ÎMPUȘCA, împușc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. și f. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. și refl. (pers. 3; despre tencuieli) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat, special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă.

împușca [At: ȘINCAI, HR. II, 198/21 / Pzi: împușc / E: în- + pușcă] 1 vi A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc. 2-3 vi (Fig) A produce pocnete (asemănătoare cu cele) de pușcă. 4 vi (Îc) ~că-n-lună Om îndrăzneț, dar nesocotit. 5 vi A detona o încărcătură explozivă. 6-7 vtr A (se) omorî prin împușcare (1). 8-9 vtr A (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. 10 vt (Spc) A executa un condamnat prin împușcare. 11 vi (D. lichide) A țâșni cu putere în afară dintr-un spațiu închis Si: a exploda, a împroșca. 12 vi (D. tencuieli pe pereți) A se degrada prin umflare, cojire etc. Si: a se coji, a se coșcovi, a se scoroji. 13 vt A nimeri, țintind cu o armă într-un anumit punct. 14 vt (Arg) A câștiga repede și ușor, printr-un expedient, o sumă mare de bani. 15 vt (Arg) A risipi repede o sumă de bani. 16 vt (Fam; îe) A ~ francul A avea o situație materială precară. 17 vt (Fam; îae) A trăi din expediente. 18 vt (Arg) A găsi din întâmplare un obiect. 19 vt A introduce, cu un aparat special, cuie într-o suprafață betonată.

pușca [At: LEX. MARS. 214 / Pzi: pușc, 2 puști, (reg) pușci, Cj: 3, 6 (reg) să pusce, să pușce / E: pușcă] 1-2 vti (Îvp) A trage cu pușca. 3-4 vti (Îvp; pgn) A descărca orice armă de foc. 5 vi (Reg; îe) A ~ în lună A nu fi conștient de realitate. 6 vt (Reg; îe) A ~ cu biciul A pocni din bici. 7 vt (Reg; îe) A ~ în palmă A bate palma la încheierea unui târg. 8 vi (Trs; Mol) A ochi cu pușca (1). 9 vi (Reg) A trage cu arcul. 10 vrr A trage cu pușca (1) unul în altul. 11 vrr (Spc) A se duela cu o armă de foc. 12 vi (Min) A produce sfărâmarea rocilor cu ajutorul unui exploziv. 13 vi (Reg) A împroșca în jur. 14 vt (Trs; fig) A provoca o durere fizică acută Si: a înjunghia, a săgeta. 15 vi (Reg) A crăpa (1). 16 vt (Înv) A lucra superficial.

pușcaș sm [At: URECHE, L. 190 / Pl: ~i / E: pușcă + -aș, cf mg puskás] 1 (Înv) Tunar. 2 (Înv; spc) Soldat dintr-un corp de armată ce forma paza pușcăriilor. 3 (Asr) Vânător înarmat cu pușcă (3). 4 (Pex) Persoană care ochește bine cu pușca (3), la vânat. 5 (Îvr) Pușcar (2). 6 (Înv) Om ticălos.

ÎMPUȘCA (-pușc) vb. tr. ⚔️ 1 A trage cu pușca; a nemeri, a doborî cu un glonț (de pușcă, de pistol, etc.) ¶ 2 F A fugi, a se duce (ca) împușcat, a fugi nebunește (ca glonțul ieșit din pușcă.

ÎMPUȘCA, împușc, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: împușcă-n-lună s. m. invar. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. (pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli și despre pereții pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă.

ÎMPUȘCA, împușc, vb. I. I. Tranz. și refl. A (se) omorî sau a (se) răni cu proiectilul tras de o armă de foc. ◊ Expr. (Tranz.; fam.) A împușca francul = a fi în mare lipsă de bani; a trăi din expediente. 2. Intranz. A face să iasă prin explozie proiectilul unei arme de foc; fig. a produce pocnete (ca cele) de pușcă. ◊ Compus: Împușcă-n-lună s. m. invar. = om îndrăzneț, dar nesocotit. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. 3. Intranz. (pers. 3) (Despre vopsele, tencuieli și despre pereții pe care sunt aplicate) A se degrada (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; a se coșcovi, a se scoroji, a se coji. 4. Tranz. A introduce, cu un aparat special, cuie într-o suprafață betonată. – În + pușcă.

