RADIO¹- Element de compunere indicând referirea unei mărimi, a unui aparat etc. la radiația electromagnetică, care servește la formarea unor substantive. [Pr.: -di-o] – Din fr. radio-.

RADIO², radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio² (2). 3. Referitor la radiația electromagnetică, de radiație electromagnetică. II. S. n. 1. Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisie și pe cele de recepție. 2. Spec. Aparat de recepție radiofonică; radioreceptor. 3. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio² (2). 4. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio² (1, 3). [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio.

radio¹- [At: DLR / E: fr radio-] Element principal de compunere savantă care are semnificația: 1 Radiația electromagnetică. 2 Simetria radială.

radio² [At: SCÎNTEIA, 1960, nr. 4847 / P: ~di-o / V: (pop) ~iu / A și: (art.) radioul / Pl: ~uri / E: ger Radio, fr radio] 1 sn Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisiune și pe cele de recepție. 2 sn (îs) Post de ~ Post de emisiune radiofonică. 3 sn (Spc; șîs aparat de ~) Aparat de recepție radiofonică Si: radioreceptor (1). 4 sn Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio² (1). 5 sn Emisiune radiofonică. 6 sn Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio² (1, 4). 7 ain Referitor la radioreceptoare. 8 ain Referitor la emisiunile difuzate prin radio² (3). 9 ain Referitor la radiația electromagnetică. 10 ain Specific radiației electromagnetice.

RADIO², radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio² (2). 3. Referitor la radiația electromagnetică, de radiație electromagnetică. II. S. n. 1. Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisiune și pe cele de recepție. 2. Spec. Aparat de recepție radiofonică; radioreceptor. 3. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio² (2). 4. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio² (1, 3). [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio.

RADIO¹- Element de compunere care indică referirea unei mărimi, a unui aparat etc. la radiația electromagnetică și care servește la formarea unor substantive. [Pr.: -di-o] – Din fr. radio-.

RADIO, radiouri, s. n. 1. Sistem de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice; instalație cuprinzînd aparatele de emisiune și pe cele de recepție. ◊ Post de radio = post de emisiune radiofonică. Pe malul stîng [al Oltului] se înalță stîlpii de fier ai postului de radio. BOGZA, C. O. 200. ♦ Aparat de recepție radiofonică. Gospodarii vor găsi la căminul cultural cărți, gazete, radio și cinematograf. SADOVEANU, E. 27. Radioul cînd s-a stricat? Cînd l-ai ascultat dumneata ultima oară? SEBASTIAN, T. 22. 2. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor culturale de muzică, de știri etc. prin radio (1). Radioul e un mijloc de răspîndire a culturii. 3. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio (1, 2). Uite, inginerii ăștia sînt și ei de la radio... Dar eu tot trebuia să le cer legitimația. BARANGA, I. 170. – Accentuat și: (la sg. art. și la pl.) radioul, radiouri.

RADIO s.n. 1. Instalație de transmitere și de recepție a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice; aparatele de emisie și de recepție folosite în acest scop. 2. Sistemul de difuzare a programelor (artistice, culturale etc.) prin radio (1). 3. Instituție care dirijează problemele referitoare la radio (1, 2). [Pron. -di-o, art. radioul, pl. -ouri. / < fr., it. radio, germ. Radio].

RADIO- Element prim de compunere savantă cu semnificația: 1. „(relativ la) energia radiantă și radiații de diferite naturi”; 2. „(referitor la) undele electromagnetice și la aplicațiile lor”, „radiofonic”, „radiofonie”, „radiotelegrafie”. [Pron. -di-o-, var. radi-. / < fr., it., engl. radio-, cf. lat. radius – rază].

RADIO² I. s. n. 1. instalație de transmitere și de recepție a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice; aparat de emisie și de recepție folosit în acest scop. 2. sistemul și activitatea de difuzare a programelor prin radio² (I, 1). 3. instituție care dirijează problemele referitoare la radio² (I, 1, 2). II. adj. inv. 1. referitor la radioreceptoare. 2. referitor la emisiunile difuzate prin radio² (I, 1). 3. referitor la radiația electromagnetică. (< fr. radio, germ. Radio)

RADIO¹- v. radi(o)-.

