9 definiții pentru răstit
Explicative DEX
RĂSTIT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
RĂSTIT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas; adesea adverbial) (Adresat, exprimat) amenințător; aspru, tare. – V. răsti.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de dante
- acțiuni
răstit1 sn [At: CORESI, EV. 244 / V: ~ă sf / Pl: ? / E: răsti1] 1 (Îrg; îlav) Cu ~(ul) (sau cu rostita) În mod aspru. 2 (Îae) Cu mânie.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
răstit2, ~ă [At: MUȘTE, LET. III, 36/22 / V: (îrg) res~ / Pl: ~iți, ~e / E: răsti1] 1-2 a, av (D. modul de a vorbi, d. ton, glas, vorbe) Aspru și amenințător. 3-4 a, av (D. modul de a vorbi, d. ton, glas, vorbe) Nervos și repezit. 5 a (Pex; d. gesturi, atitudini) Lipsit de prietenie Si: ostil.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
RĂSTIT, -Ă, răstiți, -te, adj. (Despre cuvinte sau despre felul de a vorbi) Aspru, tare. Comandantul romîn ce Mihai pusese în acea cetate nu voi să primească înlăuntru oamenii lui Basta și, închizîndu-le porțile cetății, îi respinse înapoi cu vorbe răstite. BĂLCESCU, O. II 269. ◊ (Adverbial) Dragomir e nervos, rău; la fiecare vorbă a lui Gheorghe, răspunde răstit. GHEREA, ST. CR. II 153. Chipul lui Radu se posomorî și Margareta pentru întîia oară îl auzi vorbindu-i răstit. VLAHUȚĂ, O. AL. 111. Și-odată chemă spînul pe Harap-Alb și-i zice răstit... CREANGĂ, P. 211. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Lipsit de prietenie; dușmănos, ostil. Aerul răstit, dominator cu care-l privea răni mîndria lui Dinu. VLAHUȚĂ, O. A. 377. ◊ (Adverbial) Răstit se-ntoarse fata-ntr-un picior. COȘBUC, P. I 249. ◊ (Metaforic) Ai tot felul de tăceri: vorbărețe, răstite, calme, somnoroase. SEBASTIAN, T. 142. Se așeza pe capătul lăiții, într-o tăcere răstită. VLAHUȚĂ, N. 128. Valurile-nfuriate ridic frunțile răstite. EMINESCU, O. IV 133.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
răstit adv. cu tonul aspru.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
răstít, -ă adj. Răstindu-te: o vorbă răstită. Adv. A vorbi răstit.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
restit, ~ă a vz răstit1
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Sinonime
RĂSTIT adj. v. aspru.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
RĂSTIT adj. aspru, ridicat, (fig.) dur, rece, sec, tăios. (Îi vorbește cu un ton ~.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
| adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
răstit, răstităadjectiv
- 1. (Despre modul de a vorbi al cuiva, despre ton, glas) (Adresat, exprimat) amenințător. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Comandantul romîn ce Mihai pusese în acea cetate nu voi să primească înlăuntru oamenii lui Basta și, închizîndu-le porțile cetății, îi respinse înapoi cu vorbe răstite. BĂLCESCU, O. II 269. DLRLC
- Dragomir e nervos, rău; la fiecare vorbă a lui Gheorghe, răspunde răstit. GHEREA, ST. CR. II 153. DLRLC
- Chipul lui Radu se posomorî și Margareta pentru întîia oară îl auzi vorbindu-i răstit. VLAHUȚĂ, O. A. I 111. DLRLC
- Și-odată chemă spînul pe Harap-Alb și-i zice răstit... CREANGĂ, P. 211. DLRLC
-
- Aerul răstit, dominator cu care-l privea răni mîndria lui Dinu. VLAHUȚĂ, O. A. 377. DLRLC
- Răstit se-ntoarse fata-ntr-un picior. COȘBUC, P. I 249. DLRLC
- Ai tot felul de tăceri: vorbărețe, răstite, calme, somnoroase. SEBASTIAN, T. 142. DLRLC
- Se așeza pe capătul lăiții, într-o tăcere răstită. VLAHUȚĂ, N. 128. DLRLC
- Valurile-nfuriate ridic frunțile răstite. EMINESCU, O. IV 133. DLRLC
-
-
etimologie:
- răsti DEX '98 DEX '09
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.