15 definiții pentru pudoare

PUDOÁRE, pudori, s. f. Sentiment de sfială, de jenă, de decență manifestat în comportarea cuiva; pudicitate; p. ext. curățenie morală. ♦ (Jur.) Castitate, virginitate. ♦ Atentat la pudoare = infracțiune care constă în încercarea de a viola o femeie. – Din lat. pudor, -oris, fr. pudeur.

PUDOÁRE s. f. Sentiment de sfială, de jenă, de decență manifestat în comportarea cuiva; pudicitate; p. ext. curățenie morală. ♦ (Jur.) Castitate, virginitate. ♦ Atentat la pudoare = infracțiune care constă în încercarea de a viola o femeie. – Din lat. pudor, -oris, fr. pudeur.

PUDOÁRE s. f. sg. Atitudine decentă, sfială de a face ceva împotriva bunei-cuviințe; p. ext. curățenie morală, castitate. Văd că evitai să-mi spui cine a intervenit. Lăudabilă pudoare! C. PETRESCU, Î. II 153. Cine rîde? Iar Susana?.. Ce pudoare în fața ei! ALECSANDRI, T. I 253. ◊ Expr. Atentat la pudoare = încercare de violare a unei femei.

!pudoáre s. f., g.-d. art. pudórii; pl. pudóri

pudoáre s. f., g.-d. art. pudórii

PUDOÁRE s. 1. v. bună-cuviință. 2. v. inocență.

PUDOÁRE s.f. Sfială, sfiiciune; atitudine decentă; rușine; (p. ext.) curățenie morală, castitate. [Gen. -orii. / < lat. pudor, cf. it. pudore, fr. pudeur].

PUDOÁRE s. f. sentiment de sfială, de rușine, de jenă, de decență; (p. ext.) curățenie morală, castitate; pudicitate. (< lat. pudor, fr. pudeur)

PUDOÁRE f. 1) Sentiment de decență în comportare; rușine. 2) Curățenie morală; castitate. /<lat. pudor, ~oris, fr. pudeur

pudoare f. 1. rușine onestă cauzată de teama răului moral; 2. un fel de discrețiune, rezervă sau modestie, ce oprește de a auzi, a spune, ori a face unele lucruri.

*pudoáre f., pl. orĭ (lat. pudor). Rușine, sentimentu care te face să evițĭ faptele necuviincĭoase orĭ ordinare.


Definiții din dicționare specializate

Aceste definiții pot explica numai anumite înțelesuri ale cuvintelor.

PUDOÁRE s. 1. decență, jenă, manieră, rușine, sfială, bună-cuviință, (rar) pudicitáte, (latinism rar) pudicíție. (Nu are nici un pic de ~.) 2. candoare, castitate, feciorie, inocență, neprihănire, nevinovăție, pudicitáte, virginitate, (înv.) smerénie, verguríe, (fig.) curățénie, imaculáre, neîntináre, puritáte, (înv. fig.) curățíe. (~ zîmbetului ei.)

PUDOARE. Subst. Pudoare, pudicitate, decență, rușine, rușinare, jenă; sfială, sfiire, sfiiciune, timiditate, stînjeneală, stînjenire, stinghereală, reticență. Castitate, puritate, neprihănire, nevinovăție, moralitate, virtute. Adj. Pudic, decent, rușinos; rușinat, jenat; sfiicios, sfios, sfielnic, sfieț (înv.), timid, stînjenit, stingherit, încurcat. Pudibund (livr.). Cast, pur, neprihănit, angelic, moral, virtuos. Vb. A se rușina, a fi rușinos, a-i fi rușine, a muri de rușine, a-i plesni (a-i crăpa) cuiva obrazul (ochii) de rușine, a intra în pămînt de rușine, a fi cuprins de rușine, a-i veni (cuiva) să intre în pămînt, a rămîne cu nasul în pămînt, a se jena, a-i fi jenă, a se sfii, a se stînjeni (reg.). Adv. Cu jenă, cu sfială. V. inocență, modestie, nehotărîre, politețe, sensibilitate.

PUDOR DOCERI NON POTEST, NASCI POTEST (lat.) pudoarea nu se poate învăța, ea este înnăscută – Publilius Syrus, „Sententiae”, 580.

QUOD NON VETAT LEX, HOC VETAT FIERI PUDOR (lat.) ceea ce nu interzice legea, interzice pudoarea – Seneca, „Troades”, 334.

Intrare: pudoare
pudoare
substantiv feminin (F116)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular pudoare pudoarea
plural pudori pudorile
genitiv-dativ singular pudori pudorii
plural pudori pudorilor
vocativ singular
plural