RADI(O)- elem. „rază, unde, radiație, radioactivitate”. (< fr. radi/o/-, cf. lat. radius)

radio- (tehn.) Element de compunere cu semnificația: ♦ 1. (relativ la) emisiunile radio. ♦ 2. (relativ la) aparatul de radio. ♦ 3. (relativ la) undele electromagnetice. ♦ 4. (relativ la) energia radiantă și radiații. ♦ 5. stație de emisie radio (din fr., engl., it. radio-; DEX, DN3)

RADIO radiouri n. 1) Instalație de transmitere și de recepție la distanță a sunetelor cu ajutorul undelor electromagnetice. 2) Aparat de recepție a emisiunilor difuzate de o astfel de instalație; radioreceptor. Ascultă muzică la ~. 3) Sistem de difuzare a programelor prin radioreceptor. 4) Instituție care dirijează întocmirea și difuzarea programelor informative și culturale prin această instalație; radiodifuziune. ~ul moldovenesc. [Sil. -di-o] /<fr. radio, germ. Radio

radiu² sn vz radio²

RADI- v. radio-.

dublu(radio)casetofon s. n. Casetofon cu două dispozitive de citit casete, în vederea înregistrării de pe o casetă pe alta ◊ „[Vând] dubluradiocasetofon [...] Vând combină (pick-up, radio, dublucasetofon) [...]” R.l. 29 X 91 p. 7 (din dublu + (radio)casetofon)

operator-radio s. m. Operator specializat în transmisiile de radio ◊ „Misterul sunetelor care de mai bine de o decadă intrigă pe oceanografi și creează, adesea, dificultăți operatorilor-radio pe nave, a fost descifrat.” R.l. 15 V 74 p. 6 (din operator + radio)

piesă-radio s. f. 1973 Piesă (de schimb) pentru aparatele de radio v. sculer-matrițer (din piesă [pentru] radio)

radio-pirat s. Post de radio clandestin ◊ „O nouă stație de radio-pirat [...] va intra în curând în funcție în larg.” R.l. 1 X 66 p. 4 (din fr. radio-pirate; DMN 1966)

+radio¹ adj. invar. (transmisii ~)

radio² (aparat; sistem de difuzare) (desp. -di-o) s. n., art. radioul; pl. radiouri

radio (-di-o) s. n., art. radioul; pl. radiouri

radio s. n. (sil. -di-o), art. radioul; pl. radiouri

radio, art. radioul, pl. radiouri

radio invar.

RADIO s. 1. radioreceptor. (Și-a cumpărat un nou ~.) 2. v. radiodifuziune.

RADIO s. 1. radioreceptor. (Și-a cumpărat un nou ~.) 2. radiodifuziune. (Are o emisiune la ~.)

LOCATOR RADIO s. v. radar.

