PRODROM, prodromuri, s. n. (Rar) 1. Introducere în studiul unei științe. 2. Simptom precoce care precedă sau anunță apariția unei boli. – Din fr. prodrome.

prodrom [At: CANTEMIR, IST. 198 / A și: prodrom / Pl: ~uri, (rar) ~oame / E: ngr πρόδρομος, fr prodrome] 1 smf^[1] (Înv) Precursor (1). 2 sn (Med; înv) Simptom care precedă sau anunță apariția unei boli sau a unei stări patologice. 3 (Rar) Introducere în studiul unei științe.

PRODROM, prodromuri, s. n. (Rar) 1. Introducere în studiul unei științe. 2. Simptom care precedă sau anunță apariția unei boli. – Din fr. prodrome.

PRODROM s.n. (Rar) 1. Introducere în studiul unei științe. 2. Stare de indispoziție la începutul unei boli; simptom al unei boli. [< fr. prodrome, cf. gr. pro – înainte, dromos – cursă].

PRODROM s. n. 1. introducere în studiul unei științe. 2. simptom care precedă sau anunță apariția unei boli. (< fr. prodrome)

PRODROM ~uri n. 1) rar Ceea ce privește ceva (un eveniment, un proces etc.). 2) med. Simptom care precedă o boală. /<fr. prodrome

prodrom n. un fel de introducere: Prodromul Florei române.

*prodróm n., pl. urĭ (fr. prodrome, d. vgr. pró-dromos, d. pró, înainte și drómos, alergare. V. drum). Rar. Preambul, preludiŭ, introducere, maĭ ales vorbind de semnele care precedează o boală: prodromurile frigurilor tifoide. – La Cant. (după ngr.) pródrom (m.), precursor.

prodrom (rar) (desp. pro-drom) s. n., pl. prodromuri

prodrom (rar) (pro-drom) s. n., pl. prodromuri

prodrom s. n. (sil. -drom), pl. prodromuri

prodrom (-mi), s. m. – 1. (Înv.) Precursor. – 2. (S. n.) Indispoziție, semn de boală. Ngr. πρόδρομος, sec. XVIII (Gáldi 237), și din fr. prodrome.

Prodrom, denumirea de origine greacă dată de sf. Ioan Botezătorul, al cărei echivalent în limba română este „Precursorul” sau „Înainte-mergătorul”.

PRODROM s. v. antecesor, înaintaș, precursor, predecesor, premergător.

prodrom s. v. ANTECESOR. ÎNAINTAȘ. PRECURSOR. PREDECESOR. PREMERGĂTOR.