2 intrări

17 definiții


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

râ1 sf [At: M. COSTIN, O. 327 / V: (4-9) ri / Pl: (1-3) râci / E: râcâi1] 1 (Reg) Gropiță în pământ la unele jocuri de copii. 2 (Reg) Groapă mică prin care sunt delimitate două terenuri de fânaț. 3 (Reg) Partea inferioară a piciorului găinii Si: (reg) râcâitoare (4). 4 (Fam) Ceartă (1). 5 (Îe) A căuta (cuiva) ~ A căuta (cuiva) prilej de ceartă cu orice preț. 6 (Îe) A purta (cuiva) ~ A purta (cuiva) dușmănie. 7 (Îe) A se pune în ~ (cu cineva) A se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. 8 (Îe) A băga ~ A învrăjbi. 9 (Reg) Persoană care provoacă ceartă.

râ2 sf [At: ALR II 4362/899 / Pl: râci / E: nct] (Reg) Arșic (la jocul de copii).

RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).

RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).

RÂCĂ f. rar Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); sfadă; ceartă; gâlceavă. ◊ A purta cuiva ~ a purta cuiva dușmănie. A căuta (cuiva) ~ a căuta (cuiva) motiv de ceartă. /v. a râcâi

ră3 av [At: PAȘCA, GL. / E: nct] (Reg) 1 (Îlav) Râcă-râcă, râre-râre Iute- iute. 2 (Îal) Gata-gata.

RÎ́CĂ s. f. (Regional) Ceartă; sfadă. ◊ Expr. A purta (cuiva) rîcă = a purta (cuiva) dușmănie. Credea că mai țin minte și că-i port rîcă. C. PETRESCU, C. V. 105. A se pune rîcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luîndu-se la ceartă.

rî́că f., pl. ĭ (d. a rîcăi saŭ rîcîi). Mold. Munt. Rar. Ceartă, sfadă: a se lua la rîcă. Brîncă: ĭ-a dat o rîcă.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii

râcă s. f., g.-d. art. râcii


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

RÂCĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zâzanie.

rî s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rîcă s. f. – Ceartă, dispută. Sl. rykŭ (Conev 94). – Der. rîcîi (var. răcăi), vb. (înv., a răcni, a urla), din sl. rykati (Tiktin).


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

rấcă2, rấci, s.f. (reg.) groapă mică; partea inferioară a piciorului găinii.

rấcă, s.f. – Ceartă, sfadă, discordie. – Der. regr. din râcăi (Scriban, DEX, MDA).

rấcă, s.f. – Ceartă, sfadă, discordie. – Din râcâi „a scurma, a răscoli”.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

RÎCĂ subst. (ceartă). 1. Rica s. (RI XXIX 278). 2. Rîcul, T. (Fil). 3. Cf. Rîcot, Ilie (ib), cu suf. -otă.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a purta pică / râcă (cuiva) expr. a nu(-i) putea ierta (cuiva) o ofensă, un afront din trecut; a fi ranchiunos (pe cineva).

Intrare: râcă
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • râ
  • râca
plural
  • râci
  • râcile
genitiv-dativ singular
  • râci
  • râcii
plural
  • râci
  • râcilor
vocativ singular
plural
Intrare: Râcă
Râcă nume propriu
nume propriu (I3)
  • Râcă