3 intrări

30 de definiții (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile

PUPÁT, pupaturi, s. n. (Fam.) Faptul de a (se) pupa; sărutat, sărut, pupătură. – V. pupa.

PUPÁT, pupaturi, s. n. (Fam.) Faptul de a (se) pupa; sărutat, sărut, pupătură. – V. pupa.

PUPÁT, pupaturi, s. n. (Familiar) Sărutat, sărutare, sărut.

pupát (fam.) s. n., pl. pupáturi

PUPÁT s. v. sărut, sărutare, sărutat.

pupát n., pl. urĭ. Fam. Acțiunea de a pupa des.

PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare.Lat. *puppare.

PUPÁ, pup, vb. I. (Fam.) 1. Tranz. și refl. recipr. A (se) săruta. ◊ Expr. (Tranz.) A pupa în bot (pe cineva) = a linguși, a adula (pe cineva). (Refl. recipr.) A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a se afla în relații de intimitate cu cineva. 2. Tranz. (Mai ales în construcții negative) A ajunge să obțină ceva râvnit; a dobândi. Nu mai pupi tu plimbare.Lat. *puppare.

PUPÁ, pup, vb. I. Tranz. (Familiar) 1. A săruta. Dacă Vasile... prindea o fată, o pupa hoțește pe obrajii rumeniți de ger, pe gura roșie și caldă care aburea. CAMIUL PETRESCU, O. I 39. Tu mă urăști! Mi-o spune chiar Gurița, frumușica! Întinde-mi-o s-o pup măcar, Și nu-ți mai cer nimica! IOSIF, T. 116. Onufrei al meu, iubite, Vin la neică să te pup. COȘBUC, P. I 331. ◊ Expr. A pupa (pe cineva) în bot = a linguși (pe cineva). Ghiță, Ghiță, pupă-l în bot și-i papă tot, că sătulul nu crede la ăl flămînd. CARAGIALE, O. I 107. ◊ Refl. reciproc. Bucuros, răspunse celalalt, și îndată s-au îmbrățișat și s-au pupat. SBIERA, P. 22. ◊ Expr. A se pupa (în bot) cu cineva = a se înțelege bine cu cineva, a fi în intimitate cu cineva. Sînt mîncați ei de cercetările și de isprăvile procurorilor, care iau mită și se pupă-n bot cu tîlharul de director. VLAHUȚĂ, O. A. I 154. Bagă sama, căpitane! Noi nu te-am ales pe tine, Ca să te pupi cu boierii și să ne dai de rușine. HASDEU, R. V. 68. 2. (Mai ales în construcții negative) A ajunge la ceva dorit, rîvnit, a căpăta ceva ca o favoare. Nu mai pupă el bani de la mine!

pupá (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 3 púpă

PUPÁ vb. v. căpăta, dobândi, obține, primi, săruta.

A PUPÁ pup tranz. fam. 1) A atinge (ușor) cu buzele (în semn de dragoste, de respect, de afecțiune sau de umilință); a săruta. ◊ ~ în bot (pe cineva) a se linguși (pe lângă cineva). 2) (precedat de negația nu) A nu obține, deși dorința există. /<lat. puppare

A SE PUPÁ mă pup intranz. A face (concomitent) schimb de pupături (cu cineva). ◊ ~ în bot (cu cineva) a se afla în relații de mare prietenie (cu cineva). /<lat. puppare

pupà v. 1. fam. a săruta pe față, pe frunte: unchiașul și baba pupară pe Făt-frumos și pe o parte și pe alta, iar el le sărută mâinile ISP.; 2. a căpăta gratuit: tu dela vizirul tot nu pupai bani PANN; toți au pupat duba ISP. [Termen copilăresc pentru sărutat, probabil de origină imitativă (cf. țoc)].

2) pup, a v. tr. (lat. *pŭppare, d. pŭppa, fetiță, păpușă, gurguĭu țîțeĭ; fr. poupard, prunc, vfr. poupe, țîță. V. pupil și pleoapă). Fam. Sărut. Nu maĭ pupĭ (banĭ, chilipiru ș. a.), n’aĭ să maĭ capețĭ (banĭ ș. a.). V. țuc, pap 2.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

pupát s. n., pl. pupáturi

pupat s. v. SĂRUT. SĂRUTARE. SĂRUTAT.

pupá vb., ind. prez. 1 sg. pup, 3 sg. și pl. púpă

púpa (direcție) s. f. invar.

pupa vb. v. CĂPĂTA. DOBÎNDI. OBȚINE. PRIMI. SĂRUTA.


Definiții din dicționare neoficiale

Deoarece nu sunt editate de lexicografi, aceste definiții pot conține erori, deci e preferabilă consultarea altor dicționare în paralel.

PUPÁT, -Ă, pupați, -te, adj. v. PUPA. – [DEX ’98]

arată toate definițiile

Intrare: pupa
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • pupa
  • pupare
  • pupat
  • pupatu‑
  • pupând
  • pupându‑
singular plural
  • pu
  • pupați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • pup
(să)
  • pup
  • pupam
  • pupai
  • pupasem
a II-a (tu)
  • pupi
(să)
  • pupi
  • pupai
  • pupași
  • pupaseși
a III-a (el, ea)
  • pu
(să)
  • pupe
  • pupa
  • pupă
  • pupase
plural I (noi)
  • pupăm
(să)
  • pupăm
  • pupam
  • puparăm
  • pupaserăm
  • pupasem
a II-a (voi)
  • pupați
(să)
  • pupați
  • pupați
  • puparăți
  • pupaserăți
  • pupaseți
a III-a (ei, ele)
  • pu
(să)
  • pupe
  • pupau
  • pupa
  • pupaseră
Intrare: pupat (sărutare)
pupat (sărutare) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pupat
  • pupatul
  • pupatu‑
plural
  • pupaturi
  • pupaturile
genitiv-dativ singular
  • pupat
  • pupatului
plural
  • pupaturi
  • pupaturilor
vocativ singular
plural
Intrare: pupat (adj.)
pupat (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pupat
  • pupatul
  • pupatu‑
  • pupa
  • pupata
plural
  • pupați
  • pupații
  • pupate
  • pupatele
genitiv-dativ singular
  • pupat
  • pupatului
  • pupate
  • pupatei
plural
  • pupați
  • pupaților
  • pupate
  • pupatelor
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)