12 definiții pentru pronunție

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PRONÚNȚIE, pronunții, s. f. Pronunțare, rostire; mod de a pronunța. – Din it. pronunzia.

PRONÚNȚIE, pronunții, s. f. Pronunțare, rostire; mod de a pronunța. – Din it. pronunzia.

pronunție sf [At: CALENDARIU (1794), 29/16 / Pl: ~ii / E: lat pronuntio, it pronunzia] 1 Emitere a sunetelor, silabelor, cuvintelor etc. cu ajutorul organelor vorbirii. 2 Articulare a sunetelor, silabelor, cuvintelor etc. cu ajutorul organelor vorbirii. 3 Pronunțare (3).

PRONÚNȚIE, pronunții, s. f. (Învechit) Pronunțare (1). Chiar versul lui Heliade, pe care-l citarăm, deși nu conține decît două cuvinte monosilabice, este foarte greu la pronunție. MACEDONSKI, O. IV 38. Rotunjindu-și gura pe o pronunție afectată, declamatoare, își înecă vorbele din urmă într-un rîs artificial. VLAHUȚĂ, O. A. IV 59. – Variantă: pronúncie (NEGRUZZI, S. I 347) s. f.

PRONÚNȚIE s.f. Pronunțare; rostire. [Gen. -iei. / după fr. prononciation].

PRONÚNȚIE s. f. pronunțare (1). (< lat. pronuntio, it. pronunzia)

PRONÚNȚIE ~i f. v. PRONUNȚARE. /<it. pronunzia, lat. pronuntio, ~onis

PRONÚNCIE s. f. v. pronunție.

PRONÚNCIE s. f. v. pronunție.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

pronunție (-ți-e) s. f., art. pronunția (-ți-a), g.-d. art. pronunției; pl. pronunții, art. pronunțiile (-ți-i-)

pronúnție s. f. (sil. -ți-e), art. pronúnția (sil. -ți-a), g.-d. art. pronúnției; pl. pronúnții, art. pronúnțiile (sil. -ți-i-)

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

PRONÚNȚIE s. 1. v. pronunțare. 2. pronunțare, (înv.) pronunțiație. (Are o ~ străină.) 3. v. fonetism.

PRONUNȚIE s. 1. articulare, articulație, emitere, pronunțare, rostire, (înv.) prozodie. (~ deslușită a sunetelor.) 2. pronunțare, (înv.) pronunțiație. (Are o ~ străină.) 3. (FON.) fonetism, pronunțare, rostire. (~ regională.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PRONÚNȚIE s. f. (cf. it. pronunzia, după fr. prononciation): v. pronunțáre.

Intrare: pronunție
pronunție substantiv feminin
  • silabație: -ți-e info
substantiv feminin (F135)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pronunție
  • pronunția
plural
  • pronunții
  • pronunțiile
genitiv-dativ singular
  • pronunții
  • pronunției
plural
  • pronunții
  • pronunțiilor
vocativ singular
plural
pronuncie substantiv feminin
substantiv feminin (F135)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • pronuncie
  • pronuncia
plural
  • pronuncii
  • pronunciile
genitiv-dativ singular
  • pronuncii
  • pronunciei
plural
  • pronuncii
  • pronunciilor
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

pronunție, pronunțiisubstantiv feminin

  • 1. Mod de a pronunța. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Chiar versul lui Heliade, pe care-l citarăm, deși nu conține decît două cuvinte monosilabice, este foarte greu la pronunție. MACEDONSKI, O. IV 38. DLRLC
    • format_quote Rotunjindu-și gura pe o pronunție afectată, declamatoare, își înecă vorbele din urmă într-un rîs artificial. VLAHUȚĂ, O. A. IV 59. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.