul depus pe deasupra (gunoi, zăpadă etc.). 2 Izgonit.

renit, ~ă a vz rănit²

RANIȚĂ, ranițe, s. f. Sac de pînză sau de piele purtat în spate (mai ales de militari, turiști, vînători) cu ajutorul a două curele trecute peste umeri și în care se pot duce merinde sau orice alte obiecte. V. rucsac. Păși cu băgare de seamă printre capetele adormite unul lîngă altul, pe cimentul gol, printre saci de merinde și ranițe. CAMILAR, N. I 18. Eu am zis să așezăm ranițele și să stăm pe ele. SAHIA, N. 79. Se încinge cu sabia, pune turbinca la șold, își ia ranița în spate și pușca de-a umăr și pornind se tot duce înainte. CREANGĂ, P. 307.

RĂNIT, -Ă, răniți, -te, adj. Care are sau a făcut o rană. Brațele scamatorului... tremură asemenea unei păsări rănite – care ar voi să zboare. SAHIA, N. 69. Iar mamei, doamne, cum aș vrea Credința s-o înșele! Să-i spui că m-ai lăsat rănit La Turnu-Măgurele. COȘBUC, P. I 78. Dar tu nu ești rănit? NEGRUZZI, S. I 23. ◊ (Substantivat) După fiecare bombardament... sute de răniți. BOGZA, A. Î. 574. Rănitul gemea, cu ochii închiși, cu buzele arse. BART, E. 335. ♦ Fig. Jignit. E orgoliul lui rănit. Ambiția lui jignită. BARANGA, I. 197.

RANIȚĂ ~e f. 1) Sac care se poartă în spate și este folosit la transportarea lucrurilor necesare la drum; rucsac. 2) Geantă prevăzută cu curele pentru a fi purtată de obicei în spate de elevi; ghiozdan. /<rus. ranec

ràniță f. sac de soldat. [Rus. RÁNEȚŬ (din nemț. Ranzen)].

rănit a. 1. care a căpătat o rană; 2. fig. sfășiat: gânduri mângâioase pentru o inimă rănită NEGR.

rániță f., pl. e (rus. ránec, d. germ. ranzen, raniță). Geantă pe care soldațiĭ de infanterie o poartă în spinare la manevre și războĭ. V. cartușieră.

rănít, -ă adj. și s. Care are o rană: rănit în războĭ. Fig. Adînc jignit saŭ întristat: o inimă rănită.

raniță s. f., g.-d. art. raniței; pl. ranițe

raniță s. f., g.-d. art. raniței; pl. ranițe

raniță s. f., g.-d. art. raniței; pl. ranițe

raniță (ranițe), s. f. – Rucsac. Germ. Ranzen, prin intermediul rus. ranec (Sanzewitsch 208), cf. sb. ranac, ranca.

RANIȚĂ s. rucsac, (rar) sac, (prin Transilv. și Ban.) borneu. (Un alpinist cu ~ în spate.)

RĂNIT adj. v. insultat, jignit, ofensat, ultragiat.

RĂNIT adj. (MED.) lovit, (livr.) lezat, (pop.) vătămat, (Transilv.) marod, (Ban., Transilv. și Bucov.) prizărit, (înv.) plăguit. (Om ușor ~.)

RANIȚĂ s. rucsac, (rar) sac, (prin Transilv. și Ban.) borneu. (Un alpinist cu ~ în spate.)

rănit adj. v. INSULTAT. JIGNIT. OFENSAT. ULTRAGIAT.

RĂNIT adj. (MED.) lovit, (livr.) lezat, (pop.) vătămat, (Transilv.) marod, (Ban., Transilv. și Bucov.) prizărit, (înv.) plăguit. (Om ușor ~.)

rániță, ranițe, s.f. Rucsac militar. – Din rus. ranec (DEX, MDA).

raniță, ranițe, s.f. – Rucsac militar. – Din rus. ranec (DEX, MDA) < germ. Ranzen „raniță” (Șăineanu, Scriban, DER).