2 intrări

15 definiții

RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).

RẤCĂ s. f. (Fam.) Ceartă, sfadă. ◊ Expr. A căuta (cuiva) râcă = a căuta (cuiva) ceartă, pricină. A se pune râcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luându-se la ceartă. A purta (cuiva) râcă = a dușmăni pe cineva. – Din râcăi (înv. „a răcni” < sl.) (derivat regresiv).

rấcă (fam.) s. f., g.-d. art. rấcii

râcă s. f., g.-d. art. râcii

RÂCĂ s. v. animozitate, ceartă, conflict, dezacord, dezbinare, diferend, discordie, discuție, disensiune, dispută, divergență, gâlceavă, învrăjbire, litigiu, neînțelegere, vrajbă, zâzanie.

RÂCĂ f. rar Schimb de vorbe răstite (între două sau mai multe persoane); sfadă; ceartă; gâlceavă. ◊ A purta cuiva ~ a purta cuiva dușmănie. A căuta (cuiva) ~ a căuta (cuiva) motiv de ceartă. /v. a râcâi

rấcă2, rấci, s.f. (reg.) groapă mică; partea inferioară a piciorului găinii.

RÎ́CĂ s. f. (Regional) Ceartă; sfadă. ◊ Expr. A purta (cuiva) rîcă = a purta (cuiva) dușmănie. Credea că mai țin minte și că-i port rîcă. C. PETRESCU, C. V. 105. A se pune rîcă (cu cineva) = a se împotrivi (cuiva) luîndu-se la ceartă.

rîcă s. f. – Ceartă, dispută. Sl. rykŭ (Conev 94). – Der. rîcîi (var. răcăi), vb. (înv., a răcni, a urla), din sl. rykati (Tiktin).

rî́că f., pl. ĭ (d. a rîcăi saŭ rîcîi). Mold. Munt. Rar. Ceartă, sfadă: a se lua la rîcă. Brîncă: ĭ-a dat o rîcă.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

rấcă, s.f. – Ceartă, sfadă, discordie. – Der. regr. din râcăi (Scriban, DEX, MDA).

rấcă, s.f. – Ceartă, sfadă, discordie. – Din râcâi „a scurma, a răscoli„.

rî́că s. v. ANIMOZITATE. CEARTĂ. CONFLICT. DEZACORD. DEZBINARE. DIFEREND. DISCORDIE. DISCUȚIE. DISENSIUNE. DISPUTĂ. DIVERGENȚĂ. GÎLCEAVĂ. ÎNVRĂJBIRE. LITIGIU. NEÎNȚELEGERE. VRAJBĂ. ZÎZANIE.

RÎCĂ subst. (ceartă). 1. Rica s. (RI XXIX 278). 2. Rîcul, T. (Fil). 3. Cf. Rîcot, Ilie (ib), cu suf. -otă.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

a purta pică / râcă (cuiva) expr. a nu(-i) putea ierta (cuiva) o ofensă, un afront din trecut; a fi ranchiunos (pe cineva).

Intrare: râcă
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular râ râca
plural râci râcile
genitiv-dativ singular râci râcii
plural râci râcilor
vocativ singular
plural
Intrare: Râcă
Râcă
nume propriu (I3)