2 intrări

13 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RABLAGÍ, rablagesc, vb. IV. Refl. (Fam.; despre obiecte) A se învechi, a se uza, a se deteriora (prin întrebuințare îndelungată); (despre ființe) a-și pierde puterile, vigoarea, sănătatea; a se ramoli. [Var.: răblăgí vb. IV] – Din rablagiu (derivat regresiv).

RABLAGÍ, rablagesc, vb. IV. Refl. (Fam.; despre obiecte) A se învechi, a se uza, a se deteriora (prin întrebuințare îndelungată); (despre ființe) a-și pierde puterile, vigoarea, sănătatea; a se ramoli. [Var.: răblăgí vb. IV] – Din rablagiu (derivat regresiv).

rablagi vr [At: DL / V: răblăgi, reblegi / Pzi: ~gesc / E: rablagiu] 1 (Fam; d. obiecte) A se deteriora prin întrebuințare îndelungată. 2 (D. ființe) A-și pierde puterea fizică și intelectuală, datorită bătrâneții Si: a se ramoli, a se rebegi.

RABLAGÍ, rablagesc, vb. IV. Refl. (Familiar; despre obiecte) A se învechi, a se uza, a se deteriora; (despre ființe) a-și pierde puterile, a se ramoli. – Variantă: răblăgi vb. IV.

A SE RABLAGÍ mă ~ésc intranz. 1) fam. (despre lucruri) A se învechi prin întrebuințare excesivă; a se hârbui; a se uza. 2) fam. (despre persoane) A-și pierde vigoarea fizică și/sau intelectuală (în special din cauza vârstei înaintate); a se hârbui; a se ramoli; a se rebegi. /Din rablagiu

RĂBLĂGÍ vb. IV v. rablagi.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!rablagí (a se ~) (fam.) (ra-bla-) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rablagéște, imperf. 3 sg. se rablageá; conj. prez. 3 să se rablageáscă

rablagí vb. (sil. -bla-), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rablagésc, imperf. 3 sg. rablageá; conj. prez. 3 sg. și pl. rablageáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RABLAGÍ vb. v. degrada, deteriora, învechi, ramoli, strica, uza.

rablagi vb. v. DEGRADA. DETERIORA. ÎNVECHI. RAMOLI. STRICA. UZA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

RABLAGÍ, rablagésc, vb. IV. Refl. ~ (~; după Graur, prin încrucișare între rablă și damblagi)

rablagi În BL, VII, p. 122, și, mai pe larg, în BL, XIV, p. 110, am explicat pe rablagiu prin rablă, poate sub influența lui damblagiu. Am arătat acolo că s-a format și un, verb, a se rablagi, care, sub influența lui bleg, a fost transformat în reblegi. Cîteva adaosuri sînt necesare. Mai întîi atestări: rablagit, la acad. Iorgu Iordan, SCL, XXIV, p. 713. în DLRM se adaugă variantele răblăgi, răblăgiu; răblăgi apare și la Udrescu, s. v, știolf. Tot la Udrescu găsim și rebleagă, reblegitură și rebeagă, pe care îl întîlnim și în Lex. reg. II, p. 71 (din Roșiorii de Vede). Pe cît se pare, nu e numai încrucișare cu bleg, ci, așa cum presupuneam în articolul citat din BL, XIV, și. cu rebegi, a cărui origine nu e clară: CADE îl explică prin magh. rebegni, ceea ce, pe drept cuvînt, nu a găsit asentimentul lui Tamás. Mai semnalez, în sfîrșit, varianta răblări, BL, IV, p. 68.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

rablagi, rablagesc v. r. 1. (d. obiecte) a se strica, a se uza 2. (d. ființe) a-și pierde puterile / vigoarea / sănătatea; a se ramoli

Intrare: rablagi
  • silabație: -bla- info
verb (V407)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rablagi
  • rablagire
  • rablagit
  • rablagitu‑
  • rablagind
  • rablagindu‑
singular plural
  • rablagește
  • rablagiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rablagesc
(să)
  • rablagesc
  • rablageam
  • rablagii
  • rablagisem
a II-a (tu)
  • rablagești
(să)
  • rablagești
  • rablageai
  • rablagiși
  • rablagiseși
a III-a (el, ea)
  • rablagește
(să)
  • rablagească
  • rablagea
  • rablagi
  • rablagise
plural I (noi)
  • rablagim
(să)
  • rablagim
  • rablageam
  • rablagirăm
  • rablagiserăm
  • rablagisem
a II-a (voi)
  • rablagiți
(să)
  • rablagiți
  • rablageați
  • rablagirăți
  • rablagiserăți
  • rablagiseți
a III-a (ei, ele)
  • rablagesc
(să)
  • rablagească
  • rablageau
  • rablagi
  • rablagiseră
verb (V407)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răblăgi
  • răblăgire
  • răblăgit
  • răblăgitu‑
  • răblăgind
  • răblăgindu‑
singular plural
  • răblăgește
  • răblăgiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răblăgesc
(să)
  • răblăgesc
  • răblăgeam
  • răblăgii
  • răblăgisem
a II-a (tu)
  • răblăgești
(să)
  • răblăgești
  • răblăgeai
  • răblăgiși
  • răblăgiseși
a III-a (el, ea)
  • răblăgește
(să)
  • răblăgească
  • răblăgea
  • răblăgi
  • răblăgise
plural I (noi)
  • răblăgim
(să)
  • răblăgim
  • răblăgeam
  • răblăgirăm
  • răblăgiserăm
  • răblăgisem
a II-a (voi)
  • răblăgiți
(să)
  • răblăgiți
  • răblăgeați
  • răblăgirăți
  • răblăgiserăți
  • răblăgiseți
a III-a (ei, ele)
  • răblăgesc
(să)
  • răblăgească
  • răblăgeau
  • răblăgi
  • răblăgiseră
Intrare: răblăgi
răblăgi
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)