2 intrări

22 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.

RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.

răstit1 sn [At: CORESI, EV. 244 / V: sf / Pl: ? / E: răsti1] 1 (Îrg; îlav) Cu ~(ul) (sau cu rostita) În mod aspru. 2 (Îae) Cu mânie.

răstit2, ~ă [At: MUȘTE, LET. III, 36/22 / V: (îrg) res~ / Pl: ~iți, ~e / E: răsti1] 1-2 a, av (D. modul de a vorbi, d. ton, glas, vorbe) Aspru și amenințător. 3-4 a, av (D. modul de a vorbi, d. ton, glas, vorbe) Nervos și repezit. 5 a (Pex; d. gesturi, atitudini) Lipsit de prietenie Si: ostil.

RĂSTÍT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre cuvinte sau despre felul de a vorbi) Aspru, tare. Comandantul romîn ce Mihai pusese în acea cetate nu voi să primească înlăuntru oamenii lui Basta și, închizîndu-le porțile cetății, îi respinse înapoi cu vorbe răstite. BĂLCESCU, O. II 269. ◊ (Adverbial) Dragomir e nervos, rău; la fiecare vorbă a Lui Gheorghe, răspunde răstit. GHEREA, ST. CR. II 153. Chipul lui Radu se posomorî și Margareta pentru întîia oară îl auzi vorbindu-i răstit. VLAHUȚĂ, O. A. I 111. Și-odată chemă spînul pe Harap-Alb și-i zice răstit... CREANGĂ, P. 211. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Lipsit de prietenie; dușmănos, ostil. Aerul răstit, dominator cu care-l privea răni mîndria lui Dinu. VLAHUȚĂ, O. A. 377. ◊ (Adverbial) Răstit se-ntoarse fata-ntr-un picior. COȘBUC, P. I 249. ◊ (Metaforic) Ai tot felul de tăceri: vorbărețe, răstite, calme, somnoroase. SEBASTIAN, T. 142. Se așeza pe capătul lăiții, într-o tăcere răstită. VLAHUȚĂ, N. 128. Valurile-nfuriate ridic frunțile răstite. EMINESCU, O. IV 133.

răstít, -ă adj. Răstindu-te: o vorbă răstită. Adv. A vorbi răstit.

RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec.

RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A se adresa cuiva pe un ton aspru, ridicat amenințător, a ridica glasul. – Et. nec.

răsti1 vr [At: CORESI, EV. 411 / V: (reg) ~spi, res~, ros~ / Pzi: ~tesc / E: nct] 1 A vorbi tare și aspru, pe un ton amenințător Si: a se răboli, a se răboțoi, (reg) a se răcămăți (1), a se răgădui1 (5), (îrg) a se răpști (2), a se răscocora (1), a se războti, a se rocoboi, a răcni (2), a se stropși. 2 (Pex) A face un gest de amenințare.

RĂSTÍ, răstesc, vb. IV. Refl. A vorbi tare și aspru, a se adresa cuiva pe un ton amenințător; a se stropși. Fira greu rîdea Și se cătrănea Și-apoi se răstea. COȘBUC, P. II 146. S-a ridicat foarte turburat și s-a răstit odată tremurînd. CARAGIALE, O. III 36. Cînd se răsti odată, mai că nu intră în pămînt flăcăiașul nostru. ȘEZ. VII 96. ◊ (În legătură cu o propoziție interogativă sau exclamativă) «Ce facem acum?» s-a răstit tata. PAS, Z. I 177. Atunci, lasă-mă în pace! se răsti ea supărată. SLAVICI, O. I 359. La vătaf că se răstea: Hei, vătafe, Argeșene! TEODORESCU, P. P. 94. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la» și arătînd persoana căreia i se vorbește) Moș Gavril își freacă barba tunsă scurt și iar parcă se răstește la noi. SADOVEANU, O. VII 345. Cercă moșneagul să se împotrivească, dar hojmalăul se răsti la el, gata să-l lovească. DUNĂREANU, CH. 30. Vînătorul... se răsti la dînsul, strigînd în gura mare. ODOBESCU, S. III 47. ◊ Tranz. (Rar) Cineva a rîs, ori a răstit un ordin. C. PETRESCU, Î. II 15. ♦ (Rar) A ridica, a sumeți. Bouri daci răstindu-și fruntea surpă norii toți cu ei. EMINESCU, O. IV 136.

A SE RĂSTÍ mă ~ésc intranz. A spune ceva pe un ton ridicat; a ridica vocea (către cineva). /Orig. nec.

răstì v. a vorbi cu asprime. [Origină necunoscută].

răstésc (mă) v. refl. (din mă răpștesc). Mă adresez răcnind enervat: nu te răsti la el, că nu e vinovat. – În Munt. vest re- (ChN. 1, 159; Lov. 244).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

!răstí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se răstéște, imperf. 3 sg. se răsteá; conj. prez. 3 să se răsteáscă

răstí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. răstésc, imperf. 3 sg. răsteá; conj. prez. 3 sg. și pl. răsteáscă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RĂSTIT adj. aspru, ridicat, (fig.) dur, rece, sec, tăios. (Îi vorbește cu un ton ~.)

RĂSTÍ vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvânta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși. (Ce te ~ așa la el?)

RĂSTI vb. a răcni, a striga, a țipa, a urla, a zbiera, (pop.) a se oțărî, a se stropși, (înv. și reg.) a se răpști, (reg.) a se răboțoi, a se răcămăți, a se răgădui, a se răscocora, a se războti, (prin Transilv.) a se aspri, (Transilv. și Ban.) a se născocorî, (prin Olt. și Munt.) a se răboli, (înv.) a marecuvînta, (fam.) a se burzului, a se rățoi, a se zborși.

arată toate definițiile

Intrare: răstit
răstit adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • răstit
  • răstitul
  • răstitu‑
  • răsti
  • răstita
plural
  • răstiți
  • răstiții
  • răstite
  • răstitele
genitiv-dativ singular
  • răstit
  • răstitului
  • răstite
  • răstitei
plural
  • răstiți
  • răstiților
  • răstite
  • răstitelor
vocativ singular
plural
Intrare: răsti
verb (V401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • răsti
  • răstire
  • răstit
  • răstitu‑
  • răstind
  • răstindu‑
singular plural
  • răstește
  • răstiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răstesc
(să)
  • răstesc
  • răsteam
  • răstii
  • răstisem
a II-a (tu)
  • răstești
(să)
  • răstești
  • răsteai
  • răstiși
  • răstiseși
a III-a (el, ea)
  • răstește
(să)
  • răstească
  • răstea
  • răsti
  • răstise
plural I (noi)
  • răstim
(să)
  • răstim
  • răsteam
  • răstirăm
  • răstiserăm
  • răstisem
a II-a (voi)
  • răstiți
(să)
  • răstiți
  • răsteați
  • răstirăți
  • răstiserăți
  • răstiseți
a III-a (ei, ele)
  • răstesc
(să)
  • răstească
  • răsteau
  • răsti
  • răstiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)