RADIO- „rază, radiație, energie radiantă”. ◊ L. radius „rază” > fr. radio-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. radio-. □ ~altimetru (v. alti-, v. -metru₁), s. n., instrument de radiolocație instalată la bordul unui avion, cu ajutorul căruia se determină altitudinea acestuia față de sol; ~astronomie (v. astro-, v. -nomie), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul corpurilor și fenomenelor din spațiul cosmic, prin recepționarea și interpretarea undelor electromagnetice provenite din univers; ~autografie (v. auto-, v. -grafie), s. f., 1. Metodă roentgenologică de verificare a prezenței substanțelor radioactive în glandele hormonale ale viețuitoarelor. 2. Imagine obținută pe o peliculă radiografică după injectarea și localizarea selectivă într-un organ sau țesut a unui izotop radioactiv; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul biologic al interacțiunilor dintre energia radiantă și materia vie; ~biotic (v. -biotic), adj., relativ la efectele biologice ale radiațiilor; ~cardiografie (v. cardio-, v. -grafie), s. f., metodă pentru studiul activității cardiace cu ajutorul substanțelor radioactive; ~chimografie (v. chimo-₁, v. -grafie), s. f., înregistrare a mișcărilor organelor interne pe un film radiografic; ~cinematografie (v. cinemato-, v. -grafie), s. f., metodă de diagnostic constînd în înregistrarea pe peliculă cinematografică a imaginii radiografice a unui organ intern în activitate; sin. cinefluorografie; ~cristalografie (v. cristalo-, v. -grafie), s. f., disciplină care studiază structura internă a substanțelor cristalizate, cu ajutorul radiațiilor; ~cronologie (v. crono-, v. -logie₁), s. f., determinare a vîrstei unei roci cu ajutorul unui element radioactiv; ~cronometru (v. crono-, v. -metru₁), s. n., instrument pentru determinarea calității mijlocii a unui fascicul de radiație eterogenă; ~ecologie (v. eco-₁, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază efectele radiațiilor naturale asupra asociațiilor vegetale; ~estezie (v. -estezie), s. f., radiestezie*; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de efectele dăunătoare ale radiațiilor ionizante; ~fon (v. -fon), s. n., instalație de comunicare prin radiofonie; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., 1. s. f., Disciplină care studiază sistemul de transmitere și de recepție a mesajelor prin unde electromagnetice. 2. s. f., Sistem special de transmisiune a mesajelor sonore, utilizîndu-se proprietății undelor electromagnetice; ~fonograf (v. fono-₁, v. -graf), s. n., aparat de radio prevăzut cu fonograf; ~fotografie (v. foto-, v. -grafie), s. f., realizare pe un clișeu fotografic a imaginii radiologice, cu ajutorul razelor X; ~gen (v. -gen₁), adj., care emite raze X; ~geologie (v. geo-, v. -logie₁), s. f., ramură a geologiei care utilizează tehnica radioactivității; ~goniograf (v. gonio-, v. -graf), s. n., radiogoniometru înregistrator; ~goniometrie (v. gonio-, v. -metrie₁), s. n., procedeu special de determinare a unui radioemițător, pe baza undelor electromagnetice; ~goniometru (v. gonio-, v. -metru₁), s. n., instalație de radiorecepție, utilizată în radiogoniometrie, pentru determinarea direcției din care vine o emisiune; ~grafie (v. -grafie), s. f., ansamblu de procedee utilizate pentru realizarea unor fotografii ale interiorului corpului omenesc cu ajutorul razelor X sau al radiațiilor gamma; ~gramă (v. -gramă), s. f., 1. Comunicare transmisă prin radio. 2. Fotografie obținută cu ajutorul razelor X; ~heliograf (v. helio-, v. -graf), s. n., instalație tehnică pentru înregistrarea unor imagini ale activității solare; ~histografie (v. histo-, v. -grafie), s. f., metodă de studiere a distribuției topografice a unui radioizotop la nivelul celulei; ~izotop (v. izo-, v. -top), s. m., izotop radioactiv; ~liză (v. -liză), s. f., fenomen de transformare chimică, realizată în urma acțiunii unor radiații izolante; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Disciplină medicală care se ocupă cu examinarea corpului uman cu ajutorul razelor X și cu utilizarea acestora în diagnosticarea și tratarea unor boli. 2. Studiu al radiațiilor și al aplicațiilor lor; ~manometrie (v. mano-, v. -metrie₁), s. f., procedeu de diagnosticare constînd în utilizarea radiologiei la măsurarea presiunii din interiorul unor organe anatomice; ~manometru (v. mano-, v. -metru₁), s. n., aparat medical utilizat în radiomanometrie; ~metalografie (v. metalo-, v -grafie), s. f., parte a metalografiei care se ocupă cu studiul structurii metalelor cu ajutorul razelor X; ~meteorograf (v. meteoro-, v. -graf), s. n., aparat înregistrator al datelor atmosferice la diferite înălțimi cu ajutorul unei radiosonde; ~meteorologie (v. meteoro-, v. -logie₁), s. f., utilizare a mijloacelor radio în vederea stabilirii prognozei meteorologice; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., tehnică de măsurare a fluxurilor de radiații; ~metru (v. metru₁), s. n., 1. Aparat utilizat pentru măsurarea presiunii exercitate de o radiație sonoră. 2. Instrument cu ajutorul căruia se pune în evidență efectul radiometric; ~micrometru (v. micro-, v. -metru₁), s. n., instrument întrebuințat la măsurarea fluxurilor slabe de energie radiantă; ~mimetic (v. -mimetic), adj., (despre substanțe) cu acțiune asemănătoare radiațiilor ionizante; ~necroză (v. -necroză), s. f., mortificare a unui țesut produsă de radiații ionizante; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., studiu al efectelor patologice produse de radiațiile penetrante; ~pelvigrafie (v. pelvi-, v. -grafie), s. f., folosire a mijloacelor radiografice pentru măsurarea diametrului pelvian; ~pelvimetrie (v. pelvi-, v. -metrie₁), s. f., aplicare a radiografiei la măsurarea diametrelor bazinului obstetrical; ~scopie (v. scopie), s. f., examinare vizuală a imaginii pe care o formează pe un ecran fluorescent un corp opac, străbătut de razele X; ~stereografie (v. stereo-, s. -grafie), s. f., metodă radiologică cu ajutorul căreia imaginea radiografică apare tridimensională; ~stereoscopie (v. stereo-, v. -scopie), s. f., tip de radioscopie care realizează o impresie de relief prin folosirea a două surse de radiație; ~telefonie (v. tele-, v. -fonie₁), s. f., sistem de comunicație radiofonică în ambele sensuri între două posturi înzestrate fiecare cu aparate de emisie și recepție; ~telegrafie (v. tele-, v. -grafie), s. f., comunicație telegrafică prin unde electromagnetice; ~telegramă (v. tele-, v. -gramă), s. f., telegramă transmisă prin radio; ~telemetrie (v. tele-, v. -metrie₁), s. f., determinare a distanței dintre un obiect și un reper dat, folosind undele electromagnetice; ~telemetru (v. tele-, v. -metru₁), s. n., aparat utilizat în radiotelemetrie; ~telescop (v. tele-, v. -scop), s. n., instrument astronomic folosit la recepționarea, măsurarea și studierea radioundelor emise de corpurile cerești; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a radiațiilor ionizante în scop terapeutic; ~tom (v. -tom), s. n., tomograf*.