ÎMPUȘCA, împușc, vb. I. 1. Tranz. A ucide sau a răni cu o armă de foc. Am visat astă-noapte că am împușcat o duzină de rațe. SADOVEANU, O. VII 337. Astăzi împușcă-i porcii, mîne vacile și boii. CREANGĂ, A. 159. Vînătorul împușcase Biata ciută la izvor. ALECSANDRI, P. A. 154. ◊ Expr. (Familiar) A împușca francul = a fi în lipsă de bani, a avea venituri nesigure, a trăi din expediente. ♦ Refl. A se sinucide cu o armă de foc. Fără să lase măcar o vorbă, s-a împușcat. CARAGIALE, O. III 233. 2. Intranz. A descărca o armă de foc, a face ca o armă să ia foc. A împușcat în aer. ♦ Fig. A produce pocnete (ca cele) de pușcă. Motorul începu să împuște spre cerul sur, prin vîntul întețit, prin roirea zloatei. SADOVEANU, M. C. 162. ♦ A face să explodeze o încărcătură explozivă. – Variantă: (regional) pușca (SADOVEANU, O. III 358, RETEGANUL, P. III 63, ȘEZ. I 106) vb. I.

PUȘCA vb. I v. împușca.

PUȘCAȘ, pușcași, s. m. Soldat înarmat cu pușcă; vînător care poartă pușcă. Alăturea de mine se cuibărește Ștefanache pușcașul. SADOVEANU, O. VII 331. În vremea asta, iată că sosește în tabăra romînilor o ceată de trei sute de pușcași ardeleni. VLAHUȚĂ, O. AL. I 118. Că tu ai trei frați pușcași Care de s-or mînia Și pe mine m-or pușca. BIBICESCU, P. P. 57. ♦ (Învechit) Artilerist. Pușcașii sau tunarii, supt căpitanul cel mare al dărăbanilor. BĂLCESCU, O. I 119.

împușca vb. I în sint. a împușca cuie 1975 A introduce cuiele în pereții de beton (prefabricați) prin împușcarea cu un aparat special v. etanșeizare (din în + pușcă)

A ÎMPUȘCA¹ împușc 1. tranz. A ucide sau a răni cu o armă de foc. 2. intranz. 1) A descărca o armă de foc; a trage cu pușca. 2) (despre arme de foc) A produce o detunătură. 3) fig. A produce pocnete asemănătoare cu cele de pușcă. /în + pușcă

A SE ÎMPUȘCA mă împușc intranz. A face (concomitent) schimb de împușcături (cu cineva). /în + pușcă

A ÎMPUȘCA² împușc tranz. (cuie) A introduce, cu un aparat special, într-o suprafață betonată. /în + pușcă

PUȘCAȘ ~i m. 1) Ostaș dintr-un regiment înarmat cu pușcă. 2) înv. Ostaș din trupele de artilerie; tunar; artilerist. 3) rar Persoană care practică vânatul; vânător. /pușcă + suf. ~aș

împușcà v. 1. a trage cu pușca; 2. a (se) ucide cu o lovitură de pușcă.

pușcaș m. 1. od., corp de 500 soldați sub comanda marelui Armaș, cari păzeau la temniță; 2. od. în Mold., tunar: pușcașii sub căpitanul dorobanților; 3. soldat înarmat cu pușca; 4. cel ce dă cu pușca în vânat.

