PUDOARE s. f. sg. Atitudine decentă, sfială de a face ceva împotriva bunei-cuviințe; p. ext. curățenie morală, castitate. Văd că evitai să-mi spui cine a intervenit. Lăudabilă pudoare! C. PETRESCU, Î. II 153. Cine rîde? Iar Susana?.. Ce pudoare în fața ei! ALECSANDRI, T. I 253. ◊ Expr. Atentat la pudoare = încercare de violare a unei femei.