RECEPTOR RADIO parte componentă a unei instalații de emisie-recepție care captează semnalele radio, transformă și extrage informațiile transmise pentru a putea fi redate în formă acustică sau vizuală. Receptorul radio selecționează semnalul atât din multitudinea de semnale și zgomote din antenă, transformă tensiunea modulată din înaltă în joasă frecvență (video) și amplifică semnalul primit până la nivelul funcționării normale a aparatului final. Receptoarele radio profesionale sunt destinate rezolvării unor probleme tehnice speciale (radiocomunicație, radiolocație, radionavigație etc.)Receptorul radio are următoarele caracteristici principale: gama de unde, variază de la unde miriametrice și kilometrice la unde milimetrice și optice și de la receptoare radio cu mai multe game de unde (radiocomunicații) la receptoare radio cu frecvențe fixe (radiolocație) și caracterul modulației (în amplitudine, în frecvență, în fază).

RADI-, v. RADIO-. □ ~estezie (v. -estezie), s. f., facultate de a percepe radiațiile electromagnetice; sin. radioestezie.

AGENȚIA ORIENT-RADIO (Rador), agenție de presă din România, înființată în iun. 1921. În 1926 a devenit agenția oficială a guvernului. În 1949 și-a încheiat activitatea.

ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO, ansamblu simfonic înființat, în 1928, de M. Jora, cu scopul de a susține concerte simfonice publice, difuzate la radio în direct. Una dintre primele orchestre radio din Europa. Prezintă publicului partituri celebre și prime audiții, din creația universală și românească alături de dirijori și soliști de valoare. Realizează înregistrări și turnee.

radio tam-tam expr. (deț.) deținut bine informat în legătură cu evenimentele din penitenciar.

radio-pirat, radiouri-pirat s. n. (pub.) post de radio clandestin.

Radio-șanț expr. (peior.) 1. (în timpul războiului rece) Radio Europa Liberă. 2. bârfă, zvon.