împúșc, a -á v. tr. (d. pușcă. Se conj. ca mușc). Ucid orĭ rănesc descărcînd pușca saŭ altă armă de foc: a împușca un lup. V. intr. Trag cu pușca: nu maĭ tot împușcațĭ, măĭ băĭețĭ! V. refl. Copilu s’a împușcat în picĭor. Iron. A împușca francu, a umbla morțiș să cîștigĭ măcar un franc. A fugi, a te duce (ca) împușcat, a fugi, a te duce grabnic (ca glonțu ĭeșit din pușcă). – Și pușc (nord): pe Onuță l-aŭ pușcat; aŭ să mă puște; eĭ m’alungă și mă pușcă (Sadov. VR. 1928, 1, 52).

pușc, V. împușc.

pușcáș m. (ung. puskas). Vechĭ. Mold. Pușcar, tunar. Soldat dintr’un corp de 500 pușĭ supt comanda mareluĭ armaș și care păzeaŭ pușcăriile. Azĭ. Om armat cu pușcă (vînător orĭ soldat).

împușca (a ~) (a omorî/a răni cu arme de foc) vb., ind. prez. 1 sg. împușc, 2 sg. împuști, 3 împușcă; conj. prez. 1 sg. să împușc, 3 să împuște

pușca (a ~) (înv.; pop.; tehn.) vb., ind. prez. 1 sg. pușc, 2 sg. puști, 3 pușcă; conj. prez. 1 sg. să pușc, 3 să puște

pușcaș s. m., pl. pușcași

împușca (a ~) (a trage cu pușca) vb., ind. prez. 2 sg. împuști, 3 împușcă; conj. prez. 3 să împuște

pușca (a ~) vb., ind. prez. 2 sg. puști, 3 pușcă; conj. prez. 3 să puște

pușcaș s. m., pl. pușcași

împușca vb., ind. prez. 1 sg. împușc, 2 sg. împuști, 3 sg. și pl. împușcă; conj. prez. 3 sg. și pl. împuște

pușca vb., ind. prez. 1 sg. pușc, 2 sg. puști, 3 sg. pușcă; conj. prez. 3 sg. și pl. puște

pușcaș s. m., pl. pușcași

împușc.

A ÎMPUȘCA a da cu cositor / cu plumb, a găuri, a plumbui, a trage în plumbi.

a împușca doi iepuri dintr-un foc expr. a atinge două obiective, a realiza două lucruri dintr-o singură acțiune.

a împușca francul expr. 1. a-și cîștiga existența cu greu. 2. a fi mereu în criză de bani.

împușca, împușc v. r. a bea, a consuma băuturi alcoolice.

ÎMPUȘCA vb. (înv. și pop.) a pușca, (înv. și reg.) a pușcări.

PUȘCA vb. v. împușca, înjunghia.

PUȘCAȘ s. (MIL.) (înv.) pușcar, sinețaș. (~ trage o salvă de pușcă.)

PUȘCAȘ s. v. artilerist, tunar, vânător.

ÎMPUȘCA vb. (înv. și pop.) a pușca, (înv. și reg.) a pușcări.

pușca vb. v. ÎMPUȘCA. ÎNJUNGHIA.

PUȘCAȘ s. (MIL.) (înv.) pușcar, sinețaș. (~ trage o salvă de pușcă.)

pușcaș s. v. ARTILERIST. TUNAR. VÎNĂTOR.

pușcá, pușc, v.t. (reg., înv.) 1. A împușca: „Un om rău, fără dreptate, / A tras și m-a pușcat în spate” (Farcaș, 2009: 19). 2. A lovi, a plesni. 3. A țâșni, a izbucni: „…atâta de frumos o șuierat, de o zâs stăpâna lui că le-o pușcat lacrimile-n ochi” (Bilțiu, 2007: 332). – Din pușcă „armă de foc” (MDA).

pușcáș, pușcași, s.m. Vânător: „Mă-sa numa ș-o mânat / Pă pușcaș, / Pă Toderaș” (Papahagi, 1925: 270). ■ (onom.) Pușcaș, nume de familie în jud. Maram. – Din pușcă + suf. -aș (DEX); cf. magh. puskás (MDA).

pușcaș, pușcași, s.m. – Vânător: „Mă-sa numa ș-o mânat / Pă pușcaș, / Pă Toderaș” (Papahagi, 1925: 270). – Din pușcă (< magh. puska, pol. puszka, rus. pușka) + suf. -aș (DEX); cf. magh. puskás (MDA).